Florin Cîţu le-a recomandat jurnaliştilor şi activistului de mediu să depună plângeri împotriva agresorilor.

„În orice eveniment de acest gen autorităţile statului trebuie să îşi facă datoria, imediat, rapid, fără niciun fel de … Nimeni nu trebuie să spună altceva. Instituţiile statului, Poliţia, Procuratura, toţi trebuie să intervină să îşi facă datoria. Înţeleg că s-a făcut acest lucru”, a transmis premierul Florin Cîţu.

„Există totuşi o mică problemă. Înţeleg că nu este făcută nicio plângere penală din partea celor care sunt vătămaţi şi ar trebui ca procedura să meargă mai departe să fie aceste plângeri, pentru că altfel nu ştiu dacă poliţia poate legal să facă ceva, dar, repet, astfel de acte, orice act de violenţă trebuie imediat anchetat şi cei care sunt responsabili trebuie să răspundă pentru asta”, a adăugat Florin Cîţu.

Activistul de mediu sucevean Tiberiu Boșutar şi doi jurnalişti au ajuns la spital, după ce au fost atacaţi, joi seara, în zona Vatra Dornei din județul Suceava, de un grup de 20 de persoane, în timp ce filmau un documentar internațional despre tăierile ilegale de pădure. Vineri, printre persoanele care au ajuns în fața polițiștilor de la IPJ Suceava s-au numărat proprietarul pădurii Dealu Negru în care au fost agresate victimele, dar și șeful ocolului silvic.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.