Comitetul de Anchetă al Rusiei a deschis marți, 3 octombrie, un dosar penal împotriva unui fost deținut și luptător al grupării de mercenari Wagner pentru uciderea a două femei într-un sat siberian, scrie The Moscow Times.
Denis Stepanov este acuzat că a dat foc unei case din satul Yermakovkoye, situat în regiunea Krasnoiarsk din Siberia, ceea ce a dus la moartea proprietarei în vârstă de 68 de ani a locuinței și a altei femei, de 35 de ani, potrivit canalului de Telegram Baza.
Portalul local de știri Sibir.Realii a scris că Stepanov fusese condamnat la 3 ani și jumătate de închisoare în 2021 pentru că a bătut un bărbat cu ușa metalică a unui cuptor.
El își ispășea pedeapsa cu închisoarea pentru această infracțiune atunci când gruparea de mercenari Wagner l-a recrutat în toamna anului trecut pentru a lupta în Ucraina, unde a activat timp de jumătate de an, pentru ca apoi să fie grațiat și să întoarcă la viața civilă.
Incidentul vine după o serie de rețineri și arestări ale luptătorilor organizației paramilitare Wagner în ultimele săptămâni în legătură cu diverse infracțiuni.
Luni, autoritățile de aplicare a legii din regiunea Lipețk din centrul Rusiei l-au pus sub acuzare pe un fost luptător Wagner - identificat doar ca „Vladimir V." - de uciderea unui copil de 4 ani.
Potrivit anchetatorilor, fostul mercenar era în stare de ebrietate și se certa cu soția lui, când a lovit-o pe fiica acesteia. Fetița de 4 ani a murit ulterior din cauza rănilor.
Într-un alt dosar, Serghei Rudenko, fost deținut care a luptat și el alături de mercenarii Wagner în Ucraina, a fost condamnat luna trecută la 11 ani și jumătate de închisoare pentru uciderea unei femei, conform canalului de Telegram Astra.
Grupul de mercenari Wagner și-a început campania de recrutare în închisorile rusești în vara anului trecut, pentru a spori numărul de trupe ale Moscovei în Ucraina.
În schimbul activității lor militare, deținuților li s-a promis că vor fi ulterior grațiați și li se va șterge cazierul judiciar.
Săptămâna trecută, președintele rus Vladimir Putin a declarat că deținuții ruși care au murit luptând în Ucraina și-au „răscumpărat pe deplin" greșelile.
„Oricine poate face unele greșeli, au făcut-o și ei cândva. Dar ei și-au dat viața pentru patrie și și-au răscumpărat pe deplin erorile”, a declarat Putin, la o întâlnire cu militarii care au luptat în apropiere de Urozhaine, în Ucraina, pe frontul de sud.
Foto: Profimedia Images
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina
Alex.59 03.10.2023, 22:43
Ce păcat, bietu' de el...și era "luptător de elită" în Wagner..! ?????
ginx 03.10.2023, 23:17
cand se intoarce rusu de pe front e mai rau ca inainte de puscarie
AlexandraMilu 03.10.2023, 23:18
Înseamnă că omul are ceva probleme...
MirunaI 04.10.2023, 00:20
Doamne ferește, numai nenorociri
bituca 04.10.2023, 09:19
Pana la urma e un criminal , nu un erou.