Zona fostului Abator din Timișoara, transformată în cartier modern cu 17 clădiri noi. Foto: Facebook/ Primăria Municipiului Timișoara
Fostul abator din zona Complexului Studențesc din Timișoara va fi transformat într-un cartier modern. Potrivit publicației locale De Banat, pe o suprafață de cinci hectare vor fi construite 17 clădiri noi. Acestea vor include spații de servicii, birouri, zone comerciale, hoteluri și locuințe.
Cuprins:
Schimbările din zona fostului abator
Planul Urbanistic Zonal (PUZ) a fost avizat de Instituția Arhitectului Șef și urmează să fie aprobat de consiliul local. Proiectul prevede reabilitarea clădirilor de patrimoniu și reconversia fostului spațiu industrial.
Cartierul va avea trei cvartale de blocuri, piațete publice și spații verzi. Municipalitatea a impus un minim de 30% spații verzi, din care cel puțin 10% pe sol natural. Vor fi amenajate aproximativ 1.600 de locuri de parcare, atât subterane, cât și la nivel, ascunse sub zone verzi.
Investiția se va desfășura în trei etape. Prima etapă include reabilitarea clădirilor monument istoric și amenajarea unei piațete publice.
„Am avut mai multe discuții cu echipa care se ocupă de proiect, pentru că abatorul și terenul de acolo sunt o zonă cu mare impact urbanistic și istoric pentru Timișoara. Acest proiect are potențialul de a transforma complet întreaga zonă, dându-i o nouă viață. Timișoara recâștigă un spațiu public valoros, abandonat de decenii, și ne salvăm o parte importantă din istorie: primul abator al orașului. Pentru prima dată, acest loc va fi deschis publicului, oferind acces la un patrimoniu până acum inaccesibil”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.
Zona fostului abator din Timișoara, transformată în cartier modern cu 17 clădiri noi. Foto: Facebook/ Primăria Municipiului Timișoara
Terenul are o suprafață de 48.877 mp și aparține companiei GOLDALE REAL ESTATE SRL, parte din grupul Țiriac Imobiliare. Dezvoltatorul va realiza rețelele de utilități publice și va face îmbunătățiri la infrastructura din zonă.
Fostul abator a fost proiectat de László Székely, arhitectul orașului, și construit în 1904-1905. Din cele 11 clădiri inițiale, doar 5 au rămas nedemolate. Ansamblul este considerat monument istoric.
Procesul de aprobare al proiectului
Documentația va fi supusă aprobării în ședința Consiliului Local, după etapa de transparență. Conform De Banat, detaliile pot fi consultate pe site-ul Primăriei Timișoara.
Proiectul promite să revitalizeze o zonă abandonată de decenii. Va oferi noi spații de locuit, de lucru și de recreere, contribuind la dezvoltarea urbană a Timișoarei. Conservarea clădirilor istorice va păstra o parte importantă din patrimoniul orașului.
Istorii electorale
În ce țară a fost introdus pentru prima dată dreptul de vot pentru femei?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care este cea mai mare democrație din lume după numărul de alegători?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce țară europeană o dictatură de zeci de ani s-a prăbușit într-o singură zi, după ce tinerii soldați au ales să-și pună flori în arme, în loc de gloanțe?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Există țări unde votul este obligatoriu și se aplică sancțiuni pentru absenteism?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Exista o formă de „alegeri locale” în Evul Mediu european?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT