FOTO. 100 de zile de la începutul războiului. La București a avut loc o acţiune de solidaritate cu ostaticii răpiţi de Hamas în Fâşia Gaza

 15 comentarii
Arhiva foto

Ambasada statului Israel împreună cu oficialii Primăriei Capitalei au organizat, vineri, o acțiune de solidaritate cu cei 136 de ostatici răpiţi de Hamas în Fâşia Gaza. În timpul evenimentului au fost prezentate fotografii cu ostaticii, iar membri ai Corului Operei Naţionale au intonat imnurile României și Israelului.

Au fost momente pline de emoție, vineri, 12 ianuarie, în sala de sedințe din cadrul Primăriei Capitalei, acolo unde a fost organizată o acțiune de solidaritate cu cei 136 de ostatici răpiţi de teroriştii Hamas în Fâşia Gaza. 

„Israel este puternic, suntem puternici, dar avem nevoie de prieteni buni, care să ne ajute să fim puternici, iar România fost un prieten adevărat”, a fost mesajul transmis de Rami Teplitsky, viceambasadorul Israelului în România.

În timp ce primarul Nicușor Dan a precizat: „Eu îmi exprim speranța că, până la urmă, rațiunea, civilizația, umanitatea vor învinge și toți oamenii aceștia vor putea să își continue, după trauma asta, o viață normală”.

Până acum, doi cetățeni româno-israelieni au murit în captivitate, iar al treilea este încă ostatic în Gaza.

„Sunt ținuți nemâncați...”

În prezent, 136 de ostatici ținuți captivi de trei luni trăiesc momente de groază, iar familiile nu mai știu nimic despre ei și se tem că nu-i vor mai vedea niciodată pe cei dragi.

„Nou-născuți, copilași mici, mame. Sunt ținuți nemâncați, fără medicamente, fără acces la medici și la Crucea Roșie, dormind pe jos. Fetele violate și chiar băieți violați, neavând voie să plângă sau să vorbească între ei... Și din mărturiile celor care s-au întors, fetele care plângeau de tristețe, de durere, erau plesnite pe obraz”, a spus și Tova Ben Nun-Cherbis, președinta Complexului Educațional Laude-Reut.

În cadrul evenimentului, unde participanții s-au rugat și au transmis un mesaj de solidaritate, membri ai Corului Operei Naţionale au intonat imnurile României și Israelului, iar imagini cu cei 136 de ostatici au fost prezentate în cadrul acestui eveniment emoționant.

Au fost noi bombardamente

Israelul a continuat și în acest weekend bombardamentele asupra Fâşiei Gaza.

Armata israeliană, care afirmă că a ucis peste 8.000 de luptători, a anunţat o nouă fază a luptei, retrăgând o parte din forţele din nordul Fâşiei Gaza, dar menţinând operaţiunile în sud, unde se crede că se ascund lideri de rang înalt ai Hamas, inclusiv liderul mişcării din Gaza, Yahya Sinwar.

Conform news.ro, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii din Gaza, Ashraf Al-Qidra, a declarat că loviturile israeliene au ucis 135 de palestinieni şi au rănit 312 în ultimele 24 de ore. În total, el a spus că 23.843 de palestinieni, majoritatea civili, au fost ucişi din 7 octombrie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (15)
  • Avatar comentarii

    laurlaur2180 14.01.2024, 16:28

    Ce.repede trece timpul...

  • Avatar comentarii

    valeria2929 14.01.2024, 16:36

    Un articol interesant.....

  • Avatar comentarii

    MoSi202 14.01.2024, 17:05

    Multă durere/ suferință de atâta timp!

  • Avatar comentarii

    Nana02 14.01.2024, 17:10

    Foarte interesant articolul

  • Avatar comentarii

    mariussorin75 14.01.2024, 17:53

    O actiune cu un impact major pentru situatia de acolo....sau nu?

ALTE ȘTIRI
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
MONDEN
Alexia Eram
15:02
Cum a apărut Alexia Eram pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Veneția. Fiica Andreei Esca, ținută de mii de euro
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
15:36
5 Știri Imobiliare.ro Finance - Sectorul construcțiilor accelerează în România, în timp ce piața creditării trece prin transformări: Ce trebuie să știi
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!