Zeci de cetăţeni şi înalte oficialităţi din Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP) al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan au participat la rugăciunea de dimineaţă.

„Este o operă de artă minunată. Aş vrea să mulţumesc preşedintelui nostru pentru că făcut posibil un astfel de proiect în Istanbul”, a spus Binali Yildirim, candidatul din partea AKP la primăria Istanbulului, potrivit agenţiei de presă de stat Anadolu.

FOTO | Cea mai mare moschee din Turcia s-a deschis joi la Istanbul

Situat pe un deal de pe partea asiatică a Istanbulului, după care a fost şi numit, complexul Moscheea Camlica a fost adesea considerat proiectul de suflet al preşedintelui islamic conservator Recep Tayyip Erdogan.

FOTO | Cea mai mare moschee din Turcia s-a deschis joi la Istanbul

Moscheea, realizată în stilul arhitecturii otomane, este cea mai mare construită vreodată în Turcia, potrivit asociaţiei care a finanţat-o. „Moscheea poate găzdui până la 63.00 de credincioşi. Alături de ea vor funcţiona o sală de conferinţe, o bibliotecă, un muzeu şi o parcare pentru 3.500 de vehicule”, a explicat Ergin Kulunk, şeful asociaţiei de donatori care a contribuit la finanţarea proiectului, potrivit Agerpres.

FOTO | Cea mai mare moschee din Turcia s-a deschis joi la Istanbul

Foto: EPA


EXCLUSIV | Descoperire istorică! Un brașovean și un iranian au găsit, ascuns într-un dulap de epocă și neatins de 80 de ani, dosarul pe care Antonescu l-a trimis cu armata la Moscova ca să revendice tezaurul României!


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.