Tatăl lui Adrian Mutu a murit
Laura, sora lui Adrian Mutu a fost cea care a dat vestea tristă în mediul online. Aceasta a ales să fie discretă și nu a precizat detalii cu privire la cauzele decesului tatălui său, ci a precizat doar unde și când va fi înmormântat.
Spiridon Mutu va fi condus pe ultimul drum sâmbătă, la cimitirul Sf. Ilie din Voluntari.
„Cu o durere greu de spus în cuvinte, vă anunț că tatăl meu a plecat dintre noi. Pentru cei care l-au cunoscut, l-au prețuit și doresc să îi aducă un ultim omagiu și să își ia rămas-bun de la el, slujba de înmormântare va avea loc sâmbătă, 1 august 2026, începând cu ora 11:30, la Biserica Sf. Ilie Tesviteanul, Strada Drumul Bisericii, din Voluntari.
Înmormântarea va avea loc apoi la Cimitirul Sfântul Ilie din Voluntari. Tată, îți mulțumesc pentru tot ce ne-ai dăruit și pentru toate amintirile pe care le-ai lăsat în urmă. Vei rămâne pentru totdeauna în inimile noastre”, a transmis Laura, sora lui Adrian Mutu, într-o postare pe rețelele sociale.
Ce spunea Adrian Mutu despre relația cu tatăl său
Adrian Mutu a dezvăluit detalii emoționante despre relația cu tatăl său în cadrul unui interviu acordat pentru Iamsport.ro, în urmă cu doi ani. Fostul fotbalist de top, cu un trecut strălucit la echipe precum Chelsea și Fiorentina, a vorbit despre copilăria sa și despre impactul pe care l-a avut tatăl său, Spiridon, asupra carierei sale sportive.
Mutu a povestit că, în perioada junioratului la FC Argeș, tatăl său, profesor de matematică și informatică, obișnuia să fie un critic sever.
„El nu era vocal în tribună, dar era critic cu mine: «N-ai făcut aia. Trebuia să faci aia». Dacă dădeam 7 goluri, îmi spunea că n-am jucat bine”, a mărturisit fostul internațional.
Mutu a explicat că, deși performanțele sale erau remarcabile – marcând în jur de 80 de goluri în 20 de meciuri, adică o medie de 7-8 goluri pe meci – tatăl său găsea mereu aspecte de îmbunătățit.
„Chiar și așa, tata îmi spunea că n-am jucat. Aveam 14-15 ani”, a adăugat el, conform sursei citate mai sus.
Lecțiile de viață pe care Adrian Mutu le-a învățat de la tatăl Spiridon Mutu
În ciuda criticilor dure, Adrian Mutu recunoaștea că acestea l-au ajutat să devină un om integru și autocritic.
„Tata era un tip dur, dar era un bun pedagog. Mi-a spus să scriu despre mine într-un mod corect. M-a învățat să fiu un om corect și integru”, a explicat Mutu.
La doar 14 ani, viitorul fotbalist ținea un jurnal în care își nota propriile evaluări, fără să se menajeze: „Nu cred că aveam vreun 10 sau 9”.
Deși critica tatălui său îl zdruncina, Mutu a recunoscut că acest lucru l-a motivat să își depășească limitele și să devină unul dintre cei mai valoroși jucători de fotbal ai generației sale.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_8c01a8b93a3e3a647a7711592ee6b506.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0a08009bf92b316c6a28094e2c1ecf75.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_13ab6a8f508c5aa752aa5ca51a549d8b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_82ca1e6cfaa347d401e0ae567422a81d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4afa15f49d501c1b53afd82e3b4957f5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_48e698c5f4450046a18766d03ab30c97.jpg)
Știri România
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_1fcf1c684030d855b50ffb5d2642236b.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_3126dcf8040db5880dbc41206d2f0031.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_f2dcfd2e1592777d55a1f60d9bdf2e31.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_25da228860d1341271eb06b04cb6d399.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_af32fe8dcac7ee589a191d204d00155b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_c7ff273f55a236ada60dc0f5955794ed.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_849641c523ed37f423e554fb849ec25f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_56c539039ddad7d0a2d10f4f049ff93a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_09937bebcdc508cd80afe1365f8bfe54.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_650dbff4c1d175398e54ee341da8f6f9.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_4b76c283c6599f09403e6cc392b89d64.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_11058b9e69629033f312efd55f7b0285.jpeg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_3cd0ce4a9d0569ff602800e1289bfe12.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_241c7c934519c556509219f657b1ec26.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_6596d14e583ea17e56dc1e08dd2a4b24.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_219cbd4a2c970cc015f3bdc3bd6161cb.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_dc72547bbf050cbea81546a325bc76ab.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_2898ce3379bb31946c4ffb277623b07e.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_a0717dcabc2ef65644b944e5ffe2e0f8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ministra-mediului-diana-buzoianu-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/rares-bogdan-pnl-la-interviurile-libertatea-foto-libertatea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/oana-roman-se-confrunta-cu-probleme-foto-facebook.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/andreeabalan.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_2fd7c756a7dd56ed5ff8d2d916adbcaa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_0afdb3da71ccfa32e3ebb6128c81957d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/sorin-grindeanu-in-conferinta-de-presa-foto-dumitru-angelescu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/colaj-ministerul-agriculturii-si-dezvoltarii-rurale-instantintalnireagrominrouukr004inquamphotosoctavganea-copy-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2022/07/postul-sfintei-marii-postul-adormirii-maicii-domnului.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ce-este-bulgurul.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/programare-la-medic-de-la-1-septembrie-pe-noua-platforma-cnas.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/calendar.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/cuplu-in-vacanta-shutterstock2716021373-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/cum-sa-ti-protejezi-locuinta-de-incendiile-de-vegetatie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/semintele-de-la-pepene-rosu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ce-este-colostrul-si-la-ce-ajuta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/cuburi-gheata-pahar-apa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/politie-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/76077201014836823701145107252943764414035835n.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/monede-romane-bratari-dacice.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/pasaj-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/sedinta-guvernul-romaniei.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/calin-georgescu-calugareni--facebook-alina-andreea-stamatiu-ungurianu-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/romaniantroopsatmarasestiin1917.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/pnl.jpg)
alex03036 30.07.2026, 23:42
doua inadvertențe in acest articol: la Chelsea, Mutu nu a avut o carieră strălucită. A plecat pe usa din dos dupa ce a lustruit banca destul de mult și a mai so fost găsit pozitiv la un *** antidrog. Al doilea lucru este ca 80 de goluri in 20 de meciuri nu înseamnă o medie de 7-8 goluri pe meci, cu 4 goluri pe meci. Încă o medie bună sau chiar foarte bună.
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.