Ploaia care a început în jurul orei 15.30 și s-a abătut asupra orașului Cluj-Napoca a produs în doar câteva minute zeci de pagube. Mai multe străzi au fost inundate, iar vântul a doborât câțiva copaci și a smuls mai multe schele aflate în fața unor clădiri.

Ploaia torențială a fost de scurtă durată, cu grindină și rafale puternice de vânt. De asemenea, mai multe străzi s-au transformat în adevărate lacuri, după ce canalizarea a cedat, iar condusul a devenit o adevărată provocare pentru șoferi, potrivit Știri de Cluj.

„Până acum nu au fost înregistrate efecte de amploare ca urmare a fenomenelor meteo:  au fost înregistrate două solicitări pentru îndepărtarea unor elemente din acoperișuri de tablă, pe străzile Alexandru Vaida Voievod și Calea Mănăștur. Un apel pentru degajarea unui stâlp căzut pe strada Izlazului din Florești și unul pentru îndepărtarea unui arbore căzut pe strada Giordano Bruno din municipiul Cluj-Napoca. Ultima solicitare este pentru evacuarea apei acumulate într-un subsol, situat pe str. Clinicilor din municipiul Cluj-Napoca”, au transmis reprezentanții ISU Cluj.

Cluj-Napoca, alături de mai multe localități din județ, s-a aflat sub incidență de cod portocaliu de vreme rea în intervalul orar 15.30-17.00.

Furtună violentă și în Suceava

Mai multe mașini parcate în zona centrală a municipiului Fălticeni au fost avariate miercuri după-amiază după ce șarpanta unui bloc de locuințe s-a desprins și a căzut. Totul s-a întâmplat din cauza vântului puternic care a însoțit ploaia anunțată de meteorologi prin intermediul avertizării cod portocaliu de vreme rea, scrie Monitorul de Suceava.

Din cauza vântului puternic, mai mulți copaci din Fălticeni au fost doborâți, fiind afectate parțial diferite construcții, dar şi o parte din reţeaua de alimentare cu energie electrică.

Cod portocaliu de caniculă și vijelii

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod portocaliu de vijelii puternice şi grindină valabilă pe parcursul zilei de miercuri în judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Suceava, Neamţ, Bacău, Botoşani, Iaşi şi Vaslui.

Totodată, a fost emisă şi o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă până joi la ora 2:00, local în nordul, centrul şi estul ţării, în zonele montane şi în dealurile subcarpatice, unde vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii, izolat averse ce vor avea şi caracter torenţial şi grindină.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.