Gabriela Firea, atac repetat la adresa lui Liviu Dragnea. ”Valul de ură împotriva PSD nu a fost niciodată atât de puternic”

Comentează
Școlile din București rămân închise până vineri

Gabriela Firea l-a atacat din nou pe Liviu Dragnea, printr-o scrisoare deschisă. Primarul Capitalei îl acuză că a încercat să-și aducă de partea lui mai mulți lideri locali ai PSD, în loc să găsească o rezolvare la problemele din partid. Gabriela Firea susține că Dragnea și-a căutat sprijin prin promisiuni și amenințări voalate, iar primele trei locuri de pe listele electorale de la europarlamentare au fost promise către 30 de ”colegi” din partid. Mai mult decât atât, PSD a ajuns într-o situație dezastruoasă, este prăbușit în sondaje iar ”valul de ură împotriva PSD nu a fost niciodată atât de puternic"

Ce a scris Gabriela Firea

”Nu am făcut nici armistițiu și nici nu am încheiat vreun fel de pact de coabitare cu președintele Liviu Dragnea. Nici nu aș fi avut cum, pentru că nu este vorba de o dispută personală care să poată fi încheiată cu o ofertă potrivită. Am spus-o și o mai repet: nu urmăresc să-i iau locul dlui Dragnea și nu încerc să obțin niciun fel de avantaj personal. De asemenea, vreau să fie foarte clar că nu intenționez să destabilizez coaliția majoritară din parlament sau să pun în pericol programul de guvernare. Am ridicat însă niște probleme, acumulate într-un an și jumătate de discuții sterile în partid, care s-au acutizat în ultima perioadă.Tăcerea mea din ultimele zile nu are nicio cauză subterană, spre stupefacția celor care se hrănesc zilnic doar cu esență de complot, ci mi s-a părut normal să las „scena” liberă și altor colegi care ar putea să contribuie la această dezbatere absolut necesară pentru PSD. Dacă cei mai mulți au ales să se abțină de la luări publice de poziție, acest lucru se datorează și modului perfid în care am fost atacată și defăimată de către camarila, asumată sau nu, din jurul lui Liviu Dragnea.Nu sunt în fruntea niciunei răzmerițe și nu am intenționat să fiu eu cea care dă tonul schimbării în partid. Știu însă că sunt mulți colegi care gândesc la fel ca mine, așa că nu voi ezita să mă alătur oricărei inițiative oneste, fie ea scrisoare, rezoluție sau orice altceva, care are ca scop modernizarea Partidului Social Democrat, readucerea lui aproape de oameni și de problemele lor, precum și asumarea fără echivoc a valorilor europene și nord-atlantice.În urmă cu 3 ani, la congresul care i-a validat alegerea în funcția de președinte al partidului, Liviu Dragnea spunea că trebuie să începem construcția unui partid nou, autentic de stânga, care va pune pe primul loc oamenii. „Vom face politica celor care lucrează în marile întreprinderi, a celor care nu au sâmbăta și duminica libere, a celor care inovează, a celor care sunt plecați în străinătate”.Ne-am lăsat cu toții amăgiți de aceste vorbe mari, oamenii ne-au votat covârșitor la alegerile din 2016, iar noi, cei din conducerea partidului l-am sprijinit necondiționat. Numai că Liviu Dragnea a uitat mult prea repede promisiunile și a impus partidului o agendă paralelă și un stil discreționar de conducere, luând decizii, unele de o importanță covârșitoare, pe baza consultării cu doar câțiva oameni, unii dintre ei din afara PSD, sau chiar din statul subteran cu care spune că se luptă.Sunt întrebată cum de am realizat abia acum că lucrurile nu merg deloc în direcția cea bună. Răspunsul e foarte simplu: nu, n-am avut brusc o revelație, dar am constatat, gradual, că acest mod de a face politică se răsfrânge direct asupra cetățeanului. Eu mă lupt pentru a-mi putea respecta angajamentele pe care mi le-am luat, împreună cu Liviu Dragnea, față de bucureșteni, referitoare la trafic, la sistemul de termoficare, la asistența medicală, la protecția socială, dar când văd că proiectele noastre stagnează din cauza unor abordări politicianiste, atunci e clar că trebuie să ducem lupta la alt nivel.S-a spus că acest mod de a conduce partidul cu mână forte ne-a asigurat succesul în alegeri, dar s-a întrebat cineva dacă acest lucru ar fi fost posibil fără implicare și dăruirea noastră, a celorlalți lideri și militanți ai partidului? Iar dacă marile victorii electorale n-au folosit la punerea în practică a unor politici care să le facă oamenilor viața mai bună, ci doar i-au asigurat lui Liviu Dragnea accesul la resurse cu ajutorul cărora să-și consolideze poziția de lider absolut, atunci putem spune că au fost degeaba.Dovada cea mai bună a faptului că am dreptate este modul în care Liviu Dragnea a înțeles să răspundă la acuzațiile pe care i le-am adus. În loc să creeze cadrul unei dezbateri deschise și principiale în partid, a găsit de cuviință să-i convoace la sediul central pe liderii de organizații, unul câte unul, sau în grupuri mici, după afinități și, sub pretextul unor discuții referitoare la organizarea referendumului, să încerce să-i intimideze sau, după caz, să-i fidelizeze, cu amenințări mai mult sau mai puțin voalate, sau cu promisiuni mai mult sau mai puțin iluzorii. Doar din informațiile pe care le am eu, a oferit primele 3 locuri pe lista de la europarlamentare la cel puțin 30 de colegi!Mulți dintre colegii sau votanții noștri văd în Liviu Dragnea simbolul luptei împotriva statului paralel și a președintelui Iohannis. Este o percepție pur subiectivă, pentru că faptele arată cu totul altceva. După alegerile din 2016, în ciuda multor măsuri bune, cu mare impact în rândul populației, PSD s-a prăbușit în sondaje ca intenție de vot, în timp ce toți adversarii noștri capitalizează această scădere, valul de ură împotriva PSD nu a fost niciodată atât de puternic, iar noi înfruntăm această realitate sub conducerea unui președinte vulnerabil din multe puncte de vedere, cu o cotă de încredere cu mult sub cea a partidului. În condițiile acestea, e limpede pentru oricine că bătăliile politice care ne așteaptă în 2019 sunt pierdute din start!În mai puțin de 4 luni, Bucureștiul va deveni capitala Europei pentru jumătate de an, odată cu preluarea de către România a președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene. Cred că avem acum o ultimă șansă de a ne prezenta în fața opiniei publice din întreaga Uniune ca partid modern, democratic, pro-european, capabil să susțină cu legitimitate interesele românilor."

Efectele nevăzute ale pestei porcine. Fermierii din România acuză: Băncile au directive clare să nu ne mai dea credit!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
20:22
Omar Hayssam nu va fi trimis deocamdată în Siria, iar polițiștii care îl păzeau la spital au fost retrași. Decizia Curții de Apel București
Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea
20:04
5 știri by Libertatea - Actualitate: Cum ia statul de la bolnavi ca să cârpească bugetul Urgențelor | Realitatea de la Metrorex
MONDEN
Andreea Balan si noul dansator din Cuba
17:53
Imagini cu Andreea Bălan și noul partener de dans. Cu cine l-a înlocuit pe Petrișor Rouge. „Este din Cuba”
Marina Almășan
17:27
Marina Almășan, strigăt de disperare la final de carieră: „Voi v-ați sinucide sau ați continua lupta?” Ce s-a întâmplat cu proiectul său de la TVR
POLITIC
Nicușor Dan.
18:33
De ce l-a ales Nicușor Dan pe Siegfried Mureșan și nu pe Sorin Grindeanu. Explicația președintelui
Manfred Weber, în timpul interviului acordat Libertatea în biroul său din Parlamentul European de la Strasbourg. Este președintele PPE din 2022 și membru al Parlamentului European din 2004
ExclusivInterviu
16:51
Manfred Weber, președintele PPE, exclusiv pentru Libertatea: „PSD a făcut o mare greșeală că a părăsit Guvernul Bolojan”
Ultimele știri
22:24
Armata americană a fost la un pas să atace o navă de luptă a Chinei din cauza unui raport fals generat de un program AI
22:00
Paradisul din Balcani descoperit de pensionarii europeni, foarte mulți dintre ei sunt italieni: „Cu 1.500 de euro trăiesc ca un rege”
ExclusivInterviu
21:40
Ce se întâmplă dacă Nicușor Dan dizolvă Parlamentul? Conf. dr. Marius Bălan explică cum ar trebui modificată Constituția pentru a nu mai avea astfel de crize politice
21:17
Horoscop săptămânal 21 – 27 septembrie 2026. Luna Plină aduce decizii și schimbări importante
TRENDING
09:38
Un bărbat de 63 de ani a fost concediat chiar înainte de pensionare, după 40 de ani de muncă la aceeași companie: „Ca și cum m-ar fi aruncat la gunoi”
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026. Soarele va intra în zodia Balanței
08:05
Val de aer polar peste România: răcire, ploi, vânt, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru perioada 21 septembrie - 18 octombrie 2026
horoscopul zilei de astăzi 19 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
21:50
Horoscop 19 septembrie 2026. Taurii trebuie să fie foarte atenți în timpul discuțiilor cu persoanele de la care așteaptă sprijin
Un bărbat în costum albastru închis care ține un inel de logodnă în mână
19:33
O cerere în căsătorie la un concert a stârnit furia publicului, în China: „Stați jos!”
Cât pește este bine să consumi pe săptămână
18:30
Cât pește pe săptămână e sănătos să mănânci, în funcție de vârstă
Frate geaman un donator celule stem hematopoietice
17:15
Fratele genetic pe care nu-l cunoști. Tânăra din corporație care a salvat un străin și mama care a primit o nouă șansă la viață
elvetia
16:59
Ambasadorul Elveției, despre potențialul turistic al României: „Sunt necesare o poveste coerentă și o strategie națională coordonată”. Ce modele putem prelua de la elvețieni
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Ștampila și buletinele de vot pentru un tur de scrutin din România
19:43
Fără ștampilă la alegeri și fără autocolant pe buletin: Cum vrea AEP să numere voturile românilor cu ajutorul urnelor inteligente
ANAF au confiscat peste 4000000 de țigarete netimbrate, depistate în apropierea frontierei de la Nădlac. Sursă foto: Facebook /ANAF.
16:16
Un șofer de TIR a vrut să intre cu 4.000.000 de țigări netimbrate în România: unde era așteptat transportul
O ambulanță și alte vehicule de intervenție staționate în curtea unei cabane, înconjurată de munți
15:21
Trei bărbați au murit electrocutați în Alba, munceau toți pe o schelă la o cabană din Munții Apuseni
La 60 de ani, Cristian Motoroiu trăiește de patru decenii printre albine
Reportaj
15:00
„Boala” de care nu mai vrea să scape! De 40 de ani trăiește printre albine: „Abia aștept să treacă iarna și să am primele înțepături”
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18:15
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
16:17
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
09:16
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
09:00
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”