Gara-fantomă din București: dezastru total, cinci trenuri vin și pleacă, iar călătorii așteaptă micii calzi „La pierde tren”

 3 comentarii
Reportaj

Gara Obor a rămas în urmă. Rugina a luat locul agitației de altădată, iar iarba crește printre șinele pe unde cândva treceau sute de vagoane. Astăzi, aici vin mai degrabă trenuri puține, iar micii și bere rece sunt prietenii cei mai buni ai călătorilor. Dar, sub praful uitării, gara păstrează o poveste care începe acum mai bine de un secol și trece chiar prin istoria Tezaurului României.

În Bucureștiul care aleargă în toate direcțiile, există un loc în care timpul pare să fi coborât din tren și să fi rămas pe peron. Gara Obor stă în estul Capitalei, la câteva minute de forfota Oborului, dar parcă la ani-lumină de agitația orașului.

De la intrare, primul lucru care te întâmpină nu este un panou cu mersul trenurilor și nici agitația călătorilor. Este o terasă mare, cu un nume care pare inventat special pentru locul acesta: „La pierde tren”.

Puținii călători care ajung aici sunt așteptați cu mici plăceri simple. Cârnați, ceafă sau scăricică de porc.

„Fericirea stă în lucruri mici”, scrie undeva, iar pentru șase lei poți primi un mic, cu pâine și muștar. Grătarul și berea rece din frigider par să fi câștigat lupta cu calea ferată.

Ceasurile vechi, produse la Brașov, încă rezistă

Mai încolo începe gara propriu-zisă. Și, odată cu ea, senzația că ai intrat într-un București de acum câteva decenii.

Zona este aproape pustie. Stâlpii metalici sunt mâncați de rugină. Treptele sunt rupte, pavajul este distrus, iar prin crăpăturile betonului și dintre dale a crescut iarba. Peronul, altădată loc pentru sute sau mii de pași grăbiți, este astăzi ocupat în parte de vegetație.

Însă timpul nu a reușit să distrugă chiar tot. Ceasurile vechi, produse la Brașov cu zeci de ani în urmă, încă rezistă. Rugina le-a cuprins, dar mecanismele și cadranele rămân ca niște martori ai unei epoci în care gara avea un alt rost.

Plafonul de lemn a început și el să cedeze. După zeci de ani de când a fost montat, lemnul s-a degradat, iar bucăți din el par să nu mai aibă mult până să dispară.

Gara Obor, unde cinci trenuri sosesc și alte cinci pleacă

În Gara Obor mai circulă astăzi doar câteva trenuri pe săptămână, în special cele care leagă Bucureștiul de Fetești și Constanța. Până în 2015 existau și legături spre Călărași. În prezent, în marea majoritate a timpului, cinci trenuri sosesc și alte cinci pleacă. Atât.

Pentru o gară care odinioară era unul dintre punctele importante ale traficului feroviar al Capitalei, cifrele au ceva aproape neverosimil.

Așa arată în august 2026, Gara Obor din București Foto: Vlad Chirea (Libertatea)

Sunt și momente în care singura casă de bilete este închisă. Atunci, călătorul nu are prea multe variante: urcă în tren și își cumpără bilet direct de la naș. Ca pe vremuri.

Este greu să privești Gara Obor de astăzi fără să te gândești la motivul pentru care a fost construită.

Linia București-Obor, cunoscută drept Gara de Est, a fost gândită pentru descongestionarea traficului feroviar din Gara de Nord. La începutul secolului XX, Bucureștiul se extindea, iar calea ferată avea nevoie de noi puncte de intrare și ieșire din oraș.

Tâmplăria originală nu a supraviețuit. Le-a „mâncat” termopanul

Gara a fost amplasată la periferia Capitalei. Alegerea nu a fost întâmplătoare: transportul feroviar nu trebuia să provoace disconfort zonelor rezidențiale, iar terenul era mai ieftin la marginea orașului. În plus, în apropiere se afla Oborul, ceea ce a contribuit la alegerea amplasamentului.

La 1 februarie 1903, gara era inaugurată. Clădirea avea să devină una dintre construcțiile reprezentative ale începutului de secol XX din București, în stil neoromânesc.

Aspectul monumental, arcada masivă din piatră și cele două turnuri îi dau și astăzi o identitate pe care multe clădiri moderne nu o mai au. Gara este inclusă în lista monumentelor istorice.

Așa arată în august 2026, Gara Obor din București Foto: Vlad Chirea (Libertatea)

Tâmplăria originală nu a supraviețuit. Ferestrele au fost înlocuite cu geamuri termopan, iar intervențiile repetate au schimbat, puțin câte puțin, chipul clădirii.

Peronul, în schimb, păstrează structura metalică originară. Numai că metalul a fost revopsit de nenumărate ori, ca și cum fiecare generație ar fi încercat să mai adauge un strat peste trecerea timpului.

În Obor a ajuns Tezaurul României restituit de Uniunea Sovietică

Și nu doar gara este într-o stare precară. Anexele și instalațiile aferente au ajuns, la rândul lor, într-o stare avansată de degradare. Unele dintre ele au însă valoare istorică și tehnică: vechiul turn de apă, clădirile anexe sau pasarela metalică fac parte din povestea ansamblului feroviar.

Gara, pe lângă miile de călători pe care i-a primit, are și o poveste istorică.

Imagine cu Gara Obor din anii '30-'40. Foto: imagoromaniae.ro

În iunie 1935, aici ajungea o garnitură de marfă care transporta o parte dintre bunurile Tezaurului României restituite de Uniunea Sovietică.

Au fost aduse documente, acte, bunuri de colecție și alte obiecte care fuseseră trimise la Moscova. Muzeul Municipiului București menționează că au fost 17 vagoane de marfă încărcate cu bunuri restituite.

Într-o gară în care astăzi trebuie uneori să cauți un tren, au intrat atunci vagoane încărcate cu o parte dintr-o istorie națională. Acum, din când în când, un tren sosește, oprește câteva minute și pleacă mai departe.

Lemnul intra în Capitală, trenurile de marfă se succedau

Există și o altă imagine a Gării Obor, consemnată într-un ziar din mai 1948.

În „Națiunea”, gara era descrisă drept un punct esențial pentru traficul de lemne al Capitalei. În medie, intrau aici zece trenuri de marfă pe zi, în afara celor patru curse de călători puse la dispoziția funcționarilor CFR și muncitorilor care lucrau în jurul gării.

Așa arată în august 2026, Gara Obor din București Foto: Vlad Chirea (Libertatea)

Stația avea o capacitate de prelucrare de 20 de trenuri de marfă zilnic și era prezentată drept „cea mai mare stație de trafic de mărfuri a Capitalei”.

Atunci, gara era un furnicar feroviar. Lemnul intra în Capitală, trenurile de marfă se succedau, muncitorii și ceferiștii umpleau peroanele. Astăzi, iarba a ocupat o parte din locul lăsat liber de oameni. Iar Gara Obor nu mai este centrul unui trafic. Este, mai degrabă, martorul dispariției lui.

Birocrație, indiferență și lipsa de implicare

Și poate că tocmai de aceea terasa de la intrare pare atât de potrivită. Călătorii care au timp să aștepte pot mânca un cârnat sau o porție de mici tocmai scoși de pe grătar. Un tren vine. Un altul pleacă. Tot un ceas ruginit încă măsoară timpul.

Gara Obor a fost construită pentru un București care se dezvolta, pentru trenuri care trebuiau să descongestioneze Gara de Nord și pentru o Capitală în care marfa și oamenii circulau într-un ritm cu totul diferit.

Așa arată în august 2026, Gara Obor din București Foto: Vlad Chirea (Libertatea)

Primarul Sectorului 2 vrea să transforme zona într-un hub modern, acolo unde orașul să prindă din nou viață, ca acum zeci de ani.

Dar birocrația, indiferența și lipsa de implicare au pus zona pe pauză de ani și ani. Iar în campania electorală, promisiunile vor „zbura” în dreapta și-n stânga. Dar doar atât. Oborul e abandonat!

Garnituri folosite de navetiști și 400 de vagoane de marfă

Gara Obor era prezentată în presa vremii drept o stație cu un potențial mult mai mare decât cel pe care îl valorifica. Într-un reportaj semnat de Ovidiu Negoiță, publicat în „Flacăra” la 19 ianuarie 1974, autorul pornea de la o întrebare simplă: „Gara Obor e o gară mică sau o gară mare?”.

După numărul trenurilor de călători care circulau în 24 de ore (22, dintre care 10 plecări și 12 sosiri) Oborul părea o stație fără o importanță deosebită. Situația se schimba însă dacă era luată în calcul capacitatea ei de a prelua traficul de marfă. În această privință, gara putea avea un rol important în estul Capitalei.

„Flacăra” la 19 ianuarie 1974

Trenurile spre Oltenița și spre Călărași erau descrise ca fiind curate și încălzite, inclusiv garniturile folosite de navetiști, care transportau zilnic câteva sute de persoane.

Prin Gara Obor treceau până la 400 de vagoane de marfă pe zi, încărcate cu produse pentru diferite întreprinderi sau destinate rampelor de descărcare. Erau menționate, printre altele, Combustibilul, Fabrica de săpun „Stela” și Întreprinderea de Prelucrare a Maselor Plastice București.

Imaginea gării se schimba însă odată ajuns în zona peroanelor. Megafonul era descris ca fiind aproape mut, ghișeul „bagaje de mână” era mai mult închis decât deschis, iar pe peron existau doar trei bănci. În sala de așteptare, fumatul era o problemă, deși era interzis „cu strictețe”.

Libertatea a făcut un adevărat tur al gărilor din București în această serie de articole despre infrastructura feroviară a capitalei.

Arhiva foto
  • Gara Progresul dispare după 66 de ani, iar în locul ei va apărea un nou complex de transport: gară, stație de metrou și parcare.
  • Gara Băneasa, odinioară una dintre cele mai elegante porți de intrare în București, pare astăzi abandonată undeva între trecut și prezent.
  • Gara Obor a rămas în urmă. Rugina a luat locul agitației de altădată, iar iarba crește printre șinele pe unde cândva treceau sute de vagoane.
  • Gara Titan și un capăt de linie într-un București uitat: între o halbă de bere și drumul spre Oltenița cu 16 opriri
  • Gara Basarab, „Doar pentru tine, Amore”. O manea, un fotoliu părăsit și un ceas blocat, locul abandonat din București
  • Gara de Nord, icoane, merdenele și chiloți. Între istorie și mizerie: ce s-a ales de una dintre cele mai importante clădiri din București
  • Gara Filaret, locul de unde s-a tras semnalul pentru „intrarea României în civilizație”
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    gheorghe_2 16.08.2026, 12:47

    Toate gările din România arată la fel sau mult mai rău, pe măsura infrastructurii feroviare, pe care o deservesc. Ce putem aștepta de la Gara Obor, din moment ce Gara de Nord este tot o magherniță împuțită, în care ți-e scârbă să intri? Și totul este pe măsura dezinteresului manifestat de nația noastră, față de tot ce înseamnă transport în comun, care este destinat unor creaturi inferioare, niște săraci, care nu-și permit mașină. Același dezinteres față de tot ce este spațiu public sau menit să deservească mai multe persoane, decât cea proprie. De-aia arată tot, așa cum arată, și n-o să fie niciodată mai bine. Pentru toți patria se termină la intrarea în maghernița proprie, pe care scrie numele lor.

  • Avatar comentarii

    domprofesor 16.08.2026, 14:28

    TOATE -ABSOLUT TOATE GARILE DIN TARA SUNT CU 100 DE ANI IN URMA

  • Avatar comentarii

    Neurotoxic 16.08.2026, 18:31

    O gara istorica, frumosacu o arhitectura plina de charm! Trebuie NEAPARAT sa ne restauram garile nostre interesante si "pline" de istorie. Sa nu le lasam in paragina. Sunt si o atractie turistica, care da oraselor tarii personalitate!

ALTE ȘTIRI
Imaginea surprinde traficul bară la bară și poluarea aerului cauzată de emisiile de eșapament ale mașinilor
19:13
Bucureștiul, cea mai poluată capitală din UE. PMB propune interzicerea accesului de la 1 noiembrie 2027 a peste 80 de mii de mașini în zona centrală
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
16:47
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune prima-doamnă despre pericole
MONDEN
Elena Ionescu In Oglinda Kanal D2
17:53
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
17:27
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
17:54
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
18:34
Dominic Fritz insistă cu alegerile anticipate și anunță că USR va intra la guvernare cu o singură condiție
Ultimele știri
21:09
Imaginile cu Donald Trump și liderii din Balcani, inclusiv Nicușor Dan, la Adunarea Generală ONU, manipulate cu Inteligența Artificială
21:00
Consiliul Concurenței, precizări despre Anima Wings: „Intrarea noilor acţionari în Anima Wings nu intră sub incidenţa Legii Concurenţei"
20:46
Cristian Tudor Popescu, deranjat de atitudinea lui Nicușor Dan: „De unde știm că nu e o minciună sfruntată, încă una?”
20:31
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
TRENDING
07:30
Cine transmite Polonia - România. La ce oră începe meciul din Liga Națiunilor la TV pe 2 octombrie 2026
Analiză
12:57
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
11:47
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Castraveți bulgărești
13:01
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
12:43
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop scorpion pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Scorpion. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop leu pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Simona Halep reziliază contractul cu AnimaWings după ce compania aeriană a cerut insolvența. Sursă foto: Andrei Crăițoiu /GSP
16:17
Simona Halep, decizie radicală după ce compania aeriană AnimaWings a cerut intrarea în insolvență
Exercitiu Mobilizare MOBEX
16:06
10.000 de bărbați din București și Ilfov, cel mai tânăr având 43 de ani, sunt convocați, de pe 5 octombrie, la un exercițiu de mobilizare
Peste 4.000 de comercianți români și-au extins afacerile pe piețele din Bulgaria și Grecia prin intermediul platformei de comerț electronic Trendyol
15:00
Românii, motorul Trendyol în Balcani: o treime din vânzările din Grecia și Bulgaria vine de la cei 4.000 de comercianți din România
Protest antiguvernamental „Asta nu e Moscova” la Sofia, Bulgaria – 28 septembrie 2026
Exclusiv
13:00
Cum a trecut Bulgaria prin șapte rânduri de alegeri anticipate și a supraviețuit economic. Explicația lui Silviu Cerna, fost membru în consiliul de administrație al BNR
Nicusor Dan
Analiză
17:00
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
14:54
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
14:43
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
06:55
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!