„Gardianul Romei”, omul care îi avertiza pe turiști că urmează să fie țepuiți, a fost bătut de 3 bărbați care jucau alba-neagra

Comentează
Imaginea este un colaj format dintr-un selfie al unui bărbat purtând o cameră video la gât și o imagine ce surprinde mâinile unei persoane care manevrează două pahare metalice într-un joc de alba-neagra.

Trei bărbați acuzați că l-au atacat brutal pe influencerul iranian Ash Kamanga, în apropierea celebreii Fontana di Trevi, au primit interdicție de a locui în Roma, Italia. Tânărul a fost agresat pe 26 iunie, după ce a încercat să avertizeze un turist că urmează să fie țepuit la alba-neagra.

Influencerul a fost atacat după ce a avertizat un turist

Ash Kamangar, un cetățean iranian în vârstă de 34 de ani, cunoscut pe rețelele sociale sub numele „Gardianul Romeii”, a fost victima unei agresiuni brutale pe 26 iunie, în zona Fontanei di Trevi.

Influencerul a povestit că se afla în apropierea obiectivului turistic și observase trei grupuri despre care susținea că practicau escrocheria cunoscută drept „jocul celor trei pahare”.

„Eram la Fontana di Trevi și am văzut trei grupuri de escroci. Primelor două nu le-am spus nimic, apoi am văzut al treilea grup și le-am spus că acest joc nu se poate face, că sunt hoți, avertizându-i pe turiștii care erau acolo”, relatase influencerul.

Potrivit acestuia, reacția celor implicați a fost imediată.

„Mi-a dat un pumn și mi-au căzut ochelarii. Apoi o a doua persoană, mai masivă, mi-a dat un alt pumn”, a povestit Ash Kamangar pe rețelele sociale. De această dată, atacul a fost însă mult mai violent. Cei doi bărbați au fost identificați, inclusiv cu ajutorul înregistrărilor realizate de creatorul de conținut, și au fost trecuți în registrul persoanelor investigate pentru vătămare corporală gravă.

Filmul agresiunii

Potrivit carabinierilor, pe 26 iunie 2026, Ash Kamangar se afla pe Via delle Muratte, la câțiva pași de Fontana di Trevi, unde documenta activitățile ilegale asociate fenomenului „jocului celor trei pahare”, practicat de mult timp asupra turiștilor și trecătorilor.

Atunci când influencerul a încercat să avertizeze un trecător cu privire la escrocheria care avea loc, reacția grupului a fost, potrivit anchetatorilor, rapidă și disproporționat de violentă. „Agresiunea surpriză, cu un pumn foarte puternic aplicat în față, l-a neutralizat imediat pe influencer, provocând căderea și deteriorarea echipamentelor de documentare”, au transmis carabinierii, potrivit Il Messaggero.

Anchetatorii susțin că, în ciuda încercării victimei de a se îndepărta și de a se apăra, superioritatea numerică a agresorilor le-a permis acestora să îl înconjoare și să îl imobilizeze. „Odată ajuns la pământ și adus într-o stare de semiconștiență, persoana vătămată a fost lovită în mod repetat cu pumni și picioare, cu o ferocitate îndreptată asupra feței și capului”, se arată în reconstituirea transmisă de carabinieri.

Ce au decis procurorii și instanța

În urma anchetei, Tribunalul din Roma a emis o ordonanță prin care a dispus interdicția de a locui în municipiul Roma pentru cei trei cetățeni străini suspectați că fac parte din grupul responsabil pentru agresarea influencerului. Potrivit autorităților, atacul i-ar fi provocat victimei leziuni permanente la nivelul feței, care au dus la modificarea aspectului fizic.

Măsura a fost anunțată într-un comunicat al carabinierilor de la Secția Roma San Lorenzo in Lucina.

Unul dintre cei trei suspecți este cercetat și pentru calomnie. Potrivit anchetatorilor, în zilele imediat următoare agresiunii, acesta ar fi încercat să deturneze ancheta prin depunerea unei plângeri false la autorități. Bărbatul s-ar fi prezentat drept victimă a incidentului, încercând astfel să ofere o altă versiune a celor întâmplate și să îndrepte ancheta într-o direcție diferită.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Locuitorii din Botoșani au primit sâmbătă după-amiază un mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone. Foto: Getty Images
18:23
Dronă prăbușită în județul Suceava, după o alertă de incursiune aeriană în Botoșani. Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol
Cele două turnuri gemene ard în flăcări după ce au fost atacate de teroriști
Analiză
15:30
Magnus Ranstorp, expert în combaterea terorismului și a extremismului: „Atacurile din 11 septembrie 2001 au fost posibile deoarece teroriștii s-au adaptat mai repede decât instituțiile care încercau să-i oprească”
MONDEN
Daniel Buzdugan, mesaj plin de durere după pierderea mamei sale. Sursă foto: Facebook /Daniel Buzdugan.
20:41
Mesajul emoționant transmis de Daniel Buzdugan după moartea mamei sale: „Ne-am luat rămas-bun de cinci, șase ori...”
Cristina Spătar și Vicențiu Mocanu. Foto/ Facebook
17:00
Cristina Spătar a reacționat după ce s-a spus că divorțează de Vicențiu Mocanu. „Există discuții. Deocamdată suntem împreună”
POLITIC
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
20:22
Ilie Bolojan anunță că nu demisionează: „Nu voi abandona țara”. Ce tip de guvern spune că ar vota PNL
Ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, se căsătorește astăzi, 12 septembrie 2026
14:14
Cine e nașul lui Alexandru Nazare: ministrul finanțelor din România s-a căsătorit azi
Ultimele știri
22:02
Un român a încercat să-și dea foc în fața unei televiziuni din Spania. De ce a recurs bărbatul de 50 de ani la acest gest extrem
Reportaj
21:47
Primul avion nou din flota TAROM din ultimii 20 de ani: când zboară prima dată aeronava Boeing 737 MAX botezată „Mircea Lucescu”
21:27
Prețul „obscen” cu care se vinde o pâine cu secară în inima cartierului de lux Manhattan. Și totuși, clienții stau la coadă
21:00
Descoperire șocantă pe malul Dunării: o femeie a dat peste o anaconda de dimensiuni impresionante
TRENDING
08:42
George Daniel Calcea a venit în România în vacanță și a dispărut înainte să plece în Marea Britanie. Poliția și familia îl caută
17:30
Generalul Marin Lungu a fost înmormântat cu onoruri militare în București. Povestea copilului care a luptat pe front la doar 9 ani
21:50
Horoscop 13 septembrie 2026. Peștii au de rezolvat probleme practice, de clarificat multe aspecte legate de cheltuieli sau economii
Șampania din Franța devine mai tare din cauza căldurii. Sursă foto: Profimedia.
19:08
Valurile de căldură extremă schimbă șampania din Franța: limita maximă de alcool a fost majorată
Primarul unei comune din Italia dirijează circulația, după ce singurul polițist din localitate a demisionat. Sursă foto: La Tribuna di Treviso.
17:22
Un primar dintr-o comună din Italia a ajuns să dirijeze traficul după ce singurul polițist local a demisionat: „Nu mă așteptam”
O femeie de 54 de ani din Grecia a născut o fetiță dintr-un embrion congelat timp de 22 de ani. Sursă foto: greekradiofl.com.
15:36
O femeie de 54 de ani din Grecia a născut o fetiță dintr-un embrion congelat acum 22 de ani. A luat decizia după ce unicul fiu a murit
Comoara de 4,5 kilograme de argint găsită în Finlanda
15:11
Cea mai mare comoară de 4,5 kg de monede și bijuterii din argint a vikingilor a fost găsită de un bărbat cu detectorul de metale, în Finlanda
apă minerală
12:08
În cât timp se strică apa minerală din sticla desfăcută și cât timp rămâne potabilă
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți - Un castron cu salată de ardei copți pe o masă de lemn, lângă un ardei capia și usturoi
11 sept.
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți. Proporția corectă pentru iarnă
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Mâini care curăță de coajă ardei capia copți dintr-un bol alb, pe un fundat de lemn
10 sept.
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
Doicești
15:06
Drept la replică. Precizări privind proiectul centralei nucleare de la Doicești și relația comercială dintre RoPower Nuclear și Nova Power & Gas, după informațiile apărute în spațiul public
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
13:27
Ce se va întâmpla cu Omar Hayssam, eliberat după ce a executat 13 ani de închisoare din pedeapsa de 24 de ani
Elevi în fața scolii din Măguri
Analiză
13:00
Una dintre puținele școli din România cu predare în limba romani. Numărul elevilor este tot mai mic, dar părinții au un motiv de „fală”: „Vakeres romanes?”
Holul unui spital de urgență, există un pat gol și nu sunt pacienți care să aștepte la ușile cabinetelor
12:56
Mărturia unui medic neurolog din București despre criza din spital: „Nu avem materiale pentru pacienții cu anevrism. Sunt liste de așteptare”
Ilie Bolojan
14:15
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă