Nicu Benesch, românul care a supraviețuit atentatelor de la World Trade Center: „Cea mai teribilă imagine a fost cea a oamenilor pe care îi vedeam aruncându-se în gol”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
La 25 de ani de la atentatele teroriste de la New York, Libertatea a vorbit cu un supravieţuitor român al atacurilor de la World Trade Center. Stabilit în America de trei decenii și originar din București, Nicu Benesch (71 de ani), expert în IT, lucra la etajul 14 al primului turn de la World Trade Center în momentul în care acesta a fost lovit. Și, ca detaliu suplimentar al unei povești de viață impresionante, Nicu Benesch a scăpat miraculos și din cutremurul din 4 martie 1977, din București.
Cuprins:
„Inițial am crezut că a fost un cutremur”
În dimineața zilei de 11 septembrie 2001, Nicu Benesch a reuşit să coboare pe scările din primul turn de la World Trade Center, convingând în același timp zeci de colegi să vină după el și salvându-le practic viețile. După mai puțin de 24 de ore, acesta a revenit ca voluntar la Ground Zero, lucrând 48 de ore fără pauză.
Nicu Benesch, care în septembrie 2001 lucra pentru compania Dun and Bradstreet, a rememorat pentru Libertatea primele gânduri pe care le-a avut când primul turn de la World Trade Center a fost lovit de avionul deturnat de teroriști.
„Primul gând pe care l-am avut a fost că a fost un cutremur. Au fost două șocuri succesive, la interval de două secunde. Foarte scurt intervalul. Și încă nici acum nu pot explica motivul pentru care au fost două șocuri. Primul turn World Trad Center a fost lovit pe fațada din nord. Eu aveam ferestrele spre vest la birou, spre strada Hudson și râul cu același nume. M-am uitat în jos. Pe stradă era o degringoladă totală, mașinile erau blocate, unele puse de-a curmezișul. Ulterior, am văzut bucăți căzând de la fațada din nord. Și atunci mi-am zis că probabil a fost o explozie”, a declarat Nicu Benesch pentru Libertatea.
Acesta a povestit și cum au fost minutele în care a coborât de la etajul 14 până în stradă. Primul gând a fost să iasă cât mai repede din clădire. Nicu Benesch și-a adunat colegii și le-a spus direct să plece, să lase în birouri toate lucrurile. Însă a apărut și un impediment.
„O colegă, o recepționistă, s-a ascuns în dulapul de haine. Nu voia să iasă de acolo. Am scos-o afară.
Era speriată. Era complet panicată, paralizată de teamă. Și am scos-o cu greu. I-am calmat pe colegi și le-am spus să coborâm în liniște. Undeva, pe la etajul 6, numărul celor care coborau a crescut, era deja destul de multă lume, mai erau și alte firme”, își amintește românul care a supraviețuit atentatelor de la World Trade Center.
De ce unii angajați de la World Trade Center au urcat scările, în loc să coboare
În timp ce încerca să iasă din World Trade Center alături de colegii săi, Nicu Benesch a remarcat un detaliu neobișnuit la prima vedere: zeci de angajați de la diverse firme urcau scările, în loc să le coboare. Care era motivul? Mulți au crezut că e un atentat similar cu cel din 26 februarie 1993, când o mașină-capcană a explodat în parcarea subterană a Turnului Nord de la World Trade Center, atentat soldat cu 6 morți și peste 1.000 de răniți. Teroriștii au dorit să prăbușească Turnul Nord peste Turnul Sud, însă planul a eșuat.
„Mulți au crezut că e un atentat similar cu cel din 1993 și că explozia venea de jos, mai ales că pe măsură ce coboram, fumul și mirosul de fum se întețeau. Dar asta era din cauza faptului că centralele de ventilație pentru întregul turn erau pe la etajele 3-4. Și atunci era firesc, din cauza mișcărilor blocului. Probabil că unele conducte s-au fisurat și ieșea fumul. Asta le-a dat de gândit celor care urcau și au spus că probabil că e de jos. Am încercat să le spun să nu urce, ci să coboare, dar n-am avut succes. Eu am fost bucuros că toți cei care erau din compania la care lucram n-au suferit nimic, au coborât cu toții. Cu totul, a durat cel mult șapte minute până când am ieșit din turn”, explică Nicu Benesch.
Când a ajuns la parter, la ieșire, a ieșit pe la fațada din nord a primului turn de la World Trade Center. Ridicând privirea, Nicu Benesch a văzut golul lăsat de impact. Și prima supoziție a fost aceea că probabil un avion de mici dimensiuni, de tip Cessna, a lovit turnul din cauza unei probleme de sănătate a pilotului.
Ulterior, Nicu Benesch a ajuns alături de colegii săi în zona World Financial Center, pe malul râului Hudson. Și privind flăcările a văzut al doilea avion care a lovit celălalt turn de la World Trade Center: „Și atunci mi-am dat seama că este un atac terorist. Le-am spus tuturor să se ducă spre nord, că noi eram aproape de sudul insulei Manhattan, în ideea că în zona de sud erau și alte clădiri importante, NASDAQ, bursa new-yorkeză, Wall Street, și așa mai departe. M-am gândit că, dacă cele două turnuri au fost lovite de teroriști, vor urma și alte clădiri”.
„Am stat 48 de ore fără pauză la Ground Zero, ca să ajut”
După ce le-a spus colegilor să meargă spre nord, Nicu Benesch s-a întors ca să își recupereze mașina, care era în parcare, sub turnuri.
„Întorcându-mă, am văzut cele mai dure imagini, ce îmi persistă și acum în memorie, la 25 de ani de la atentate. Am văzut oameni aruncându-se în gol, oameni care țipau și strigau după ajutor, gesticulau, iar mulți dintre ei se aruncau. M-a marcat inclusiv când am văzut un bărbat și o femeie care s-au ținut de mână și s-au aruncat în gol, deși știau care este finalitatea acestui act.
Când m-am dus la parcare, valetul, care habar n-avea de ce se întâmplă, că totul era la subsol, mi-a spus că trebuie să plătesc parcarea pentru toată ziua. Am plătit, am și păstrat chitanța; o am pe undeva pe acasă, în America. Am ieșit cu greu cu mașina, era multă lume pe stradă și am mers pe trotuar până când am ajuns pe Broadway. Și acolo era foarte mare aglomerație. Am luat mașina pentru că mi-am spus că am nevoie de un mijloc de transport care să mă scoată de acolo. Eram convins că autobuzele și metrourile vor fi supraaglomerate. Am mai mers puțin, s-a blocat traficul și s-a umplut mașina de praf. Într-un târziu am ajuns acasă, iar la televizor rulau pe toate posturile TV imagini cu atentatele”, povestește Nicu Benesch.
Văzând toată tragedia, primul său impuls a fost să se ofere voluntar. A plecat de acasă, a revenit la locul atentatelor și, după aproximativ 3-4 ore, a fost acceptat ca voluntar.
„M-a emoționat profund cât de mare era dorința oamenilor să ajute. Au venit voluntari de peste tot. La un moment dat, nu mai primeau ca voluntari decât medici și pompieri. Am stat 48 de ore fără pauză la Ground Zero ca să ajut”, își amintește Nicu Benesch.
După o săptămână, acesta a fost chemat la sediul firmei pentru care lucra, i s-a acordat o medalie în formă de stea, iar conducerea companiei i-a mulțumit pentru reacția sa și pentru faptul că, grație mobilizării sale, niciun angajat al firmei nu a murit.
„În America nu mai este acea senzație de libertate ca atunci când am ajuns”
Nicu Benesch a dezvăluit pentru Libertatea în ce măsură atacurile teroriste de acum 25 de ani i-au schimbat modul de a vedea și de a trăi viața.
„Un lucru este foarte cert, este vorba de libertate, despre restrângere. După atentatele de la 11 septembrie, autoritățile americane au scos foarte rapid o lege, se numește Patriot Act, prin care, practic, se dă drumul poliției să intercepteze convorbiri, să facă percheziții fără mandat de la judecător, să se scurteze procedura legală care era înainte pentru a percheziționa oamenii. Mi s-a părut o totală lipsă de respect pentru individ. Am avut senzația, aveam senzația că mă întorc în epoca comunistă, unde trebuia să te justifici, să aduci argumente și probe de nevinovăție. Se creează o stare de psihoză, nu mai este acea senzație de libertate totală pe care am avut-o când m-am dus în America în 1996”, este de părere Nicu Benesch.
Povestea sa de viață este una cu atât mai impresionantă cu cât a supraviețuit atât atentatelor de la World Trade Center, cât și cutremurului din 4 martie 1977 din România, cutremur soldat cu peste 1.570 de victime, dintre care aproape 1.400 numai în București.
Cum a scăpat la cutremurul din 1977
În 1977, Nicu Benesch locuia cu părinții în centrul Bucureștiului, aproape de Cișmigiu. În seara de 4 martie 1977, era cu o prietenă la restaurantul „Dunărea”, aflat la parterul blocului cu același nume, vizavi de Teatrul Național, lângă Piața Universității.
„Când a început să se miște pământul, am ieșit repede afară cu prietena și m-am uitat în lungul bulevardului Magheru, spre Piața Romană. Pe deasupra clădirilor era cerul de un roșu cărămiziu și se auzea un zgomot ca de avion. În fața restaurantului, am ajuns într-o stație de autobuz. În momentul în care s-a prăbușit blocul, toți am fugit din stație și am mers spre mijlocul străzii. M-am dus repede acasă, să mă asigur că părinții mei sunt bine. Apoi am revenit la ruinele blocului Dunărea și am început, alături de zeci de oameni, să dau molozul la o parte, să încercăm să găsim supraviețuitori. Se auzeau voci, gemete, era ceva teribil... Ulterior au venit soldați să ne ajute, am mai rămas însă mai bine de o zi și jumătate printre voluntari. În astfel de momente, lași totul la o parte și te duci să îți ajuți semenii. Este un instinct de ajutorare care se trezește în tine. Pur și simplu nu poți să stai cu brațele încrucișate și să îi vezi pe alții cum suferă fără să faci nimic”, adaugă Nicu Benesch.
