Decizia separării liniilor de trambai 1 și 10 a fost luată în Consiliul General al Municipiului București, în ședința din 28 martie.

Într-o primă fază, RATB a desfășurat lucrările pe două tronsoane ale traseului:

  • B-dul Timișoara, de la intersecția cu B-dul Vasile Milea, până la intersecția cu str. Răzoare;
  • Șoseaua Viilor, de la intersecția cu str. Constantin Istrati, până la intersecția cu Calea Șerban Vodă.

Apoi, o săptămână mai târziu, a continuat montarea de garduri separatoare pe alte două tronsoane, unul cuprins între Pasaj Obor și B-dul Timișoara, pe arterele Șoseaua Ștefan cel Mare (aici, lucrările s-au încheiat vineri, 20 iulie), B-dul Iancu de Hunedoara, B-dul Vasile Milea și altul pe strada Constantin Istrati, de la intersecția cu str. Progresului (Trafic Greu) până la intersecția cu Șos. Viilor.

Lungimea totală a traseului celor două linii de pe inelul central al orașului este de 21,6 km, din care 19,6 km de traseu va fi delimitat cu gard de protecție, iar circa 2 km cu stâlpi flexibili, pentru a circula în regim de metrou ușor.

Traseul liniilor 1 și 10 asigură preluarea călătorilor din sudul orașului (la terminalul Romprim) și transportul acestora pe un traseu circular, care atinge cele mai importante noduri de transport, precum Piața Sudului, Constantin Brâncoveanu, Eroii Revoluției, Str. Viilor, str. Progresului, Răzoare, Pasaj Basarab, Bd. Nicolae Titulescu, Piața Victoriei, Șos. Ștefan cel Mare, Obor, Iancului, Baba Novac, Zona Dristor – Mihai Bravu, Calea Văcărești.

Doctor cercetat pentru ucidere din culpă primește post de profesor la Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova
Recomandări
Doctor cercetat pentru ucidere din culpă primește post de profesor la Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova

Prin soluția propusă, respectiv instituirea benzii proprii pentru acest traseu, se obține o viteză sporită de exploatare și o capacitate de transport cu 20% mai mare decât în prezent, aproximativ 2.700 de călători pe oră și sens, așa cum s-a întâmplat în cazul liniei 21, care s-a dovedit un mare succes.

Astfel, pe lângă creșterea ritmicității, linia 21 oferă acum posibilitatea de realizare a călătoriilor într-un timp mai scurt cu până la 20 de minute, iar pe tronsonul aglomerat de pe Șos. Colentina a scăzut cererea de transport pe liniile RATB paralele, ai căror călători au început să prefere tramvaiul.

Vehiculele devenite astfel disponibile au fost utilizate pe alte linii, care aveau o cerere mai mare.

Garduri separatoare pe sos. Stefan cel Mare, pentru liniile de tramvai 1 și 10Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

FOTO: Vlad Chirea


Citește și: Ilie Micolov a murit. Artistul avea 69 de ani

Detalii neștiute din viața lui Ilie Micolov. A fost economist și jucător de hochei și nu mai avea buletin

Legătura neștiută dintre Ilie Micolov și Marian Ionescu, de la Direcția 5

Ilie Micolov a compus una dintre cele mai fredonate melodii românești. „Dragoste la prima vedere”, scrisă după întâlnirea cu o fată la Miliție

Drama lui Ilie Micolov. A fost părăsit de familie: „S-au dezis de mine”


 


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Gestul făcut de Harry în faţa tatălui său la încoronare. Imaginile au apărut abia acum. Ce lovitură!
Playtech.ro
Gestul făcut de Harry în faţa tatălui său la încoronare. Imaginile au apărut abia acum. Ce lovitură!
Soția lui Adrian Pintea rupe tăcerea, la 16 ani de la moartea actorului. Ce a dezvăluit acum despre cauza morții: 'Era de-a dreptul mutilat'
Viva.ro
Soția lui Adrian Pintea rupe tăcerea, la 16 ani de la moartea actorului. Ce a dezvăluit acum despre cauza morții: 'Era de-a dreptul mutilat'
Catherine Zeta-Jones și fiica sa, apariție fabuloasă la Cannes 2023. Michael Douglas, eclipsat de prezența celor două
TVMANIA.RO
Catherine Zeta-Jones și fiica sa, apariție fabuloasă la Cannes 2023. Michael Douglas, eclipsat de prezența celor două
Ce i s-a întâmplat unui libanez într-un autobuz din București: “Românii merită mai multă încredere”
FANATIK.RO
Ce i s-a întâmplat unui libanez într-un autobuz din București: “Românii merită mai multă încredere”
Cine era fata de 17 ani lovită mortal de tren în judeţul Alba. Părinții ei au mai pierdut un copil în ianuarie
Știrileprotv.ro
Cine era fata de 17 ani lovită mortal de tren în judeţul Alba. Părinții ei au mai pierdut un copil în ianuarie
Românce, filmate în Spania cum fură din buzunarele turiştilor. Cum reacţionează hoaţele atunci când sunt prinse
Observatornews.ro
Românce, filmate în Spania cum fură din buzunarele turiştilor. Cum reacţionează hoaţele atunci când sunt prinse
Un străin venit să lucreze în România a intrat în celebrul palat al lui Gigi Becali. Ce descoperire a făcut şi reacţia afaceristului: "Este incredibil"
Orangesport.ro
Un străin venit să lucreze în România a intrat în celebrul palat al lui Gigi Becali. Ce descoperire a făcut şi reacţia afaceristului: "Este incredibil"
Ce se va întâmpla cu banii câștigați de Rareș Prisacariu la Românii au talent. Anunțul făcut de părinți
Unica.ro
Ce se va întâmpla cu banii câștigați de Rareș Prisacariu la Românii au talent. Anunțul făcut de părinți
Horoscop 16 mai 2023. Vărsătorii vor avea de ales între mai multe variante, dar toate vor porni de la dorința de a se extinde, de a spori confortul
HOROSCOP
Horoscop 16 mai 2023. Vărsătorii vor avea de ales între mai multe variante, dar toate vor porni de la dorința de a se extinde, de a spori confortul