Germania analizează introducerea obligativității măștilor de tip FFP2 în magazine și în transportul în comun. Ce implicații ar putea avea decizia

Comentează
Arhiva foto

Modelul implementat deja în landul Bavaria ar putea fi introdus la nivelul întregii țări. O decizie în acest sens ar putea fi luată marți.

Germania ia în calcul să introducă măștile de unică folosință cu filtre în transportul comun și în magazine, după modelul Austriei și al regiunii germane Bavaria, în condițiile în care țara se află în alertă în fața posibilului impact al mutațiilor coronavirusului, transmite publicația britanică The Guardian.

Duminică, cancelarul austriac, Sebastian Kurz, a anunțat că purtatul măștilor de tip FFP2 va deveni obligatoriu în magazine și în transportul public începând cu 25 ianuarie, în contextul în care această țară a extins perioada de lockdown până pe 7 februarie.

În Germania, cel mai mare land, Bavaria, a introdus reguli similare pentru trenuri, tramvaie, autobuze și supermarketuri începând de luni, deși încălcarea noii reguli nu va fi sancționată până pe 24 ianuarie. În plus, vor fi permise excepții pentru șoferii de autobuze, controlori și copiii sub 15 ani.

Cancelarul german, Angela Merkel, și șefii celor 16 landuri ar urma să discute marți despre modelul bavarez într-o încercare de reducere a numărului de infecții cu coronavirus. Pe lista măsurilor s-ar putea afla și interdicții privind circulația pe timpul nopții, noi reguli privind munca de acasă și o extindere a lockdown-ului până în februarie.

Atunci când sunt purtate regulamentar, măștile de tip FFP2 sunt prevăzute să rețină cel puțin 94% din particule, dar, în același timp, sunt și mai scumpe decât cele medicale, cu prețuri în Germania între 2 euro - 10 lei și 5 euro - 25 de lei/mască. Dacă acestea vor deveni obligatorii, prețurile lor ar putea crește și mai mult, înainte ca furnizorii să poată oferi suficiente. În România, prețul unora dintre măștile de tip FFP2 pornește de la aproape 2 lei.

Spre deosebire de măștile medicale, care îi protejează pe alții de persoanele care tușesc sau strănută, cele de tip FFP2 se pliază pe față și asigură protecție în ambele sensuri, atât la inspirație, cât și la expirație. Spre deosebire de măștile de tip FFP2, majoritatea celor medicale nu au un rating de siguranță, notează The Guardian.

Cât va trebui să purtăm mască, în opinia lui Raed Arafat?

O parte dintre specialiști contestă ideea

O parte dintre virusologi cred că introducerea obligativității acestui tip de măști ar putea sfârși prin a fi contraproductivă.

„În teorie, trecerea la niște măști mai bune, mai performante este bine-venită”, declară Jonas Schmidt-Chanasit, profesor de arbovirusologie la Universitatea din Hamburg. „Dar aș fi preocupat doar de copierea modelului bavarez, fără să iau în considerare posibilele efecte colaterale. În cele mai multe cazuri, măștile FFP2 vor fi ineficiente, dacă nu sunt purtate corespunzător: oamenii vor respira prin spațiul dintre mască și față, în loc să o facă prin intermediul filtrelor”, a adăugat acesta.

Andreas Podbielski, director al Institutului de medicină microbiologică, virusologie și igienă din cadrul Universității Rostock, descrie noua măsură ca fiind „populistă și fără sens”. „Nu văd un câștig în siguranță, doar mai multe riscuri”, a precizat acesta.

O altă chestiune se leagă de disponibilitatea acestora. În Germania, guvernul a trimis, începând cu 15 decembrie, vouchere pentru măști FFP2 către 34,1 milioane de cetățeni cu vârsta de peste 60 de ani sau cu un istoric de boli precum cancer, în încercarea de a oferi câte 15 măști de acest tip pentru fiecare persoană până la sfârșitul lunii ianuarie.

În timp ce unii producători din Germania au început să se specializeze în fabricarea de astfel de măști, majoritatea sunt aduse din China, iar procesul ar putea dura săptămâni.

Germania a înregistrat 7.141 de cazuri luni, cel mai mic număr din 20 octombrie 2020 încoace.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ilie Bolojan a anunțat răspunsul Comisiei Europene la draftul Legii salarizării care va fi prezentat și la Cotroceni
10 sept.
Ilie Bolojan, despre zborul privat spre Mykonos în care a fost și judecătorul CCR Cristian Deliorga: „O imagine care îţi poate reliefa ce înseamnă statul paralel”
Barbatul acuzat si retinut pentru spionaj in favoarea Rusiei, Ivan Kutsenko, este escortat in sediul Curtii de Apel Bucuresti, in Bucuresti, 8 septembrie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
10 sept.
Cazul lui Ivan Kuțenko, rusul acuzat de spionaj și arestat în România: Ambasada Rusiei acuză „presupuneri, speculații și tot felul de fantezii”
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
10 sept.
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
10 sept.
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Ilie Bolojan este premierul României din iunie 2025, dar a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026. Foto: Profimedia
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
Arhiva foto
10 sept.
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
Ultimele știri
06:18
Donald Trump declară că nu regretă războiul cu Iran: „Dacă ar trebui să o iau de la capăt, aș proceda exact la fel”
10 sept.
Mai mulți morți și răniți într-un accident de autocar în Elveția
10 sept.
Rebelii Houthi au cucerit un oraș-port de la Marea Roșie și amenință o nouă rută maritimă vitală
10 sept.
Nadia Comăneci, primele declarații după ce a semnat cu PRO TV: „Înțeleg din tot sufletul”. Va fi în juriul „Românii au talent”
TRENDING
10 sept.
28 de TIR-uri ale unei firme românești, confiscate în Belgia. Șoferii dormeau de săptămâni întregi în cabine
10 sept.
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
10 sept.
Horoscop 11 septembrie 2026. Leii au multe pe cap, mai ales din domeniul financiar, multe de organizat, de ordonat și administrat
Lemne de foc. Foto: Profimedia.
10 sept.
Lemnul de foc cu cea mai mare putere calorică, ce arde lent și ține căldura mai mult decât stejarul
Pașaport, fotografie ilustrativă. Foto: Profimedia
10 sept.
A vrut să intre în Germania, dar polițiștii i-au desenat o literă în pașaport și l-au urcat în primul avion. Ce înseamnă marcajul „C”
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
10 sept.
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
10 sept.
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
10 sept.
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Lucian Pahonțu a reacționat după acuzațiile privind Revoluția din 1989 și Mineriada 1990. Niciun cuvânt despre Vasile Milea
10 sept.
Press One: Teza de doctorat a lui Lucian Pahonțu va fi analizată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare
Imagine din timpul arestării unuia dintre presupușii ucigași ai românului omorât în Danemarca Sursa foto: captură YouTube/ Poliția Română
10 sept.
Un român a fost ucis, legat de o baterie și aruncat într-un râu, în Danemarca. Suspecții au fost arestați în patru județe din țară
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
10 sept.
„Toate partidele fac acest gen de propagandă!”. Claudiu Manda susține că PSD-ului nu-i e frică de anticipate, dar „România va plăti nişte costuri, ca ţară”
Dronă pe cer. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
10 sept.
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Au fost ridicate 2 avioane F-18 și un elicopter
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate