Ghid școlar de pandemie. Părinții sau bunicii nu mai au voie în grădiniță atunci când duc sau iau copiii

Comentează
Arhiva foto

Părinții, bunicii sau aparținătorii nu mai au voie să intre în grădiniță cu copilul, acesta fiind preluat de la poartă de o persoană desemnată de directorul unității de învățământ. Același protocol va fi respectat și la ieșire, conform Ghidului pentru învățământul preşcolar postat pe platforma educatiecontinua.edu.ro, scrie Edupedu.ro

Această persoană desemnată are în responsabilitate preluarea tuturor copiilor care la grădiniță vin pe un interval de timp ce se poate întinde pe o oră întreagă, se poate crea aglomerație dacă vin mai mulți în același timp, dar și așteptare la poartă, atât la venire, cât și la plecare.

Nu este clar precizat în ghid nici cine îi îmbracă/dezbracă pe copii și cine îi pregătește de cursuri/plecare.

“Nicio altă persoană, în afară de copii şi personalul unităţii, nu va fi admisă, în afara cazurilor excepţionale, unde este necesară aprobarea conducerii unităţii de învăţământ. Măsuri speciale vor fi luate pentru admiterea personalului de sprijin în cazul copiilor cu cerinţe educaţionale speciale (CES)”, mai prevede ghidul.

Copiii care fac parte dintr-un grup în risc (boli cronice, precum obezitate severă şi diabet, dizabilităţi, boli rare, imunodeficienţe) vor reveni în unitatea de învăţământ cu avizul şi recomandările specifice ale medicului curant şi cu acordul scris al părinţilor. Pentru cazul în care aceştia nu pot reveni, reprezentanţii unităţilor de învăţământ vor identifica soluţii de a organiza continuarea procesului educaţional la distanţă.

În ghid se recomandă folosirea mai multor uşi de acces, dacă există, iar în cazul în care această separare nu este posibilă, respectarea distanţării fizice a persoanelor care intră în instituţia de învăţământ este “esenţială”.

De asemenea, se poate intra eşalonat la intervale orare stabilite în funcţie de zone sau de clădiri (aripi, etaj etc.).

Pentru grădiniţe, este menţionată realizarea unor trasee bine delimitate şi semnalizate în incinta unităţii de învăţământ (chiar şi în sala de grupă) şi în spaţiul aferent din curte.

<strong>Totodată, în sălile de grupă vor trebui să fie maximum 20 de copii cu 2 adulţi.</strong>

“Conducerea unităţii de învăţământ se va asigura că există o listă de persoane de rezervă pentru înlocuirea personalului în situaţiile speciale de îmbolnăvire sau de suspiciune de îmbolnăvire cu SARS-Cov-2 (pensionari, suplinitori, studenţi ai facultăţilor de pedagogie etc.)”, se arată în documente.

La grădiniţele cu program normal (5 ore/zi), copiii vin cu pacheţelul de mâncare de acasă şi acesta este servit, de regulă, la ora 10.00.

“Personalul sau copiii cu temperatură crescută (depistată la domiciliu) ori cu probleme respiratorii nu vor intra în unitatea de învăţământ, vor rămâne la domiciliu. (…) Copiii sau membrii personalului care prezintă manifestări suspecte de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2 vor fi izolaţi până la plecarea din unitatea de învăţământ, conform recomandărilor în vigoare”, mai prevede ghidul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ilie Bolojan a anunțat răspunsul Comisiei Europene la draftul Legii salarizării care va fi prezentat și la Cotroceni
10 sept.
Ilie Bolojan, despre zborul privat spre Mykonos în care a fost și judecătorul CCR, Cristian Deliorga: „O imagine care îţi poate reliefa ce înseamnă statul paralel”
Barbatul acuzat si retinut pentru spionaj in favoarea Rusiei, Ivan Kutsenko, este escortat in sediul Curtii de Apel Bucuresti, in Bucuresti, 8 septembrie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
10 sept.
Cazul lui Ivan Kuțenko, rusul acuzat de spionaj și arestat în România: Ambasada Rusiei acuză „presupuneri, speculații și tot felul de fantezii”
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
10 sept.
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
10 sept.
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Ilie Bolojan este premierul României din iunie 2025, dar a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026. Foto: Profimedia
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
Arhiva foto
10 sept.
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
Ultimele știri
10 sept.
Mai mulți morți și răniți într-un accident de autocar în Elveția
10 sept.
Rebelii Houthi au cucerit un oraș-port de la Marea Roșie și amenință o nouă rută maritimă vitală
10 sept.
Nadia Comăneci, primele declarații după ce a semnat cu PRO TV: „Înțeleg din tot sufletul”. Va fi în juriul „Românii au talent”
10 sept.
Sute de mii de BMW-uri din seriile 3, 5 și 7, rechemate în service din cauza riscului de incendiu
TRENDING
10 sept.
28 de TIR-uri ale unei firme românești, confiscate în Belgia. Șoferii dormeau de săptămâni întregi în cabine
10 sept.
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
10 sept.
Horoscop 11 septembrie 2026. Leii au multe pe cap, mai ales din domeniul financiar, multe de organizat, de ordonat și administrat
Lemne de foc. Foto: Profimedia.
10 sept.
Lemnul de foc cu cea mai mare putere calorică, ce arde lent și ține căldura mai mult decât stejarul
Pașaport, fotografie ilustrativă. Foto: Profimedia
10 sept.
A vrut să intre în Germania, dar polițiștii i-au desenat o literă în pașaport și l-au urcat în primul avion. Ce înseamnă marcajul „C”
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
10 sept.
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
10 sept.
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
10 sept.
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Lucian Pahonțu a reacționat după acuzațiile privind Revoluția din 1989 și Mineriada 1990. Niciun cuvânt despre Vasile Milea
10 sept.
Press One: Teza de doctorat a lui Lucian Pahonțu va fi analizată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare
Imagine din timpul arestării unuia dintre presupușii ucigași ai românului omorât în Danemarca Sursa foto: captură YouTube/ Poliția Română
10 sept.
Un român a fost ucis, legat de o baterie și aruncat într-un râu, în Danemarca. Suspecții au fost arestați în patru județe din țară
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
10 sept.
„Toate partidele fac acest gen de propagandă!”. Claudiu Manda susține că PSD-ului nu-i e frică de anticipate, dar „România va plăti nişte costuri, ca ţară”
Dronă pe cer. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
10 sept.
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Au fost ridicate 2 avioane F-18 și un elicopter
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate