Grav accident în Bălțați, județul Iași între un autocar, un microbuz și o mașină. Șoferul unei mașini a murit, după ce s-a ciocnit cu un microbuz și un autocar. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție.UPDATE 17:32: 38 de persoane au fost implicate în accidentul produs în localitatea ieșeană Bălțați, conform bilanțului publicat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Iași. Șoferul autoturismului implicat în coliziune a murit, iar trei pasageri din autocar au fost răniți ușor.
Silvia Bolohan, purtătorul de cuvânt al ISU Iași, a precizat că accidentul s-a produs între un autocar cu 14 persoane la bord, un autoturism și un microbuz în care se aflau 10 oameni.
„Şoferul autoturismului prezintă leziuni incompatibile cu viaţa. În autocarul cu care a intrat în impact sunt 14 persoane, din care doar una necesită îngrijiri medicale. În accident este implicat şi un microbuz cu 10 persoane, fără victime”, a spus Silvia Bolohan, purtătorul de cuvânt al ISU Iași, conform Mediafax.ro.
La fața locului intervine o autospecială pentru transport personal și victime multiple, patru ambulanțe SMURD și 9 ambulante ale Serviciului Județean de Ambulanță.
Din primele informații, șoferul autoturismului a decedat, iar alte trei persoane aflate în autocar prezintă răni ușoare.
În microbuz se aflau 21 de persoane. Trei pasageri dintre cei 16 aflați în autocar au primit îngrijiri medicale.
<div style="position:relative;width:100%;display:inline-block;"><iframe src="https://flowplayer.org/e/?t=Inca%20o%20tragedie%20la%20Iasi!%20Un%20barbat%20si-a%20pierdut%20viata%20pe%20loc%20dupa%20ce%20a%20intrat%20intr-un%20autocar!%20Este%20cod%20rosu%20de%20interventie%20&c=eyJkZWJ1ZyI6ZmFsc2UsImRpc2FibGVkIjpmYWxzZSwiZnVsbHNjcmVlbiI6dHJ1ZSwia2V5Ym9hcmQiOnRydWUsInJhdGlvIjowLjU2MjUsImFkYXB0aXZlUmF0aW8iOmZhbHNlLCJydG1wIjowLCJwcm94eSI6ImJlc3QiLCJobHNRdWFsaXRpZXMiOnRydWUsInNwbGFzaCI6ZmFsc2UsImxpdmUiOmZhbHNlLCJsaXZlUG9zaXRpb25PZmZzZXQiOjEyMCwic3dmIjoiLy9yZWxlYXNlcy5mbG93cGxheWVyLm9yZy83LjAuNC9mbG93cGxheWVyLnN3ZiIsInN3ZkhscyI6Ii8vcmVsZWFzZXMuZmxvd3BsYXllci5vcmcvNy4wLjQvZmxvd3BsYXllcmhscy5zd2YiLCJzcGVlZHMiOlswLjI1LDAuNSwxLDEuNSwyXSwidG9vbHRpcCI6dHJ1ZSwibW91c2VvdXRUaW1lb3V0Ijo1MDAwLCJ2b2x1bWUiOjEsImVycm9ycyI6WyIiLCJWaWRlbyBsb2FkaW5nIGFib3J0ZWQiLCJOZXR3b3JrIGVycm9yIiwiVmlkZW8gbm90IHByb3Blcmx5IGVuY29kZWQiLCJWaWRlbyBmaWxlIG5vdCBmb3VuZCIsIlVuc3VwcG9ydGVkIHZpZGVvIiwiU2tpbiBub3QgZm91bmQiLCJTV0YgZmlsZSBub3QgZm91bmQiLCJTdWJ0aXRsZXMgbm90IGZvdW5kIiwiSW52YWxpZCBSVE1QIFVSTCIsIlVuc3VwcG9ydGVkIHZpZGVvIGZvcm1hdC4gVHJ5IGluc3RhbGxpbmcgQWRvYmUgRmxhc2guIl0sImVycm9yVXJscyI6WyIiLCIiLCIiLCIiLCIiLCIiLCIiLCIiLCIiLCIiLCJodHRwOi8vZ2V0LmFkb2JlLmNvbS9mbGFzaHBsYXllci8iXSwicGxheWxpc3QiOltdLCJobHNGaXgiOmZhbHNlLCJkaXNhYmxlSW5saW5lIjpmYWxzZSwibmF0aXZlX2Z1bGxzY3JlZW4iOnRydWUsInBvc3RlciI6Imh0dHBzOi8vdmlkZW8uYnppLnJvL3B1YmxpYy9tZWRpYS9pbWdzLzE5MS8yOWNkMjYzMWZhNGNkNTczZDk1NGNkZWQzZWM0NDEzMC5qcGVnIiwiY2xpcCI6eyJzdWJ0aXRsZXMiOltdLCJzb3VyY2VzIjpbeyJzcmMiOiJodHRwczovL2ZpbGVzLmJ6aS5yby9oaWdoLzE5MS80MjQzOWE3MjhjMDdmNGQ0YWE3MWFlYTI5MjZhODZmYS5tcDQiLCJzdWZmaXgiOiJtcDQiLCJ0eXBlIjoidmlkZW8vbXA0In1dfSwibmF0aXZlc3VidGl0bGVzIjp0cnVlLCJob3N0bmFtZSI6InZpZGVvLmJ6aS5ybyIsIm9yaWdpbiI6Imh0dHBzOi8vdmlkZW8uYnppLnJvL2VtYmVkL3ZpZGVvLzc4NDA0IiwianMiOltdLCJjc3MiOltdfQ%3D%3D&r=https%3A%2F%2Fvideo.bzi.ro%2Fembed%2Fvideo%2F78404" allowfullscreen style="border:none;position:absolute;top:0;left:0;width:100%;height:100%;"></iframe><div style="padding-top:56.25%;"></div></div>
La nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care implică suplimentarea echipajelor medicale.
Tot în județul Iași, trei oameni au murit în urma unui accident produs în comuna Lețcani.