Bucuria părinților a fost de scurtă durată. Intrată în vigoare la 1 ianuarie, prevederea din Codul Fiscal care permitea deducerea cheltuielilor cu educația copiilor mai mici de 7 ani s-ar putea suspenda de la 1 aprilie până la sfârșitul anului, potrivit unei ordonanțe de urgență pregătite de Ministerul de Finanțe.
Cuprins:
De la 1 ianuarie, contribuabilii puteau solicita, cu acordul angajatorului, dacă acesta plătea impozit pe profit, decontarea cheltuielilor cu educația timpurie - creșă sau grădiniță - pentru copii care nu au împlinit 7 ani, în limita a 1.500 de lei pentru fiecare copil.
Absența normelor de aplicare a dat deja mari bătăi de cap angajatorilor. Puteau fi decontate și activitățile extrașcolare? Ce documente doveditoare trebuie atașate dosarului? Întrebările erau multe, angajatorii așteptând cu nerăbdare normele de aplicare a legii din partea Ministerului Finanțelor.
În loc de norme, Finanțele propun direct suspendarea aplicării prevederii de la 1 aprilie până la sfârșitul anului, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență pus în transparență decizională pe site-ul ministerului.
Libertatea a stat de vorbă cu doi experți fiscali despre această măsură. Amândoi spun că „strângerea șurubului” era previzibilă, dar că Guvernul nu se strânge unde trebuie.
„Dacă voiai, putea să mai reduci din sporurile alea atât de mari în sistemul public. Aceștia erau niște bani pentru persoane care chiar aveau nevoie de ei. Copiii apar în prima parte a carierei, când mai stai și cu chirie și atunci era bine de ajutat aceste persoane”, spune consultantul fiscal Adrian Bența.
La rândul său, consultantul fiscal Emilian Duca consideră că măsura demonstrează existența unei incoerențe în politicile economice.
„Adică se iau măsuri care ar trebui să sprijine natalitatea și creșterea copiilor, dar în același timp aceste măsuri sunt întoarse din drum sau inaplicabile. Este o măsură care vine în contradicție cu interesele economice ale României. Ținând cont de situația demografică a României, un astfel de sprijin ar fi fost benefic pentru cei care au copii mici în momentul de față”, a declarat Emilian Duca.
Este clar că a fost dată doar lege în campania electorală, dar a trecut campania electorală și în loc să adopte normele ca să fie și aplicabile s-a preferat abrogare. De ce să ajutăm copiii salariaților din mediul privat când putem să dăm salarii mari la stat?
Adrian Bența, consultant fiscal:
Concluzia: „Pentru a se putea da eficiență reglementării și preîntâmpina afectarea în mod negativ a bugetului de stat se impune înlăturarea acestei situații cu celeritate, pe o perioadă determinată de timp”.