UPDATE. Guvernul se reunește joi pentru a doua oară în ședință, săptămâna aceasta; Apar noi suspiciuni, după convocarea conducerii Parlamentului pe seară

Comentează
sedinta de Guvern

Guvernul se reunește joi pentru a doua oară în ședință, săptămâna aceasta. Au apărut din nou suspiciuni privind Ordonanța pe grațiere și amnistie, după convocarea conducerii Parlamentului pe seară. USR atrage atenția că stabilirea ședinței Biroului Permanent al Senatului, la ora 18.00, înseamnă că PUterea vrea să prelungească sesiunea parlamentară până în luna august. Claudiu Manda, de la PSD, afirmă că Biroul Permanent al Senatului urmează să înregistreze Ordonanțele adoptate de Guvern marți și joi, pentru ca acestea să intre în vigoare imediat.UPDATE ora 21.00 Şedinţa Biroului permanent al Senatului convocată pentru joi nu a avut cvorum din cauza lipsei reprezentanţilor PSD şi ALDE, iar acest lucru arată o sciziune în rândul PSD, a declarat senatorul USR Vlad Alexandrescu.

"Constatăm că a fost o lipsă de cvorum, această lipsă de cvorum s-a datorat reprezentanţilor PSD şi ALDE, ceea ce este foarte interesant că PSD nu a reuşit să-şi mobilizeze oamenii. Acest lucru arată probabil o sciziune în rândul PSD, ceea ce este un lucru îmbucurător pentru Opoziţie. Cei care s-au prezentat a fost foarte clar pentru noi că au fost nişte lachei ai domnului Dragnea, pentru că ei înşişi erau total în necunoştinţă de cauză, nu ştiau de ce trebuia să fim aici şi dacă vom fi aici şi săptămâna viitoare. Din punct de vedere al Constituţiei, o ordonanţă de urgenţă adoptată de Parlament trebuie depusă spre dezbatere în regim de urgenţă la prima Cameră sesizată. Acum va fi o discuţie dacă depunerea la prima Cameră sesizată înseamnă omologarea ei în Biroul permanent sau doar depunerea la Secretariatul General al Camerei sesizate. Las PSD să tranşeze această discuţie constituţională, evident că aceasta poată să formeze o obiecţie de neconstituţionalitate", a afirmat Alexandrescu.

UPDATE ora 12.00 Pe ordinea de zi oficială a ședinței de Guvern se află două Ordonanțe de urgență. Guvernul va adopta în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă privind aprobarea Programului de investiţii în domeniul culturii, precum şi pentru modificarea unor acte normative.

Un alt proiect de ordonanţă de urgenţă aflat pe ordinea de zi a reuniunii guvernamentale vizează modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul protecţiei mediului şi al regimului străinilor. Guvernul se reunește din nou în ședință, joi.Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu a explicat încă de marți motivele pentru care săptămâna aceasta au loc două şedinţe de Guvern.

Totodată, în cadrul şedinţei de Guvern de joi va fi prezentat în primă lectură un proiect de hotărâre privind aprobarea studiului de fundamentare pentru autostrada Ploieşti - Braşov. "Pentru că în această zi a fost adoptat un act foarte important, acea OUG privind mediul, care nu suporta amânare şi s-a luat decizia să se facă această şedinţă pentru a se adopta acest act, pe de-o parte. Pe de altă parte, ştiţi foarte bine că, având în vedere că se apropie vacanţa parlamentară, sunt acte normative ce au nevoie de adoptare şi nu suportă amânare şi, în funcţie de avizele care vor veni atunci, joi vor fi puse pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern", a spus Barbu.

Tudorel Toader: La Ministerul Justției cu există și nu a existat nici în procedură de avizare nici în dezbatere un astfel de proiect de act normativ

Ministrul Tudorel Toader a declarat, joi dimineața, că nu există nicio Ordonanță privind amnistia și grațierea, la ministerul pe care îl conduce.

”La Ministerul Justției cu există și nu a existat nici în procedură de avizare nici în dezbatere un astfel de proiect de act normativ”, a spus Tudorel Toader, la intrarea în Minister.

Între timp, conducerea Senatului a fost convocată pentru joi seara la ora 18.00. Anunțul a venit miercuri după-amiază, în condițiile în care joi este ultima zi de sesiune extraordinară, la Parlament, iar președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, se află în vacanță.

Claudiu Manda, vicepreședinte al Senatului din partea PSD spune că ședința are ca scop înregistrarea Ordonanțelor adoptate de Executiv, în aceste două ședințe de Guvern. Potrivit legislației, pentru a intra în vigoare imediat, ordonanțele de urgență trebuie să fie înregistrate la Parlament.

USR: Puterea tratează opoziția parlamentară ca pe niște slugi ale unui singur om!

Opoziția critică convocarea conducerii Parlamentului pe ultima sută de metri.

”Este inacceptabil ce se întâmplă, tratează opoziția parlamentară ca pe niște slugi ale unui singur om! Mi-au trimis astăzi un mesaj prin care sunt convocat la Biroul Permanent al Senatului, MÂINE la ora 18, fără niciun fel de explicație, niciun fel de ordine de zi. Ne cheamă să decidem ceva mâine, dar nu știm ce trebuie să decidem, nu știm ce plănuiesc. Cel mai probabil, vor să prelungească sesiunea extraordinară până pe 10 august, cum spun unele surse, dar nu putem fi siguri căci democrația se face în secret în Parlamentul României din câte se vede”, a scris Vlad Alexandrescu, pe Facebook.

Senatorul USR mai afirmă că a sunat la Direcția Secretariatului General, a dat de șeful direcției și l-a întrebat pentru ce ne convoacă mâine.

”Răspunsul clasic: nici eu nu știu, am primit un telefon, eu sunt un simplu funcționar etc. Oamenii ăștia acționează în cel mai sovietic stil posibil, numai Stalin mai convoca adunări la 2 noaptea cu o oră înainte printr-un simplu telefon. Nimic scris, regulamentul este complet ignorat”, a mai spus Alexandrescu.

Președintele Klaus Iohanis a chemat-o pe șefa Executivului, Viorica Dăncilă, la o discuție, miercuri dimineața, la Palatul Cotroceni. Cei doi au avut o convorbire telefonică, marți, înainte de ședința de Guvern în care se vehicule că să va adopta Ordonanța privind grațierea și amnistia.

Cei doi au discutat, potrivit unui comunicat al Guvernului, despre prelurea președinției Consiliului Uniunii Europene de către țara noastră, la 1 ianuarie 2019.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Dronă pe cer. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
16:32
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Au fost ridicate 2 avioane F-18 și un elicopter
Imagine cu caracter ilustrativ: Monitorul de Galați
15:09
Faleza și strada Domnească se închid în Galați, vineri. 6 autobuze sunt deviate, care sunt rutele de la Potcoava de Aur
MONDEN
Diana Bart
16:46
Diana Bart, noua prezentatoare a emisiunii „Infiltrați în culise”. Ce vor vedea telespectatorii
Asaf Avidan
16:44
Asaf Avidan a devenit cetățean român. Artistul israelian a depus jurământul alături de frații săi
POLITIC
Arhiva foto
12:36
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc: cum ar vota românii la alegerile parlamentare
11:59
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc. Cum arată intenția de vot la alegerile parlamentare, într-un sondaj INSCOP
Ultimele știri
17:30
Nouă avioane americane au fost lovite cu rachete balistice iraniene, într-o bază din Iordania
17:28
NATO a împiedicat submarine rusești să desfășoare o armă secretă pentru dezafectarea unor cabluri submarine vitale
17:22
„Toate partidele fac acest gen de propagandă!”. Claudiu Manda susține că PSD-ului nu-i e frică de anticipate, dar „România va plăti nişte costuri, ca ţară”
Exclusiv
17:20
Cum s-a schimbat viața lui Ernest la 45 de ani: „Acesta este adevărul”
TRENDING
13:57
Grindină uriașă de 10 cm, rafale de vânt de 120 de km și ploi abundente: se anunță furtuni extreme în Balcani
16:02
Moscova acuză că prin Portul Giurgiulești sunt livrate arme Ucrainei: „Rusia este un risc pentru întreaga lume civilizată”
Analiză
13:00
Jamie Shea, fost înalt oficial NATO: „Răspunsul la atentatele din 11 septembrie a făcut din lume un loc mai puțin sigur și mai periculos decât impactul inițial al atacurilor”
07:00
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
17:10
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
16:06
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
14:59
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Munții Kackar din Turcia | Foto: Agenția pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din Turcia (TGA)
14:55
Imagini spectaculoase din Munții Kackar. Ce se întâmplă în septembrie 2026 în Turcia
O japoneză a venit în vacanță în România doar cu un rucsac și a rămas 27 de ani. Acum vinde creații de mii de lei. Sursă foto: Ayako Funatsu / Facebook
14:40
O japoneză a venit în vacanță în România doar cu un rucsac și a rămas 27 de ani. Acum vinde creații de mii de lei: „România m-a învățat să fiu fericită”
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
București, România – 25 iunie 2024: Oamenii traversează strada în apropierea Palatului Victoria, care găzduiește sediul Guvernului României, în București.
11:36
De 1,4 ori mai multe morți decât nașteri în România, în iulie 2026
kronospan sebes
Exclusiv
11:30
Companiile Kronospan și Kronochem din Sebeș, trimise în judecată pentru poluarea mediului cu substanțe cancerigene
O fetiță cu părul împletit stă pe o bordură înaltă lângă o fântână arteziană, întinzând o mână spre jeturile puternice de apă. Pe pavaj și în aer sunt mai mulți porumbei în apropierea ei, inclusiv unul în zbor lângă fântână.
10:38
Cod galben și portocaliu de caniculă, în peste jumătate din țară. Temperaturile vor ajunge până la 36 de grade, apoi urmează vijelii
Metrorex a finalizat lucrările de modernizare la instalaţiile de acces din 8 staţii
09:03
Posibilă tentativă de suicid în stația de metrou Ștefan Cel Mare. Circulația trenurilor este afectată
Educație juridică în școli
14:06
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate