Fostul poliţist Cristian Cioacă, eliberat din închisoare vineri seară, după ce Curtea de Apel Piteşti a decis revocarea măsurii de arestare preventivă, va fi pus la dispoziţia IPJ Argeş, potrivit Mediafax. El nu va avea, însă, dreptul să poarte armament, urmând să desfăşoare activităţi administrative.
Potrivit unui comunicat de presă al Poliţiei Române, ca urmare a hotărârii Curţii de Apel Piteşti de a înlocui măsura arestului preventiv cu cea de control judiciar şi în conformitate cu prevederile legale în vigoare, IPJ Argeş are obligaţia de a înceta măsura suspendării din funcţie a inspectorului principal de poliţie Cioacă Cristian şi de a dispune măsura de punere la dispoziţie.
„În conformitate cu prevederile art. 65 din Legea nr. 360 din 2003 privind statutul poliţistului, ofiţerul de poliţie va fi pus la dispoziţia IPJ Argeş, urmând a desfăşura activităţi administrative. Precizăm faptul că acesta nu va avea drept de port armament. De asemenea, nu va efectua activităţi de poliţie judiciară sau de relaţii cu publicul”, se arată în comunicat.
Cristian Cioacă a fost trimis în judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru omor calificat şi profanare de morminte, el fiind acuzat că şi-a ucis soţia, avocata Elodia Ghinescu, în august 2007.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro