„Incidentul a avut loc în data de 6 aprilie. Femeia a fost lovită de o autoutilitară pe trecerea de pietoni din cartierul 1 Mai şi a suferit o contuzie la genunchiul stâng. Şoferului i s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală. Când au ajuns poliţiştii, ea era deja în ambulanţă. În urma imaginilor (n.r. – cu femeia jefuită de hoţi în timp ce era culcată la pământ), poliţiştii s-au autosesizat şi se fac cercetări pentru identificarea autorilor”, a declarat agentul Amelia Căprărin, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, potrivit rtv.net.
Potrivit anchetatorilor, femeii i-a fost sustrasă suma de zece lei.
Martorii au povestit că Luminiţa Cojocaru, în vârstă de 49 de ani, a fost lovită de o maşină pe trecerea de pietoni, iar în timp ce era la pământ două persoane s-au apropiat de ea şi i-au căutat prin lucruri pentru a o jefui.
„Femeia era la pământ şi am văzut cum nişte persoane se apropie de ea şi încep să-i caute prin plase. Dânsa mi-a povestit după aceea că hoţii s-au uitat în ochii ei şi s-au aplecat să-i ia cerceii, dar ea, cu ultimele puteri, a pus mâinile la urechi. A avut noroc la un moment dat, când a apărut o doamnă şi s-a aşezat paravan ca hoţii să nu-i ia tot ce avea asupra ei”, a declarat Elena Dinu, martoră la acest incident.
Rudele femeii au spus că, imediat după producerea accidentului, femeia a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă, fiind diagnosticată cu contuzie la genunchiul stâng, însă nu a necesitat spitalizarea, de două săptămâni femeia fiind în concediu medical.
Pentru a ieşi din starea de şoc, femeia va fi consiliată de un psiholog.
Un filmuleţ postat pe internet arată o femeie, care zăcea pe asfalt după ce a fost lovită de o maşină, cum este jefuită de doi romi, un bărbat şi o femeie.
Citeşte şi: Imagini INCREDIBILE de la un ACCIDENT din România! O femeie lovită de maşină, jefuită în timp ce zăcea pe asfalt! VIDEO
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.