Iată câteva particularităţi care fac din fiecare dintre noi o fiinţă unică

ADN-ul. Cu ADN-ul uman începe totul – de aici pornesc diferenţele. Practic, este imposibil ca două persoane să aibă ADN absolut identic.
E valabil chiar şi în cazul gemenilor identici: deşi sunt perfect identici, în ceea ce priveşte ADN-ul, în primele stadii de diviziune celulară ce urmează momentului concepţiei, ulterior cele două seturi de AN încep să se diferenţieze, pe măsură ce fiecare individ avansează în vârstă, iar acest proces, început în viaţa intrauterină, continuă şi după naştere. Copierea (replicarea) continuă a ADN-ului în cursul diviziunii celulare se poate face cu mici erori, ce duc la modificări de genul polimorfismului uninucleotidic (schimbări la nivelul unei singure „litere”‘ din codul genetic, adică al unei singure baze azotate din structura ADN) sau cu variaţii mai importante, în cursul cărora secvenţe întregi de ADN sunt dublate sau eliminate cu totul. Pe măsură ce înaintăm în vârstă, aceste variaţii se acumulează, făcând ca ADN-ul fiecărui individ să fie, într-adevăr, unic.
Amprentele. Deşi particularităţile amprentelor sunt determinate în principal de gene, totuşi cercetări mai recente arată că formarea lor e influenţată şi de factori externi, precum presiunea exercitată de pereţii uterului sau chiar mişcările lichidului amniotic. Aşa se face că, până şi la gemenii identici, amprentele, deşi foarte asemănătoare, pot fi totuşi deosebite între ele, dacă sunt analizate cu mijloace suficient de precise.
Mersul. Felul în care mergen se schimbă în cursul copilăriei, dar, în general, se stabilizează atunci când procesul de creştere s-a încheiat. Atunci, caracteristicile anatomice individuale dau fiecăruia dintre noi un mers specific, atât de specific încât încă din anii 1970 există studii care arată că putem recunoaşte după mers oamenii pe care-i cunoaştem, cu o precizie de 90%.
Computerele de azi fac acestă treabă încă şi mai bine, cu ajutorul unor sisteme de analiză a mişcării ce evaluază rapid o sumedenie de parametri ce caracterizează mersul unic al fiecărui individ.
Un alt mod de a studia şi folosi particularităţile mersului este acela de a analiza „călcătura” cu ajutorul unei suprafeţe cu senzori de presiune; un astfel de sistem, dezvoltat la Universitatea Shinshu din Japonia, ar putea fi utilizat pentru a identifica rapid pasagerii într-un aeroport, de pildă.
Urechile. Chiar la aceeeaşi persoană, există , în general, mici diferenţe într o ureche şi cealaltă. Cu atât mai evidente sunt deosebirile de la o persoană la alta, în ceea ce priveşte forma urechii. Un studiu recent a arătat că, atunci când e vorba despre identificarea unor persoane după fotografii, recunoaşterea după forma urechilor este la fel de precisă ca şi recunoaşterea feţelor.
Ochii. Irisul fiecărui ochi este unic, consideră specialiştii, iar această convingere stă la baza identificării peroanelor prin scanarea irisului, aşa cum se practică deja în unele ţări, printre care Canada, SUA şi Marea Britanie. Irisul are o structură complexă, cuprinzînd fibre musculare, ligamente, vase de sânge şi pigmenţi, iar dispunerea acestora creaază un model unic pentru fiecare dintre noi.
Vocea. Glasul omenesc este rezultatul combinării mai multor elemente: zgomotul făcut de aerul ce trece prin laringe, modul în care fluxul de aer se deplasează prin nas şi gură şi felul în care este modulat, pentru a forma cuvinte, prin acţiunea buzelor, a obrajilor, a limbii şi a cerului gurii. Cum e foarte puţin probabil ca două persoane să aibă aceste segmente anatomice identice, vocile sunt şi ele individualizate.
E drept, vocea poate fi modificată voluntar, iar mulţi oameni chiar reuşesc să-şi prefacă vocea şi să imite vocile altora în chip convingător. Totuşi, sistemele computerizate de analiză a vocii reuşesc să distingă particularităţile care deosebesc o voce de alta aparent identică.
Mirosul. Este, de asemenea, o caracteristică unică, rezultată din combinaţiile complexe la care participă atât molecule odorante din secreţiile pielii (secreţii a căror compoziţie este influenţată în mare măsură de gene), cât şi substanţe odorante produse de bacteriile ce descompun unele dintre secreţiile inodore ale corpului. Diferitele regiuni ale corpului au diferite mirosuri, adăpostesc populaţii diferite de bacterii, toate aceste însuşiri fiind controlate de gene.
Un studiu publicat în Journal of the Royal Society Interface arată că mirosul corpului este dat de un amestec extrem de complex de molecule – aproximativ 5000 de acizi, cetone, aldehide şi alcooli, printre care cercetătorii au identificat 44 care variază îndeajuns de mult pentru a putea alcătui un profil odorant distinct, ce poate fi la fel de individual şi caracteristic ca şi amprentele digitale.
Bătăile inimii. Surprinzător, acestea sunt suficient de diferite de la o persoană la alta pentru a putea fi deosebite cu ajutorul unor aparate specializate, ce analizează impulsurile electrice ale inimii. Pe o electrocardiogramă se înregistrează trei aspecte ale bătăilor inimii: unda P (impulsul care contractă atriile), complexul QRS (care arată contracţia ventriculelor) şi unda T, ce corespunde relaxării muşchiului inimii, între două bătăi.
Deoarece există variaţii în forma şi mărimea inimii, de la o persoană la alta, modelul bătăilor înregistrat pe electrocardiogramă este specific, cu atât mai mult cu cât bătăile inimii sunt reglate prin mecanisme ce nu ţin de controlul conştient şi, deci, electrocardiograma e aproape imposibil de falsificat.
Undele cerebrale. Şi în cazul acestora există diferenţe măsurabile, deoarece creierul fiecărei persoane este diferit. Conexiunile nervoase se structurează diferit de la un om la altul, în funcţie de înzestrarea ereditară şi de factori externi, ce ţin de specificul existenţei fiecăruia. Înregistrând activitatea electrică a creierului cu ajutorul electroencefalografului, pot fi decelate deosebirile subtile ce disting o persoană de alta. Într-un studiu realizat în 2001 la Universitatea din Saskatchewan, Canada, una dintre componentele activităţii electrice – undele alfa – a permis cercetătorilor să deosebească între ele 40 de persoane, iar o altă componentă – oscilaţiile gamma – s-a dovedit suficient de specifică pentru a distinge unul de altul 100 de participanţi la studiu.
Totuşi, deoarece activitatea cerebrală variază în funcţie de starea subiectului şi, probabil, se şi schimbă cu vârsta, identificarea precisă a unei persoane pe baza electroencefalogramei este încă în stadiul de proiect, descopera.ro.
 
 

Urmărește-ne pe Google News