Partidul Democrat s-a otarat iar la liberali si ieri a hotarat ca la alegerile pentru Parlamentul European va merge singur pe liste. Argumentul ca astfel isi definesc apartenenta la PPE e de ochii lumii. Boc si ai lui, lasandu-i pe ponton pe liberali, vor sa-i dea satisfactie lui Basescu, suparat ca au ramas in Guvern si totodata se bizuie pe sondajele care atesta ca PNL s-a erodat atat in exercitiul puterii, cat si in scandalul legat de platformisti si apoi de biletelul lui Tariceanu. Daca n-a sucombat, Alianta D.A. e in pragul comei.

Paralel, fanii presedintelui fac scut spre a-l apara de eventualul referendum. Directorul CURS a alergat catre miezul noptii de duminica la o televiziune (unde a revenit si dimineata), povestind ca a improvizat un sondaj si a ajuns la concluzia ca electoratul ar refuza organizarea referendumului, iar initiatorii vor fi pusi la pamant. Radu Berceanu sare si el cu ideea ca, daca li se respinge in plen propunerea de referendum, parlamentarii pesedisti sa-si dea demisia. Acelasi post gaseste la repezeala cativa concitadini ai lui Basescu, care-l elogiaza, vituperandu-i preopinentii. Tevatura tinde sa ia o turnura nedemocratica, sub forma presiunilor de a exclude electoratul de la o apreciere esentiala: isi exercita corect si constitutional presedintele atributiile? Prin „DA” sau „NU”, alegatorii au dreptul sa decida. Oricum, daca nu se modifica Legea electorala (luandu-se in calcul nu totalul electoratului, niciodata nu va fi 100% participare, ci doar numarul votantilor, ca si la alegere), dl Basescu n-are a se teme decat de o dezbatere severa in Parlament. Care, democratica si necesara, nu e crima de lezmajestate. Daca din dezbateri va rezulta ca se inscrie perfect in cadrul constitutional, cu atat mai bine. 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.