Bolojan le-a transmis americanilor că România așteaptă rezolvarea acestei situații cât mai rapid și favorabil pentru țara noastră.

„Un alt subiect prioritar al discuțiilor l-a constituit evoluția procesului de includere a României în Programul Visa Waiver. Ilie Bolojan a transmis că acest obiectiv reprezintă o prioritate a agendei bilaterale și o așteptare a cetățenilor români. România își exprimă întreaga disponibilitate de a colabora cu autoritățile americane pentru finalizarea acestui proces într-un termen rezonabil și cu un rezultat pozitiv”, a transmis Administrația Prezidențială.

Cu privire la întrebările adresate de partea americană referitoare la alegerile prezidențiale din noiembrie 2024, anulate prin decizia CCR din decembrie 2024, Cotroceniul a spus că „România a învăţat lecţiile necesare”.

„În ceea ce priveşte procesul electoral din 2024, Preşedintele interimar a precizat că România a învăţat lecţiile necesare şi că instituţiile statului sunt angajate să asigure desfăşurarea corectă şi transparentă a alegerilor, în deplin acord cu standardele democratice”, a adăugat Administraţia Prezidenţială.

Bolojan a discutat cu oficialii americani inclusiv despre Parteneriatul Strategic dintre România și SUA, punând accent pe securitate, economie și relațiile bilaterale. El a reafirmat sprijinul României și a subliniat importanța prezenței americane în țară, mai ales în contextul tensiunilor din zona Mării Negre.

România joacă un rol activ în apărarea Flancului Estic al NATO, iar cooperarea cu SUA este esențială pentru siguranța regiunii, a mai transmis Cotroceniul

În total, 8 membri ai Congresului SUA au venit în România, mai precis patru republicani și patru democrați. Cei 8 congresmeni americani prezenți la București sunt:

  • Vern Buchanan – republican, statul Florida, președintele Comisiei Parteneriatul pentru Democrație din Camera Reprezentanților
  • Dina Titus – democrată, statul Nevada
  • Lloyd Doggett – democrat, statul Texas
  • Ted Lieu – democrat, statul California
  • Neal Dunn – republican, statul Florida
  • Ilhan Omar – democrată, statul Minnesota
  • Anna Paulina Luna – republicană, statul Florida
  • Andy Ogles – republican, statul Tennessee

Vizita congresmenilor SUA la București are loc cu numai trei săptămâni înaintea primului tur al alegerilor prezidențiale, programat pe 4 mai, dar și după ce SUA au blocat intrarea României în programul Visa Waiver.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.