4612-313011-ilie2.jpgCelebritatea de care se bucură Ilie Năstase şi Brigitte Sfăt i-a determinat pe mulţi oameni loviţi de necazuri să le ceară ajutorul. Pentru că numărul acestor solicitări creşte constant, cei doi iau în calcul varianta înfiinţării unei fundaţii cu caracter umanitar. “Sunt mulţi care ne cer ajutorul în diferite probleme. Nu ne putem implica în toate cazurile, dar încercăm să-i sprijinim. Chiar am vorbit cu Ilie şi ne-am gândit să înfiinţăm o fundaţie. Ar fi cea mai bună soluţie pentru a putea atrage mai uşor fonduri pentru susţinerea unor astfel de cazuri”, a declarat Brigitte Sfăt pentru Libertatea.

Alături de “Nasty”, frumoasa bănăţeancă s-a implicat în rezolvarea cazului micuţei Kassandra (5 ani), fiica adoptivă a fostului fotbalist Iosif Rotariu, care necesită numeroase intervenţii chirurgicale după ce a fost torturată de propria bunică. Până acum, Ilie şi Brigitte au reuşit să strângă peste 85.000 de euro din totalul de 150.000 de euro necesar pentru operaţii. Brigitte a participat şi la “Dansez pentru tine” pentru Kassandra, unde a dansat în stil Bollywood. “Nu ne vom opri aici. Vom face tot posibilul pentru a găsi şi restul de bani necesari celor cinci operaţii dificile la care trebuie să fie supusă micuţa «Kassi»”, a încheiat Brigitte Sfăt.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.