Două persoane, un băiat şi o fată, au fost muşcate de un pitbull scăpat de sub control care era plimbat de stăpânii săi fără lesă şi fără botniţă. Cei doi care au fost răniţi în zona gambei au solicitat ajutor la 112, astfel că la faţa locului a venit o patrulă de siguranţă publică formată dintr-un poliţist şi un jandarm.
Jandarmul a fost şi el muşcat de câinele agresiv, tot în zona gambei, toate cele trei victime şi stăpânii animalului ajungând la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, informează Agerpres.
Proprietarii animalului au fost, de asemenea, transportaţi la spital pentru că, se pare, consumaseră băuturi alcoolice şi deveniseră irascibili.
Câinele a fost dus la adăpostul pentru câini aflat în incinta Parcului „Constantin Stere” din Bucov, urmând a fi supus unor investigaţii medicale pentru a se stabili cauza stării sale agresive. Medicul veterinar din cadrul adăpostului a încercat, vineri dimineaţă, să se apropie de el, dar nu a reuşit, animalul fiind încă violent.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.