Cererile vor fi soluţionate în cel mult 45 de zile şi pot fi contestate în termen de o lună, dacă proprietarii de maşini sunt nemulţumiţi. Ca şi până acum, şoferii îşi vor recupera banii pe parcursul a cinci ani.
De precizat că taxa respectivă, precum și dobânzile actualizate cu indicele prețurilor de consum publicat pe portalul Institutului Național de Statistică se restituie conform prevederilor legale în vigoare - adică prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora.
La solicitarea TVR, Fiscul a explicat că, din 2007 până anul trecut, când s-a renunţat la această formulă, au fost încasate peste 6 miliarde de lei. Şoferii au primit înapoi doar 16 % din această sumă.