În 4.000 de școli și grădinițe din țară încă nu sunt vaccinați peste 60% dintre angajați. În scenariul roșu, elevii de aici revin la ore online

Comentează
Arhiva foto

Din aproape 18.000 de școli și grădinițe din țară, în 4.000 nu a fost atins pragul de vaccinare de 60% în rândul angajaților, astfel că elevii de aici revin la orele online în cazul în care localitatea în care se află intră în scenariul roșu, adică cu peste 3 cazuri la mia de locuitori. Este o chestiune de timp, pentru că până la finalul lunii ianuarie, toată România va fi în scenariul roșu, după cum a estimat, pentru Libertatea, Doina Azoicăi, directoarea Societății Române de Epidemiologie.

Deși ministrul educației și cel al sănătății au declarat în repetate rânduri că își doresc pe cât posibil evitarea întoarcerii în online a elevilor, acest lucru se va întâmpla în școlile care nu au personalul vaccinat în proporție de 60%, aflate în localități cu incidența peste 3. Acest lucru este prevăzut în ordinul comun semnat de cei doi miniștri în noiembrie 2021.

Deja în jur de 100 din 3.181 de localități se află în scenariul roșu, potrivit ultimelor date transmise de autorități duminică.

„Din aproape 18.000 de școli, în circa 14.000 rata de vaccinare a personalului este peste 60%, dar e important de știut că există celălalt criteriu, dacă rata de vaccinare e sub 60%, școlile învață față în față dacă rata de infectare la nivelul localității este sub trei la mie”, au transmis reprezentanții Ministerului Educației la solicitarea Ziarului Libertatea.

Scenariul roșu, până la finalul lui ianuarie

Totuși, specialiștii spun că situația actuală se va schimba într-un timp foarte scurt.

Contactată de Libertatea, Doina Azoicăi, medic primar epidemiolog, estimează că întreaga țară intră în scenariul roșu în doar câteva zile, având în vedere evoluția numărului de cazuri din ultima perioadă.

„Așa cum a evoluat de la 1 ianuarie creșterea numărului de cazuri, dar și că se așteaptă ca de la jumătatea lunii creșterea să fie mai importantă, este probabil ca până la finalul lunii să fie situația de fi considerat sceneriul roșu. Este o prognoză””, a declarat medicul pentru ziarul Libertatea.

Prof. dr. Doina Azoicăi

Cum noua tulpină Omicron se răspândește mult mai repede, medicul a spus că cel mai probabil la un moment dat toți elevii vor ajunge din nou să învețe în sistemul online.

„Închiderea școlilor și trecerea din nou în online este o decizie grea pentru că totuși sistemul educațional a avut mari pierderi și au avut de suferit și copiii. În situația de incidență de 3 la mie se va lua o decizie fie hibrid, dar dacă creșterea este exponențială și numărul de cazuri la copii va fi în creștere, probabil va fi sistem online”, spune ea.

În schimb, Doina Azoicăi spune că procesul de vaccinare anti-Covid a copiilor din categoria de vârstă 5-11 ani, care va începe după jumătatea lunii ianuarie, va juca un rol important în stoparea pandemiei.

„Este strategia de vaccinare, de la jumătatea lunii ianuarie va fi și oportunitatea vaccinării copiilor între 5 și 11 ani. Nu mai spun că există posibilitatea vaccinării copiilor peste 12 ani. Sunt de părere că trebuie să ne apărăm față de acest risc biologic, despre care nu am știut că va dura până acum”, a mai spus medicul.

Ministrul Educației: „Nu vreau să mai trecem școala în online”

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a declarat, duminică seara, la Digi24 că nu își mai dorește trecerea școlii în online, fără a fi pregătiți.

Nu îmi doresc să trecem școala în online, fără să mai fim pregătiți pentru asta. Din punctul meu de vedere, adevărații specialiști sunt la Ministerul Sănătății și INSP ei sunt cei care decid noi măsuri. Nu se pune problema trecerii în online a școlilor atâta vreme cât nu vor fi multe cazuri grave, care să necesite spitalizare, așa am înțeles de la Ministerul Sănătății. Până când nu primim informare că există o astfel de propunere, de la INSP și Ministerul Sănătății, noi nu vom face o astfel de propunere”, a explicat Sorin Cîmpeanu.

Ministrul Educației a mai spus că potrivit datelor de până acum 70% din personalul din școli este vaccinat anti-Covid. De asemenea, acesta a mai precizat că în peste 2.000 de școli personalul este vaccinat în proporție de 100%. În ceea ce îi privește pe elevi, aceștia sunt imunizați în proporție de 40%.

„Rata de vaccinare în învăţământ este mai mult decât dublu faţă de rata de vaccinare naţională. Profesorii s-au vaccinat mai mult decât dublu faţă de media naţională, peste 70% sunt vaccinaţi. Avem 14.000 de şcoli în care rata de vaccinare este de peste 60%; peste 2.000 de şcoli au rata de vaccinare de 100%, absolut toţi, nu numai cadrele didactice, profesorii, educatorii dar şi ceilalţi sunt vaccinaţi. Şcolile sunt un exemplu din această perspectivă a vaccinării”, a mai punctat ministrul Educației.

Ce spune ministrul sănătății despre închiderea școlilor

Ministrul sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat vineri într-o conferință de presă, că dacă vor fi cazuri multe de COVID, dar puţini pacienţi ajung în spitale, atunci nu este motiv de întrerupere a activităţii şcolare, precizând că, dacă vor fi cazuri multe, care vor duce la blocarea unităţilor medicale, atunci poate fi luată o măsură temporară de închidere a şcolilor.

„Decizia trebuie să ţină cont de modul în care se manifestă această variantă din punct de vedere clinic şi dacă vor fi cazuri multe, dar cu o proporţie mică de cazuri care ajung în spital, atunci nu avem niciun motiv să întrerupem activitatea şcolară. Dacă vor fi cazuri multe, cu blocarea spitalelor atunci poate fi luată o măsură temporară, dar menţinerea deschisă a activităţilor şcolare, nu cu orice preţ, categoric, dar cu un altgoritm care să fie raţional şi care să nu repete erorile majore, – aş spune şi îmi pare rău că spun lucrul ăsta – şi în mod repetat, în care şcolile din România au fost închise luni de zile când aveam 100 sau 200 de cazuri pe zi, total nejustitificat şi aş spune chiar iresponsabil”, a explicat ministrul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Locuitorii din Botoșani au primit sâmbătă după-amiază un mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone. Foto: Getty Images
18:23
Dronă prăbușită în județul Suceava, după o alertă de incursiune aeriană în Botoșani. Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol
Cele două turnuri gemene ard în flăcări după ce au fost atacate de teroriști
Analiză
15:30
Magnus Ranstorp, expert în combaterea terorismului și a extremismului: „Atacurile din 11 septembrie 2001 au fost posibile deoarece teroriștii s-au adaptat mai repede decât instituțiile care încercau să-i oprească”
MONDEN
Daniel Buzdugan, mesaj plin de durere după pierderea mamei sale. Sursă foto: Facebook /Daniel Buzdugan.
20:41
Mesajul emoționant transmis de Daniel Buzdugan după moartea mamei sale: „Ne-am luat rămas-bun de cinci, șase ori...”
Cristina Spătar și Vicențiu Mocanu. Foto/ Facebook
17:00
Cristina Spătar a reacționat după ce s-a spus că divorțează de Vicențiu Mocanu. „Există discuții. Deocamdată suntem împreună”
POLITIC
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
20:22
Ilie Bolojan anunță că nu demisionează: „Nu voi abandona țara”. Ce tip de guvern spune că ar vota PNL
Ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, se căsătorește astăzi, 12 septembrie 2026
14:14
Cine e nașul lui Alexandru Nazare: ministrul finanțelor din România s-a căsătorit azi
Ultimele știri
23:00
La Sankt Petersburg, litrul de benzină a depășit 7 euro. O rusoaică descrie calvarul de la cozi: „În față mai sunt 60 de mașini”
22:53
Șeful Anthropic, compania din spatele Claude, cere încetinirea cursei AI înainte ca agenții să fie „capabili să preia controlul asupra internetului”
22:02
Un român a încercat să-și dea foc în fața unei televiziuni din Spania. De ce a recurs bărbatul de 50 de ani la acest gest extrem
Reportaj
21:47
Primul avion nou din flota TAROM din ultimii 20 de ani: când zboară prima dată aeronava Boeing 737 MAX botezată „Mircea Lucescu”
TRENDING
08:42
George Daniel Calcea a venit în România în vacanță și a dispărut înainte să plece în Marea Britanie. Poliția și familia îl caută
17:30
Generalul Marin Lungu a fost înmormântat cu onoruri militare în București. Povestea copilului care a luptat pe front la doar 9 ani
21:50
Horoscop 13 septembrie 2026. Peștii au de rezolvat probleme practice, de clarificat multe aspecte legate de cheltuieli sau economii
Un brutar celebru vinde o pâine cu 60 de dolari( aproximativ 51 de euro) în Manhattan. Sursă foto: Facebook /Martin Auer.
21:27
Prețul „obscen” cu care se vinde o pâine cu secară în inima cartierului de lux Manhattan. Și totuși, clienții stau la coadă
Șampania din Franța devine mai tare din cauza căldurii. Sursă foto: Profimedia.
19:08
Valurile de căldură extremă schimbă șampania din Franța: limita maximă de alcool a fost majorată
Primarul unei comune din Italia dirijează circulația, după ce singurul polițist din localitate a demisionat. Sursă foto: La Tribuna di Treviso.
17:22
Un primar dintr-o comună din Italia a ajuns să dirijeze traficul după ce singurul polițist local a demisionat: „Nu mă așteptam”
O femeie de 54 de ani din Grecia a născut o fetiță dintr-un embrion congelat timp de 22 de ani. Sursă foto: greekradiofl.com.
15:36
O femeie de 54 de ani din Grecia a născut o fetiță dintr-un embrion congelat acum 22 de ani. A luat decizia după ce unicul fiu a murit
Comoara de 4,5 kilograme de argint găsită în Finlanda
15:11
Cea mai mare comoară de 4,5 kg de monede și bijuterii din argint a vikingilor a fost găsită de un bărbat cu detectorul de metale, în Finlanda
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți - Un castron cu salată de ardei copți pe o masă de lemn, lângă un ardei capia și usturoi
11 sept.
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți. Proporția corectă pentru iarnă
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Mâini care curăță de coajă ardei capia copți dintr-un bol alb, pe un fundat de lemn
10 sept.
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
Doicești
15:06
Drept la replică. Precizări privind proiectul centralei nucleare de la Doicești și relația comercială dintre RoPower Nuclear și Nova Power & Gas, după informațiile apărute în spațiul public
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
13:27
Ce se va întâmpla cu Omar Hayssam, eliberat după ce a executat 13 ani de închisoare din pedeapsa de 24 de ani
Elevi în fața scolii din Măguri
Analiză
13:00
Una dintre puținele școli din România cu predare în limba romani. Numărul elevilor este tot mai mic, dar părinții au un motiv de „fală”: „Vakeres romanes?”
Holul unui spital de urgență, există un pat gol și nu sunt pacienți care să aștepte la ușile cabinetelor
12:56
Mărturia unui medic neurolog din București despre criza din spital: „Nu avem materiale pentru pacienții cu anevrism. Sunt liste de așteptare”
Ilie Bolojan
14:15
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă