Diferente de pret la tarifele taxi
Am sesizat in nenumarate randuri faptul ca, circuland des cu taxiul pe aceeasi distanta, platesc sume foarte diferite unele de altele. Am intrebat soferii de ce exista aceasta diferenta, in conditiile in care cursa ar trebui sa coste, pe acelasi traseu, o anumita suma, dar nu m-am lamurit deloc. Am luat numarul masinilor cu care am circulat saptamana trecuta si am facut o sesizare la Politia Rutiera, insa nu am primit nici un raspuns.
Eugen Radu Marian, Bucuresti
Scandaluri in cartierul Baneasa
Doresc sa fac o sesizare la dumneavoastra pentru ca nu mai putem tolera aceasta situatie. Mai multi tineri cu varste intre 16 si 22 de ani, care locuiesc in cartierul Baneasa, pe bulevardul Ficusului, se strang in fiecare seara in fata blocului si consuma bauturi alcoolice, fac galagie si se iau de trecatori. Am incercat sa discutam cu ei, dar au devenit violenti. Am sesizat politia, insa oamenii legii se fac ca nu vad.
Ioana Popescu, Bucuresti
Masuri in privinta parcarilor ilegale
Ar trebui ca politia sa faca ceva in privinta celor care parcheaza ilegal. Circul foarte des pe Soseaua Stefan cel Mare, pe bulevardele Tineretului, Iuliu Maniu, Obregia, Vacaresti, Cantemir sau in zona Mihai Bravu si cate o banda este mereu ocupata de masini parcate ilegal. Politia trebuie sa ii amendeze, iar soferii trebuie sa parcheze pe stradute pentru a nu se crea ambuteiaje care perturbeaza traficul.
Radu Ciontea, Bucuresti