Un bebeluş de 23 de zile, din Filipine, a murit din cauza infectării cu COVID-19, notează Agerpres.
Bebeluşul, care se numără printre puţinele cazuri raportate în lume de nou-născuţi decedaţi din cauza acestei boli, a murit pe 5 aprilie după ce a fost testat pozitiv pentru COVID-19, însă rezultatul testului a fost aflat abia joi.
Ministerul Sănătăţii din Filipine urmează să confirme decesul bebeluşului în buletinul său zilnic, mai notează Agerpres.
În Filipine, coronavirusul a ucis peste 200 de persoane și a infectat peste 4.000 - doar 124 de pacienți au fost declarați vindecați, până în prezent.
Preşedintele filipinez, Rodrigo Duterte, a ordonat luni prelungirea carantinei la Luzon - unde trăiesc 57 de milioane de persoane, peste jumătate din populaţia filipineză - până la 30 aprilie, pentru a consolida eforturile depuse împotriva pandemiei de COVID-19.
Au mai fost raportate decese ale unor bebeluși infectați cu COVID - în Brazilia, a murit, miercuri, un bebeluș care avea doar cîteva zile și se născuse prematur, iar în Bolivia a murit un bebeluș de cinci luni.