Anunțul făcut de MApN, referitor la proiect

Programul va fi lansat în 2025 și are ca țintă înzestrarea forțelor armate. Investiția va fi în valoare de aproximativ 300 milioane de euro, fără TVA. În acest sens, Kommer Damen, președintelui Grupului Damen, Angel Tîlvar, ministrul Apărării, și viceamiralul Mihai Panait, șeful Statului Major al Forțelor Navale, au avut deja mai multe întâlniri în perioada 13-14 ianuarie.

„Modernizarea Forţelor Navale Române reprezintă o prioritate strategică pentru MApN, ţinând seama de provocările de securitate din regiunea Mării Negre, amplificate de contextul geopolitic actual, în care războiul de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei intră în cel de-al patrulea an”, a declarat ministrul Apărării.

Două nave de patrulare în Galați, investiție pe măsură

MApN dorește ca navele să fie construite în România.

„Am discutat, în acest context, despre importanţa transferului de tehnologie modernă şi a cooptării industriei româneşti de apărare în programele de înzestrare care implică producţia şi mentenanţa de echipamente pentru forţele noastre navale. De asemenea, am subliniat angajamentul României faţă de procesul de modernizare a Forţelor Armate, demonstrat prin alocarea constantă a unui procent de 2 la sută din PIB, începând cu anul 2017, ridicat de anul trecut la 2,5 la sută”, a mai spus Angel Tîlvar.

Val de concedieri în România, în industria auto și IT, la început de an. Profesor: „Economia României nu merge deloc așa cum ni se zice”
Recomandări
Val de concedieri în România, în industria auto și IT, la început de an. Profesor: „Economia României nu merge deloc așa cum ni se zice”

De altfel, în programul în datele prezentate de Monitorul Apărării și Securității se regăsește și „Navă de Patrulare Maritimă (2 nave, valoarea estimată a contractului este de aproximativ 300 milioane de euro, fără TVA; documentele sunt în fundamentare, va fi urmărit interesul esenţial de securitate, adică producţia în ţară)”.

În aceste condiții, un candidat serios în opțiunile MApN este, se pare, modelul OPV 2600 Damen, nave de patrulare cu caracteristici apropiate de corvete.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Alexandru Papadopol, protagonistul unui nou scandal amoros! E acuzat că și-ar fi părăsit iubita înainte de nuntă! Cum răspunde actorul și de ce a intervenit și fosta lui soție, Ioana Ginghină. Și Poliția e implicată!
Unica.ro

Ioana Băsescu a fost mereu discretă cu viața personală, însă acum primește o lovitură dură. Ce s-a aflat despre ea și  soțul ei care a avut probleme cu legea
Viva.ro
Ioana Băsescu a fost mereu discretă cu viața personală, însă acum primește o lovitură dură. Ce s-a aflat despre ea și soțul ei care a avut probleme cu legea
Încă un DIVORȚ în showbiz-ul românesc, al doilea pentru vedeta noastră. Se desparte după un an de căsnicie și doi copii: “Aș vrea să vă anunț public că...”
Libertateapentrufemei.ro
Încă un DIVORȚ în showbiz-ul românesc, al doilea pentru vedeta noastră. Se desparte după un an de căsnicie și doi copii: “Aș vrea să vă anunț public că...”
Mama directoarei de resurse umane de la Nordis, mai tare decât Laura Vicol: a scos de la bancomate peste 13 milioane lei
Adevarul.ro
Mama directoarei de resurse umane de la Nordis, mai tare decât Laura Vicol: a scos de la bancomate peste 13 milioane lei
EXCLUSIV: Cornel Ilie, declarații emoționante decesul toboșarului trupei, Nicu Sârghea, la doar 48 de ani: „Pierderea lui Nicu a fost bruscă și șocantă„
Elle.ro
EXCLUSIV: Cornel Ilie, declarații emoționante decesul toboșarului trupei, Nicu Sârghea, la doar 48 de ani: „Pierderea lui Nicu a fost bruscă și șocantă„
VEȘTI PROASTE pentru PENSIONARI. Mii de oameni sunt afectați de această decizie neașteptată
Unica.ro
VEȘTI PROASTE pentru PENSIONARI. Mii de oameni sunt afectați de această decizie neașteptată
Domeniile în care patronii anunţă concedieri în acest an, "mai ales din segmentul de începător"
Observatornews.ro
Domeniile în care patronii anunţă concedieri în acest an, "mai ales din segmentul de începător"
Horoscop 7 februarie 2025. Berbec: Generozitatea față de ceilalți poate aduce beneficii neașteptate
HOROSCOP
Horoscop 7 februarie 2025. Berbec: Generozitatea față de ceilalți poate aduce beneficii neașteptate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI