Dupa ce senatorul Viorel Pana a anuntat ca renunta la orice functie in partid, a mai aparut un nou "candidat", Liviu Negoita, vicepresedinte al PD. Dupa ce a circulat initial doar ca zvon, demisia vicepresedintelui Liviu Negoita din toate functiile de conducere, inclusiv din functia de lider de grup al deputatilor, a fost confirmata de insusi liderul democrat, Traian Basescu, acelasi care calificase informatia ca diversiune, desi demisionarul nu fusese gasit nici chiar acasa de misionarii lui Basescu. Presedintele PD a citit demisia scrisa a lui Negoita, precizand ca aceasta constituie "o pierdere". Intr-un final demisionarul a explicat ca ramane membru al PD, iar cedarea functiilor poate fi considerata ca o demisie de onoare. "Am facut un pas inapoi in speranta ca gestul meu va duce la imbunatatirea activitatii prin trezirea unor colegi care au lasat-o mai pe tanjeala", a spus democratul, care vrea sa lase locul "unuia care poate face mai mult".