MENIU CAUTĂ

În preajma morții, Cioran uitase cine e! Peste 5 zile se împlinesc 100 de ani de la nașterea marelui filosof român

Distribuie

În 1940, la 29 de ani, Emil Cioran publicase deja cinci cărți în limba română când a decis să se mute definitiv la Paris, unde primise o bursă de la Institutul Francez din Bucureşti. În 1990, la 79 de ani, era considerat cel mai important stilist francez al secolului şi era condamnat să trăiască o bătrânețe chinuitoare şi delirantă, marcată de boala Alzheimer. Unul dintre martorii importanți ai ultimilor ani din viața lui Cioran este filosoful Gabriel Liiceanu. ”Nu mizase, în privinţa sfârşitului său, pe uitarea totală. Boala începuse la scurtă vreme după ce, în 1990, terminasem convorbirea filmată cu el”, relatează Liiceanu în eseul ”Moartea lui Cioran”.
N-a mai găsit drumul spre casă
Liiceanu a observat cum necruțătoarea boală Alzheimer câştiga teritoriile altădată stăpânite doar de geniul lui Cioran. ”Aflându- se la Editura Gallimard, uită drumul spre casă. Doi ani mai târziu este internat la Spitalul Broca din Paris, pierzând darul care nu ne este dat decât nouă, oamenilor, şi grație căruia el supravieţuise: cuvintele”.
”Într-o zi… Cioran a dispărut”, rememorează Liiceanu o altă întâmplare de la spital. ”Infirmierele l-au căutat vreme de ore, descoperindu-1, în cele din urmă, în dulapul din camera lui. Le-a mărturisit că e sfârşit de oboseală pentru că se plimbase ore întregi, printr-o noapte desăvârşită, într-un oraş necunoscut. L-am văzut ultima oară, la spital, în vara lui 1994. Între timp, uitase mersul şi se afla într-un scaun cu rotile”. Ultimele zile ale vieții sale au fost însă o neprogramată întoarcere la rădăcini. Deşi uitase cuvintele şi nu-şi mai aducea aminte cine este şi ce făcuse în viață, Cioran a început să vorbească, dintr- odată, în limba română. Nu o mai vorbise de mai bine de 50 de ani, dar boala, ca şi viața, are şi părţi bune. Specialiştii afirmă că revenirea la limba maternă ține de fenomenul uitării, definitoriu pentru demența senilă de tip Alzheimer. Că boala, încetul cu încetul, îți confiscă amintirile în ordinea lor inversă şi că, la final, rămâi cu limba maternă şi cu imaginile primilor ani de viață.
Când a murit, pe 20 iunie 1995, la 84 de ani, Emil Cioran era un copil fericit.
A scris doar cinci cărți în limba română
Născut la 8 aprilie 1911 la Răşinari, Emil Cioran a studiat la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu. Între 1928 şi 1932 a urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti, iar în 1934 a publicat prima sa carte, ”Pe culmile disperării”. Au urmat ”Cartea amăgirilor” (1936), ”Schimbarea la față a României” (1936), ”Lacrimi şi sfinți” (1937) şi ”Amurgul gândurilor” (1940), după care s-a mutat la Paris şi a publicat doar în limba franceză. În 1949 i-a apărut, la celebra Editură Gallimard, prima carte în franceză, ”Tratat de descompunere”, pentru care a primit, în 1950, premiul Rivarol pentru debut. De atunci, Cioran a refuzat toate distincţiile care i s-au decernat pentru celelalte opere ale sale, preferând să ducă o viață discretă, într-o mansardă din Cartierul Latin, din Paris.
Alzheimer, boala fără leac
Boala Alzheimer este o afecţiune degenerativă progresivă a creierului, care apare mai ales la persoane de vârstă înaintată şi e asociată cu tulburări de comportament. În faza inițială a bolii, pacienții îşi pierd orientarea şi au tulburări de judecată. În faza intermediară, au dificultăți la scris şi la citit, probleme în recunoaşterea persoanelor apropiate, pentru ca faza avansată să aducă simptomele dramatice: pacienţii nu-şi mai amintesc că trebuie să se spele, să se îmbrace, să meargă la toaletă, îşi pierd abilitatea de a mesteca alimentele, de a înghiţi, uită că au mâncat deja şi pretind să li se servească din nou masa, îşi pierd capacitatea de a comunica prin cuvinte. Deocamdată nu se cunosc cauzele exacte care declanşează boala Alzheimer şi nici nu au fost descoperite metode prin care să fie prevenită.

Comentarii