Un număr de 12 oameni, între care 4 copii, au fost răniți, duminică seara, pe Centura de Vest a orașului Ploiești, în urma unui accident pe DN1, în care două mașini s-au ciocnit.
ISU Prahova susține că accidentul a nu fost foarte puternic și a fost cauzat de neacordarea de prioritate. Toate cele 12 persoane rănite, între care și 4 copii, au fost transportate la spital. Din fericire, acestea nu sunt rănite grav, scrie Observatorul de Prahova.
"Persoanele implicate în accident nu sunt rănite grav", a transmis ISU Prahova, care adaugă că au fost transportate la spital pentru a fi siguri că sunt în afara oricărui pericol.
Accidentul s-a produs pe DN 1 (pe centura de Vest a orașului Ploiești), la kilometrul 66, în zonal localității Buda (județul Prahova). Traficul în zonă s-a desfășurat cu greutate pentru mai multe ore.
Duminică a fost o zi neagră pe șoselele din România. În aceeași zi un motociclist a murit și alți doi au fost răniți grav, în urma unor accidente produse pe Autostrada A3, în apropiere de Ploiești, respectiv pe DN1, în zona localității Vălenii de Munte.