Nava cargo, încărcată cu aproximativ 4.000 de mașini, inclusiv Porsche, Audi, Lamborghini și Bentley, unele dintre acestea fiind electrice, cu baterii de litiu-ion, a luat foc miercuri în mijlocul Oceanului Atlantic. Cei 22 de membri ai echipajului aflați la bord au fost evacuați în siguranță în aceeași zi, de către marina portugheză.
„Intervenția (pentru a stinge incendiul) trebuie făcută foarte lent. Va dura ceva timp”, a declarat sâmbătă seară João Mendes Cabeças, căpitanul celui mai apropiat port de pe insula Faial, pentru Reuters.
Bateriile de litiu-ion din vehiculele electrice aflate pe cargobot „întrețin focul”, a spus Cabeças, adăugând că echipamentele specializate pentru stingerea flăcărilor sunt pe drum.
Nu era clar încă dacă bateriile au declanșat incendiul.
Compania germană Volkswagen, care deține aceste mărci de automobile, nu a confirmat numărul total de mașini aflate la bordul navei, precizând, vineri, că așteaptă informații suplimentare. Nici linia de transport maritim japoneză Mitsui, care operează nava Felicity Ace, nu a făcut precizări pe acest subiect.
Anterior, Cabeças declarase că „totul a luat foc la aproximativ cinci metri deasupra liniei de apă”, în cala de marfă, iar flăcările era încă departe de rezervoarele de combustibil ale navei. Incendiul s-a extins apoi, Cabeças explicând că echipele de pompieri nu puteau aborda flăcările decât din exterior, răcind structura navei, deoarece era mult prea periculos să urce la bord.
De asemenea, pompierii nu pot folosi apă pentru lichidarea incendiului, deoarece aceasta ar îngreuna nava și ar putea să o facă mai instabilă, în contextul în care stingătoarele tradiționale cu apă oricum nu împiedică arderea bateriilor cu litiu-ion, a mai explicat Cabeças.
Nava Felicity Ace, aflată sub pavilion Panama, va fi tractată și dusă într-o țară din Europa sau în Bahamas, dar nu este clar când se va întâmpla asta.