Incendiu în Munții Ciucaș, la granița dintre județele Brașov și PrahovaIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Aproape 140 de persoane, pompieri din cadrul ISU Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj și Timiș, personal al Direcției Silvice și rangeri ai parcului au pornit și marți dimineață spre locul faptei. Se merge la pas pe o distanță de 15 kilometri, cu rucsacurile pline cu apă în spate, pe o pantă abruptă cu o înclinație de 40 de grade. În a patra zi de intervenții, cele două elicoptere împrumutate de pompieri au făcut deja o misiune de recunoaștere și două aruncări cu apă.

„După recunoașterea efectuată din elicopter, incendiul pare să se fi extins într-o zonă imposibil de parcurs pe jos. Se estimează că s-a extins pe 3 hectare”, transmite Magdalena Tocmelea, purtător de cuvânt ISU Caraș-Severin.

Duminică, 29 aprilie, incendiul fusese localizat de pompieri și strâns în doar două focare. Flăcările se stinseseră.

Incendiul a fost descoperit de un turist, vineri după-amiază, care a sunat la 112. Pompierii s-au deplasat într-un foc în zonă, dar au ajuns cu greu la pădurea afectată. Zona în care s-a produs incendiul este la o altitudine de 1.100 de metri, la 25 km distanță față de orașul Băile Herculane, din care 15 km drum neamenajat și este caracterizată de un relief foarte dificil. Este o zonă stâncoasă, pe o pantă abruptă, cu o înclinație de 40 de grade, astfel că pompierii au urcat aproape târâș pe coate, cu rucsacuri pentru stingerea incendiilor de pădure în spate.

Parcul Național Domogled – Valea Cernei este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a II-a IUCN, situat în partea sud-vestică a României, pe teritoriile județelor Caraș-Severin, Mehedinți și Gorj. Anul trecut, în zonă au mai fost trei incendii masive.


VIDEO | Ar putea deveni această zonă noua “Vama Veche”? Iată cum arată plaja de la Corbu, unde vin tot mai mulţi vamaioţi

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.