Incident bizar pe aeroportul din Frankfurt. Șase persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce au acuzat probleme respiratorii. Presa germană a scris inițial că este vorba despre un atac cu gaze lacrimogene, însă această ipoteză nu a fost confirmată, relatează Daily Mail.
Echipaje de salvare au intervenit la Terminalul 1 al aeroportului Frankfurt, după ce mai multe persoane au acuzat probleme respiratorii. De altfel, șase persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar ghișeele de check-in au fost închise pentru mai bine de o oră.
Inițial, presa germană a scris că este vorba despre un atac cu gaze lacrimogene. Mai exact, publicația Bild a scris că un atacant a stropit pasagerii cu o substanță misterioasă. Ipoteza a fost însă infirmată de autorități, deoarece în aer nu au fost detectate gaze suspecte. Cu toate acestea, nu se știe deocamdată ce a provocat această problemă, o anchetă fiind deschisă în acest caz.