Considerate adevărate centre de putere și influență politică, inspectoratele școlare funcționează ca niște instituții căpușă. La vârful acestora, deciziile administrative și numirile în funcții au, adesea, rolul de a răsplăti partidul care a instalat conducerea, pe principiul „o mână o spală pe alta”. Este o realitate pe care politicienii nici măcar nu mai încearcă s-o ascundă.
Cuprins:
Marian Staș și Daniel Șuștac, specialiști în care vin din zona educației și a societății civile, au explicat pentru Libertatea dedesubturile unui sistem putred, cu circuit închis: premierul desemnează ministrul Educației care, susținut de un partid sau de o coaliție, desemnează inspectorii școlari în funcție de interesele partidelor politice respective. Ce se întâmplă mai departe? Intrăm deja în tenebrele unui sistem de tip mafiot în care politicienii își cer regulat „taxa de protecție” sau, mai elegant spus, tributul, pe principiul „eu te-am pus, eu te dau jos”.
Marian Staș, specialist în Educație, a explicat că politizarea învățământului a început odată cu organizarea administrativ-teritorială din 1968. „Cum în lumea asta nimic nu este întâmplător, tot atunci a urmat și organizarea instituțională din Educație, sub forma acestor inspectorate școlare - niște imense butoaie cu miere otrăvită politic, de putere și influență. Aceste instituții sunt - nimic mai mult - decât niște sinecuri prin care se împarte puterea și influența, cu o probabilitate foarte mare de corupție, căci oamenii care sunt numiți politic în inspectorate trebuie, la un moment dat, să plătească. Adică trebuie să dea înapoi ceva”, a explicat specialistul.
Ce anume? Aprobări, catedre, norme didactice, directori, funcții. „Cazul Buzău este doar un exemplu printre multe altele. Să nu aibă nimeni impresia că acolo este o situația singulară. Nu. Peste tot este aproape la fel. De ce nu se organizează concurs pentru ocuparea posturilor de inspectori școlari? Pentru că nu se vrea. De ce nu se vrea? Păi, cum să se vrea, dacă acolo este locul de împărțit și de răsplătit, de controlat sistemul?”, atrage atenția expertul.
Specialistul acuză interese și presiuni politice de toate „culorile”, căci aici nu vorbim doar despre un singur partid care trage sforile. Toate se luptă să muște din această felie suculentă care se numește Educație. „Și iată cum este ținut în viață artificial acest cadavru instituțional care se numește inspectorat școlar și al cărui rol este în proporție de 90% să întrețină sinecuri, să împartă putere și control în sistem. Atât și nimic mai mult”.
În această încrengătură de relații, cumetrii, favoruri, nepotisme și interese obscure se întrevede, totuși, un licăr de lumină: descentralizarea curriculară și puterea mai mare de decizie a școlilor ar spulbera, în cele din urmă, acești coloși instituționali inutili. „O relație a școlilor directă cu ministerul, relație care să nu mai treacă prin inspectorate, ar duce la desființarea definitivă a acestor structuri - dacă s-ar vrea”. Însă, deocamdată, asistăm la o feroce rezistență politică la schimbare. „Nu se vrea la modul cel mai apăsat cu putință!”
Marian Staș a precizat că traseul acestor numiri din pix se face pe bază de recomandări, ceea ce, până la un anumit punct, ar fi perfect normal. „Și eu, dacă aș fi ministru, aș cere din teritoriu numele a trei, patru oameni - la Maramureș, de pilă, sau dintr-un alt județ, nu contează - oameni pe care să-i iau în calcul. Însă, apoi, parcă aș vrea să verific, totuși, acele nume, cine sunt acei oameni, sunt capabili, nu sunt..adică să nu fie persoane care nu au ce căuta acolo”.
Daniel Șuștac, președintele Asociației pentru Depolitizarea Educației, vorbește despre un tipar de politizare care, în opinia sa, se manifestă atât la nivelul inspectoratelor școlare, cât și în conducerea unor unități de învățământ, acolo unde directorii sunt, de asemenea, numiți politic.
„Asistăm la nivel național, în mod repetitiv, la un adevărat tipar comportamental din perspectiva influenței inspectoratelor școlare județene și din perspectiva influenței conducerii unităților de învățământ, în cazurile în care respectivii directori au fost numiți politic.”
Potrivit specialistului, profesorii considerați apropiați de anumite grupuri de putere pot beneficia de protecție chiar și atunci când există reclamații sau sesizări. „Profesorii care sunt slab pregătiți, comparativ cu colegii care fac minuni, sunt lăsați în continuare, indiferent de reclamații sau de sesizările făcute, să-și continue activitatea dacă provin dintr-o anumită sferă a protejaților”.
Șuștac spune că același mecanism funcționează și în cazul unor profesori acuzați de comportamente abuzive. „Fie că vorbim despre comportamente indecente, fie că vorbim despre agresiuni verbale sau de altă natură. Dacă respectivii profesori provin din zona protejaților, după ani sau după decenii îi regăsim în sistem continuându-și activitatea reprobabilă. Adică, e posibil ca ei să fie buni profesioniști, dar degeaba ești bun profesionist dacă ai tipologia abuzatorului. În preajma copiilor, bunii profesioniști abuzatori nu au ce căuta”.
Daniel Șuștac a adus în discuție și abuzurile comise de anumiți inspectori școlari chiar în școlile în care activează: „Sunt cazuri în care inspectori școlari cu susținere de la partid fac absolut tot ce vor ei în școlile în care predau, beneficiind de impunitatea politică”.
Cât despre directorii unităților de învățământ, aceștia fie sunt obedienți și nu ies din cuvântul inspectoratului, fie reacționează și sunt, în cele din urmă, îndepărtați. „Sunt cazuri în care un director de școală nu se înțelege cu primarul sau cu conducerea Consiliului Județean și este eliminat. Să nu uităm că, de multe ori, primarul sau președintele Consiliului Județean face parte din același partid politic cu inspectorul școlar general”.
Șuștac afirmă că influența politică se poate manifesta și în repartizarea profesorilor la clase. „Și repartizarea profesorilor la clase este una cu iz politic. Clasele cele mai bune dintr-o școală ajung, de multe ori, la profesorii agreați politic sau cu CV de partid. Cunosc și cazuri în care profesori buni sunt puși la colț și izolați doar pentru că nu simpatizează cu orientarea politică a școlii în care predau”.
Specialistul susține că, în unele situații, directorilor li se cere să susțină activități politice sau să favorizeze anumite persoane și firme. „Sunt cazuri în care ți se cere să faci campanie electorală pentru primar și, dacă nu faci, într-un mod sau altul poți fi schimbat. Poți fi schimbat și dacă ești câștigătorul pe bune al unui examen pe post.”
Acestea sunt doar câteva exemple, însă în jurul școlii s-a născut o adevărată industrie cu câștiguri financiare serioase via interese de partid.
Președintele Asociației pentru Depolitizarea Educației vine și cu câteva exemple în acest sens. „Sunt multe situații în care școlilor li se comunică foarte clar: puteți cumpăra uniforme doar de la firma X. Cumperi din altă parte, o să ai probleme”.
Daniel Șuștac a precizat că, deși nu există încă o obligativitate, fiind lăsată la latitudinea școlii introducerea uniformei, unele inspectorate favorizează de ani de zile anumite firme distribuitoare. „Unele inspectorate, evident politizate, deja s-au învârtit de niște afaceri, cu niște firme de casă.”
Șuștac spune că există o mare diferență între un cod vestimentar și obligarea părinților să cumpere uniformele doar dintr-un anumit loc. „Dacă vorbim despre un dress-code, este în regulă. Dar, dacă vorbim despre obligativitatea de a achiziționa uniforme strict de la o anumită firmă, avem o problemă majoră”.
În opinia sa, miza financiară a acestei afaceri cu uniforme este una foarte importantă. „Avem un proiect de lege aflat în proceduri parlamentare prin care se încearcă, practic, extinderea la nivel național a acestei modalități discutabile de a strânge bani de la părinți. Să nu uităm că vorbim despre aproape trei milioane de elevi și sute de milioane de euro. În zona aceasta se află discuția, apropo de introducerea obligatorie a uniformelor în școlile de stat, în zona profitului politic și financiar”.
Șuștac susține că mecanisme similare pot apărea și în cazul fotografiilor realizate în școli sau în cazul excursiilor organizate pentru elevi.
„Cui i se permite să fotografieze la evenimente? I se permite unuia care are binecuvântarea politică și de la care banii se întorc, într-o formă sau alta, către politic. Se întorc în favoruri sau chiar în virament bancar.”
În cazul excursiilor, Daniel Șuștac spune că anumite firme beneficiază de acces privilegiat în școli, însă de aici încolo încep, de fapt, adevăratele presiuni. „În urbanul mare, mai ales în București, există colegii de top care oferă excursii de lux pe bani grei. Anul trecut, de exemplu, am semnalat organizarea unor excursii în Dubai și Las Vegas. Iar dacă un părinte nu este dispus să-și trimită copilul, o astfel de decizie vine cu penalizarea de rigoare. Știu cazuri de la părinți. Mi-au povestit oamenii. Efectiv, li se bagă pe gât unele excursii, iar banii ajung, evident, în buzunarele firmei care le organizează. Uneori, aceasta se află într-o anumită sferă politică sau este chiar controlată politic. În alte cazuri, firma respectivă întoarce, într-un fel sau altul, banii către profesori”.
Care este mecanismul din spatele acestor afaceri? „Conducerea politică a unității de învățământ oferă binecuvântarea și, ca printr-o minune, apar și firmele respective. Dar nu se promovează zece firme de turism care prezintă zece oferte. Nu. În cabinetul directorului se discută pe principiul firma aceasta da, firma aceasta nu. Ei au dreptul, ei nu au dreptul. «A cui este firma asta? A…bun, bun..îi dăm acces. Asta a cui este? A..bun…asta nu. Nu la noi în școală!» . Din păcate, așa se pune problema”.
Șuștac a declarat că, dacă în școli se duc agenții de turism neafliate politic, nici nu sunt băgate în seamă. Nici nu li se permite accesul la discuții măcar. „Dacă un agent de turism obișnuit se duce către o unitate de învățământ, este trimis la plimbare chiar cu dezgust. Mă refer la un agent economic nerecomandat. Dacă își permite să vină fără recomandare de la inspectorat sau de la partid știți ce zic? Nerecomandat!”.
Daniel Șuștac descrie inspectoratele școlare drept centre regionale și județene de putere la care nu se va renunța prea ușor. „Practic, sunt mici și mari centre de putere regionale, județene, de unde se controlează absolut totul pe partea de numiri politice, aranjamente, intervenții, reglări de conturi educaționale”.
Șuștac a precizat că, dacă presiunea pentru schimbare nu vine din societate, politicul nu va renunța niciodată la mecanismul de control. Practic, atâta vreme cât schimbarea nu vine din interiorul societății civile, lucrurile vor rămâne încremenite în aceeași paradigmă. „Și peste 50 de ani o să găsim inspectorate, dar sub o altă formă, cu o altă denumire, însă cu aceiași numiți din partidele X, Y și Z. Se vor conserva privilegii, se vor schimba nume și titulaturi. Însă asta nu înseamnă decât praf în ochi. Să spună că fac și ei ceva. Dar, de fapt, nu vor face nimic relevant. Inspectorul general va avea altă denumire, probabil se va numi director de inspecție. Dar lucrurile vor rămâne neschimbate”.
Daniel Șuștac a adresat mai multe întrebări ministrului Educației, Mihai Dimian, cerând să fie lămurită această situație a numirilor din pix, făcute netransparent și după criterii pe care numai ministrul le cunoaște cu adevărat. „În momentul în care s-a hotărât schimbarea, cine înlocuiește pe cine, cum s-a procedat? A făcut ministrul personal o listă? Sunt 42 de județe! Îi cunoaște pe inspectorii aleși, a verificat activitatea fiecăruia dintre ei? Și de ce au fost numiți acei oameni și nu alții? Sau ați primit un plic și în plicul respectiv erau niște nume? Și de la cine ați primit plicul? De la un partid sau de la mai multe partide? Care sunt acestea? Și de ce astfel de informații sunt secrete?”.
În privința reformei prevăzute în Legea Educației, specialistul este sceptic. Șustac a spus că inspectoratele școlare nu vor dispărea în sensul unei schimbări reale a mecanismului de putere.
„Când or să voteze crocodilii să devină vegetarieni și hienele or să se apuce să mănânce sănătos, atunci se va produce și desființarea inspectoratelor, pentru că sunt cele mai importante sinecuri din educație. Din interiorul clasei politice nu va veni niciodată renunțarea la ceea ce înseamnă această structură. Însă că mergem în zona rebranduirii, că mergem în zona unei false desființări și a unei înființări sub alt nume, dar cu instrumente poate și mai puternice de control politic, da, este posibil”.
Concluzia? Reforma trebuie să însemne mai mult decât schimbarea organigramelor și a titulaturilor. „Din inspectorat facem directorat, iar din inspectori și directorași”.
Inspecția școlară, pe de altă parte, ca act managerial de sistem, este obligatorie suține Marian Staș. „ În momentul de față însă asistăm la o aberație profundă: inspecția școlară, cea care este menită să arate lucruri care nu funcționează bine în sistem, este subordonată chiar furnizorului de educație, adică ministerului”, explică specialistul.
Cu alte cuvinte, sistemul se controlează pe sine însuși. „Niciodată un audit nu este subordonat ordonatorului de credit. Toate companiile de audit serioase, care se respectă, sunt organizații individuale și independente”, continuă acesta.
Ce se întâmplă la noi este însă o anomalie. „Mă refer la subordonarea inspectoratelor școlare Ministerului Educației. Ceea ce este, repet, anormal, pentru că ministrul are Corpul de Control dacă vrea să facă o inspecție sau un control administrativ. Însă,dacă ne dorim un diagnostic de calitate, este nevoie de o instituție independentă, nu de una subordonată chiar furnizorului de educație”.
Inspectoratele școlare sunt niște cadavre politice cu scop de sinecuri și de control al sistemului, mână-n mână cu sindicatele și fără nicio treabă cu educația, a mai spus Marian Staș.
Expertul vine și cu soluții care există de ani de zile și funcționează perfect în sistemele de educație din afară. „Inspecția școlară trebuie să fie scoasă de sub autoritatea Ministerului Educației. Practic, ar trebui să extirpăm orice legătură dintre inspecția școlară și minister și creăm un Registru național al furnizorilor de inspecție școlară și instituțională sub control parlamentar. Vorbim despre o agenție națională independentă, aflată în subordinea Parlamentului. În acest registru, pe anumite criterii de inspecție școlară și instituțională, se înscriu organizații publice, private și non-guvernamentale, care au capacitatea de a oferi audit de calitate. Apoi, instituim obligativitatea ca din cinci în cinci ani toate școlile să treacă prin acest audit. Și cu asta am rezolvat problema”.
Soluția propusă funcționează în Marea Britanie. Este vorba despre Office for Standards in Education, Children’s Services and Skills (OFSTED), un departament guvernamental non ministerial responsabil cu inspectarea și reglementarea instituțiilor de învățământ, serviciilor de formare profesională și de îngrijire a copiilor.
Deși este finanțat de stat, OFSTED funcționează independent de Ministerul Educației, raportând direct către Parlamentul britanic. „Inspecția școlară este un act managerial critic și necesar pentru că ne interesează să vedem cum funcționează sistemul, nu ca să mânărim posturi și catedre, să facem golăneli și sinecuri, funcții, scrisori pentru copii antedatate și mai știu eu ce. Asta este o porcărie politică!”
Cât despre desființarea inspectoratelor școlare și înlocuirea lor cu direcțiile județene de învățământ, Marian Staș consideră că vorbim despre o Mărie cu altă pălărie. „Au făcut ceva ca să nu zică lumea că nu au făcut. Căci ar fi trebuit procedat cu totul altfel. În primul rând, să facem reorganizarea administrativ-teritorială, iar apoi reorganizarea instituțională a inspecției școlare. Deocamdată, însă, vom avea în continuare comunism, sindicalism, sinecuri politice, control politic, adică nemernicie, adică impostură dată în față. Unde se află elevul și educația în această ecuație? Nicăieri”, a mai spus Marian Staș.