„În această dimineaţă, în Secţia de Boli Infecţioase din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti a avut loc un incident, care, datorită personalului medical, nu s-a soldat cu victime, dar nici cu pagube materiale. În jurul orei 4: 30, într-unul din saloanele în care sunt trataţi pacienţi diagnosticaţi cu noul coronavirus a fost semnalat miros de fum. Cadrele medicale au acţionat imediat. Prelungitorul care alimenta cu electricitate un concentrator de oxigen a fost scos din priză şi, astfel, evitată producerea un incendiu”, a transmis, duminică, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti, Cristina Cazacu.
La fața locului s-au deplasat și reprezentanții ISU Argeș, care au stabilit că nu mai sunt probleme și că prizele de oxigen sunt funcționale, singura defecțiune fiind la acel prelungitor care a fost scos din uz.
„De asemenea, echipa care asigură continuu mentenanţa a stabilit că prizele de oxigen sunt funcţionale, singura defecţiune fiind la acel prelungitor care a fost înlocuit. Menţionăm că cele două persoane internate în respectivul salon au fost mutate imediat, fără ca starea de sănătate să le fie afectată de acest incident”, a mai precizat Cazacu.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro