Unii dintre participanții la marș au fost ținta unor atacuri fizice și verbale, iar un steag LGBTQ a fost ars.

Un tânăr a fost lovit în față și i-a fost smuls din mână steagul în culorile curcubeului specific comunității LGBTQ, care a fost incendiat ulterior. Alte două femei au fost atacate verbal de un bărbat care a scuipat-o pe una dintre ele, apoi a fugit.

„Ne așteptăm ca poliția să efectueze o investigație amănunțită și să trateze toate incidentele ca infracțiuni de ură din cauza orientării sexuale și nu ca încălcări ale ordinii publice”, a declarat Franko Dota, de la organizația Zagreb Pride, pentru televiziunea de stat HRT, citată de Euronews.

Acuzații la adresa unor parlamentari

Reprezentanții Zagreb Pride au acuzat doi parlamentari, Nikola Grmoja și Bozo Petrov de la partidul de centru-dreapta Bridge, că au incitat la comiterea acestor atacuri.

Cei doi au negat acuzațiile și au anunțat, în mesaje separate, că vor acționa în justiție Zagreb Pride pentru „acuzații false”. Ei au susținut că au fost atacați din cauza opiniilor lor despre ce sunt învățați copiii în legătură cu homosexualitatea.

„De când am abordat subiectul sexualizării timpurii a copiilor, propagandei LGBT și pedofiliei în societatea croată, am primit mai multe amenințări și insulte ca oricând”, a spus Nikola Grmoja, potrivit dw.com.

Țară predominant catolică, Croația a aderat la Uniunea Europeană în 2013 și a cunoscut în ultima perioadă o amplificare a atitudinilor conservatoare la nivelul societății. Cuplurile gay pot încheia parteneriate legale, însă două treimi dintre cetățenii croați au votat în 2013, în cadrul unui referendum, împotriva căsătoriei între persoanele de același sex.

Foto: EPA

Citeşte şi:

„Mi s-a spus pe un ton imperativ: «Dă-i cu spray!»” Mărturia jandarmeriței care l-a gazat pe bărbatul din Vatra Dornei înainte ca acesta să moară

Beatrice Rancea revine ca manager al Operei din Iași, după ce instanța a anulat controlul judiciar

Rezultate Bac 2021. Harta ratei de promovare pe județe. Cluj pe primul loc, Ilfov pe ultimul

Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
PARTENERI - GSP.RO
Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
IREAL! Directorul Moderna anunță când se termină pandemia. Acum e clar: când apare vaccinul salvator
Playtech.ro
IREAL! Directorul Moderna anunță când se termină pandemia. Acum e clar: când apare vaccinul salvator
Bătrân de 81 de ani din București, jefuit de o prostituată de 24 de ani, chemată acasă: "Se tolănește, se așează pe pat... Îmi daţi banii sau vă omor!"
Observatornews.ro
Bătrân de 81 de ani din București, jefuit de o prostituată de 24 de ani, chemată acasă: "Se tolănește, se așează pe pat... Îmi daţi banii sau vă omor!"
Horoscop 24 septembrie 2021. Scorpionii nu ajung la o înțelegere cu partenerul de cuplu, într-o problemă importantă
HOROSCOP
Horoscop 24 septembrie 2021. Scorpionii nu ajung la o înțelegere cu partenerul de cuplu, într-o problemă importantă
Președintele Klaus Iohannis, fotografiat cu manelistul Sorinel Puștiu la New York
Știrileprotv.ro
Președintele Klaus Iohannis, fotografiat cu manelistul Sorinel Puștiu la New York
ŞOC! A rămas GOALĂ la petrecerea fiului, ţinuta a cedat! Doamna naţiunii, foto interzis minorilor
Telekomsport
ŞOC! A rămas GOALĂ la petrecerea fiului, ţinuta a cedat! Doamna naţiunii, foto interzis minorilor
Adidas Originals lansează - Forum, o nouă colecție pentru toamnă-iarnă
PUBLICITATE
Adidas Originals lansează - Forum, o nouă colecție pentru toamnă-iarnă