O femeie din Capitală și-a abandonat bebelușul nou-născut, lângă o pubelă de gunoi de pe bulevardul Ion Mihalache. Fetița, care nu avea mai mult de 6 zile, a fost găsită de o persoană care se afla în apropiere și care a anunțat imediat poliția.
În doar câteva minute două ambulanțe au sosit în locul în care a fost găsită fetița. Din fericire, paramedicii au găsit copilul în stare bună și l-au transportat de urgență la spitalul Polizu. Poliția va deschide o anchetă în acest caz.
''O fetiță de câteva zile a fost găsită într-o pungă de gunoi, pe stradă, lângă o pubelă de gunoi, pe bulevardul Ion Mihalache. Fetița a fost luată acasă de o persoană care imediat a anunțat evenimentul. La caz s-au deplasat două ambulanțe SMURD. Pompierii paramedici au găsit bebelușul în stare bună și l-au transportat la Spitalul Polizu. La o primă estimare, bebelușul are 5-6 zile'', a declarat oficialul ISU.