Scandalul s-a petrecut în vara anului trecut, în Hârlau, și a pornit de la faptul că Eugen Ionuţ Teodoriu, în vârstă de 41 de ani, și-a parcat mașina regulamentar. I-a văzut pe agenții care completau procesul-verbal și a început să se certe cu ei, amenințându-i și jignindu-i, au reținut magistrații ieșeni în decizia de condamnare. Bărbatul a primit acum un an de închisoare pentru ultraj.

Polițiștii i-au solicitat să se legitimeze, relatează ziaruldeiasi.ro

„Acesta a refuzat categoric, manifestându-se violent, ţipând şi înjurând. În tot acest timp, martorul T.N. (fratele agresorului – n.r.) filma cu ajutorul telefonului mobil, materialul video fiind ataşat prezentului dosar. Inculpatul a prezentat actul de identitate fără a-l înmâna agentului de poliţie”, se arată în motivarea instanţei. Poliţistul i-a smuls în acel moment buletinul lui Teodoriu, acesta începând să îi ameninţe pe poliţişti. „Dacă nu mi-l dai în momentul acesta îţi fac, îţi dau somn, îţi dau somn, ai cuvântul meu că îţi dau somn…”, a spus tânărul, care a continuat: „Nu, da dacă aţi ridicat mâna la mine, aveţi cuvântul meu, ştiţi care e treaba, vă fac somn, vă dau somn la toţi, dormiţi, ştii care e treaba, dormiţi de nu ştiţi ce-i cu voi!”. Încercând să îl imobilizeze, unul dintre agenţi l-a prins cu mâna de braţul stâng, moment în care inculpatul a ţipat: „Ia mâna de pe mine, ia mâna de pe mine că te lovesc!”. Individul a fost pus la pământ şi, în cele din urmă, a fost încătuşat şi dus la poliţie, unde a continuat circul.


Citește și: Filiera italiană! O nouă pacientă mutilată la nas de Matthew Mode își amintește că „medicul chirurg” a intrat în sala de operație alături de un prieten, Michelle di Chirico, un dentist! „Când mi-a dat pansamentul jos, nasul meu arăta ca un şniţel bătut pe tocător”


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.