Dar mulţumită unui device inedit, acest lucru nu mai este o problemă. Fluid Interfaces Group, o echipa de cercetare din cadrul MIT Media Lab, a inventat un mod high tech menit să îi ajute pe oamenii cu probleme de vedere să citească, anunţă Digi24. Gadgetul, numit simplu FingerReader, scanează texte printate şi le narează cu voce tare.
Acest device funcţionează din diferite unghiuri, însă la bază, tot ce trebuie să facă utilizatorul este să treacă degetul peste o carte, o revistă sau un Kindle, iar camera integrată analizează cuvintele ce sunt citite mai apoi cu voce tare de o voce similară cu cea a lui Steven Hawkings, informează sursa citată.
Mici indicii haptice, sub formă unor vibraţii, sunt transmise mai departe utilizatorilor pentru a-i anunţa că au ajuns la capătul rândului sau să le spună că sunt la începutul unui nou rând. De asemenea, device-ul îşi dă seama când degetul nu se mai mişcă în rând cu textul şi îl avertizează pe utilizator să îndrepte unghiul.
În plus, se pare că dezvoltatorii au integrat şi o funcţie de traducere în micul gadget. Momentan, aceasta nu este optimizată decât pentru patru limbi şi anume engleză, franceză, spaniolă şi germană.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
La 2 ani de la scandalul cu fostul soț, actrița e însărcinată!! E vestea momentului în showbiz! Wow, ce surpriză!!
Viva.ro
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Libertateapentrufemei.ro
Mihai Leu a spus ce a putut păți într-un spital privat din București. A fost salvat abia la Fundeni. "Șansele mele au fost aproape zero"
FANATIK.RO
Băuturile care pot fi o amenințare pentru siluetă. Nutriționiștii le consideră adevărate bombe calorice
Elle.ro
Mai SEXY ca oricând! Nicole Cherry, ținută îndrăzneață la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată rochia cu care a atras toate privirile. FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui nu se mai ascund! S-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Par mai fericiți ca oricând! Foto
Observatornews.ro
Bani mai mulţi pentru 6 milioane de români, din ianuarie. Cum stăm la venituri în comparaţie cu Ungaria şi Polonia
HOROSCOP
Horoscop 11 decembrie 2024. Taurii au șansa de a-și reveni la starea lor normală, de a se simți puternici și încrezători în forțele proprii