ÎNREGISTRĂRI. Judecătoarea care dă vina pe victime se întoarce! “Vă este clar că ați ales această viață?”, o ceartă ea pe cea de-a doua femeie abuzată de soț
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
O mamă nelăsată de partenerul de viață să muncească a fost umilită și ironizată de judecătoarea Veronica Munteanu, de la Judecătoria Sectorului 6.
Cuprins:
- Femeile și-au dat seama că judecătoarea se purtase la fel cu ele
- „Dacă aș putea da timpul înapoi, nu aș mai face nimic din ultimii 10 ani”
- Copilul devenise al tuturor
- Au fugit doar cu hainele de pe ei și cu certificatele de naștere
- „Când sună telefonul, copilul își pune mâinile la urechi și se ascunde în casă”
- Două ore de țipete și ironii
- Judecătoarea Veronica Munteanu a certat-o că n-a găsit curajul să povestească părinților abuzul
- Judecătoarea o atenționează pe avocata victimei că vrea să-i “zădărnicească competența”
- Cum a fost audiată mama fetei abuzate
“Dumneavoastră aveți această metodă de a încerca să aduceți pe nucleul ăsta de dosar de aici toate problemele din jurul dumneavoastră. (...) Vă este clar că ați ales această viață?”, i-a spus judecătoarea Veronica Munteanu, de la Judecătoria Sectorului 6, unei femei care a trăit timp de 10 ani o dramă în casa concubinului său, alături de care are un copil.
Apoi i-a reproșat că nu a povestit abuzurile părinților săi, deși frica și rușinea sunt documentate în sute de mii de cazuri din toată lumea drept cauze pentru situația femeilor care nu povestesc violențele la care sunt supuse.
Veronica Munteanu, de la Judecătoria Sectorului 6, este același magistrat care a ironizat-o acum trei luni pe Elena, tânăra care a răbdat aproape trei ani bătăile și abuzurile soțului său, de dragul copilului pe care îl au împreună, despre care Libertatea a relatat.
Pe unii oameni, când iubesc, nu-i mai oprește nimic, nici legeajudecătoarea Veronica Munteanu, scuzând un alt soț abuziv, în cazul relatat de Libertatea în aprilie 2019
Elena a încercat să obțină un nou ordin de protecție, după cel expirat, dar s-a lovit în instanță de ironiile și țipetele judecătoarei Veronica Munteanu.
Femeile și-au dat seama că judecătoarea se purtase la fel cu ele
După ce ziarul a publicat povestea Elenei, câteva cititoare s-au recunoscut în tratamentul pe care l-au întâmpinat în sala de judecată. Cele mai multe au refuzat să-și facă publică povestea, chiar și sub protecția anonimatului, de teama expunerii.
Una, însă, a acceptat să vorbească despre traumele prin care a trecut, dar și despre momentele în care s-a simțit umilită de aceeași judecătoare.
„Dacă aș putea da timpul înapoi, nu aș mai face nimic din ultimii 10 ani”
De comun acord, nu îi vom da numele real, dar publicăm înregistrările. Nu faptul că va afla judecătoarea sau rudele o afectează, ci teama de a nu deveni miezul defăimărilor publicului o interesează. Îi vom spune Irina.
Irina l-a cunoscut pe fostul său partener de viață în urmă cu 10 ani. Stăteau amândoi în același cartier și s-au întâlnit zilnic, s-au apropiat rapid și au ajuns să locuiască împreună în casa familiei lui. După patru ani, au făcut împreună un copil.
În scurt timp au apărut și primele certuri. El consuma droguri și era dependent de jocuri de noroc, vicii la care nu a renunțat nici acum, dar, pentru copil, Irina a încercat să treacă peste reacțiile violente ale bărbatului cu care ar fi trebuit să-și construiască o viață.
“Dacă aș putea da timpul înapoi și să am gândirea de acum, nu aș mai face nimic”, spune Irina.
Bărbatul nu a lovit-o niciodată, recunoaște ea, însă traumele psihice trăite în ultimii ani au târât-o în depresie.
Copilul devenise al tuturor
Irina, concubinul și fiul lor au locuit împreună cu familia bărbatului: părinții și cele patru surori ale lui. Poate descrie într-un singur cuvânt viața alături de ei: îngrozitoare.
Cel mai dificil i-a fost să se mențină pe ea și pe copilul ei ancorați în realitate, întrucât bunica paternă îi spunea băiețelului aflat la vârsta în care abia învăța să facă bastonașe că este copilul ei, iar mătușile îi sunt, de fapt, surori.
“Era foarte ciudată toată treaba asta. Copilul se ducea la grădiniță și îi spunea educatoarei că s-a jucat acasă cu surorile lui. Eu trebuia apoi să îi explic tot timpul că nu are surori, are mătuși. Ele țipau la el și îi vorbeau urât dacă le numea mătuși”.
Mama a realizat că, practic, nu doar relația cu propriul copil, ci și întreaga ei viață fusese confiscată.
Ea povestește că nu era lăsată să-și ia un serviciu, ca să poată fi oricând la dispoziția familiei extinse a soțului.
Au fugit doar cu hainele de pe ei și cu certificatele de naștere
A încercat de mai multe ori să fugă de acasă, să se mute la părinții ei, dar Irina era amenințată de concubin și de familia acestuia cu bătaia și i se spunea că, dacă pleacă, îi vor lua copilul.
A reușit să fugă cu băiețelul de 6 ani la sfârșitul anului trecut, când a spus că se duce să-i cumpere o jucărie. Au plecat doar cu hainele de pe ei și cu buletinul și certificatele de naștere în buzunar.
În ziua aceea, bărbatul s-a dus după ei și a încercat să-l smulgă pe copil de lângă mama lui. Nu s-a calmat nici măcar în secția de poliție, unde a făcut scandal și a amenințat că îi va infecta pe Irina și pe copil cu virusul HIV, cu seringi folosite de prietenii lui.
„Când sună telefonul, copilul își pune mâinile la urechi și se ascunde în casă”
După acest incident, fiul Irinei de numai 6 ani a fost nevoit să treacă prin mai multe ședințe de consiliere psihologică. În primele săptămâni de după plecarea din casa tatălui său, cel mic ieșea cu greu din casă și doar cu șapca și gluga pe cap, ascunzându-și fața.
“Nu vrea să aibă nici un contact cu familia parentală. La început nici nu mai voia să iasă din casă. Am dormit prin vecini în primele seri, iar poliția era aproape tot timpul la noi, pentru că ei sunau și ne amenințau că vin să ne omoare. Copilul, în momentul în care începea să sune telefonul, își punea mâinile la urechi și se ascundea în casă”.
Acum se luptă să obțină custodia exclusivă a copilului, pentru a nu mai depinde de semnătura fostului concubin atunci când e nevoie să ia o decizie pentru fiul lor și pentru a se putea muta în alt oraș.
Două ore de țipete și ironii
Irina a avut două ordine de protecție provizorii, iar în februarie a încercat să obțină prin instanță unul pe șase luni.
Ajunsă în fața magistratului Veronica Munteanu, de la Judecătoria Sectorului 6, Irina și-a dat seama că umilințele nu s-au sfârșit odată cu plecarea din casa fostului partener. Judecătoarea a transformat sala de judecată într-un spectacol. La fel ca în cazul mai vechi al Elenei.
În înregistrarea audio a ședinței care a ajuns în posesia ziarului se aude cum magistratul se răstește la Irina, o ironizează, iar la un moment dat o acuză că nu își asumă alegerile făcute. Pe aproape toată durata de două ore a ședinței judecătoarea țipă.
Ascultați înregistrarea audio a ședinței:
Judecătoarea Veronica Munteanu a certat-o că n-a găsit curajul să povestească părinților abuzul
Redăm în continuare câteva fragmente:
Irina: Ei (părinții, n.r.) nu știau prin ce trec eu, eu m-am ascuns față de ei, pentru că sunt foarte bolnavi și...
Judecătoare: Cam câte lucruri complicați în jurul dumneavoastră, cam câte lucruri ar trebui să rezolvăm noi prin ordinul de protecție?
Irina: Nu v-am înțeles, îmi cer scuze.
Judecătoare: Cam câte vieți și lucruri complicați în jurul dumneavoastră? Deci îmi spuneți în egală măsură că vă întâlneați pe ascuns cu părinții, că aceștia vă susțineau financiar, că ei nu știau că trăiți rău cu partenerul dumneavoastră și cu familia acestuia, pentru că dumneavoastră ascundeați asta de ei ca să le protejați sănătatea. Acesta este motivul pentru care nu au putut să vă ofere niște sfaturi referitoare la modul în care ar trebui să vă trăiți viața în cuplu, dar în egală măsură, ei nu întrebau: ”dar de ce nu vii cu copilul la noi?”
Irina: Ei și-au dat seama singuri, dar ca să nu îmi facă mie rău, nu îmi spuneau nimic.
Judecătoare: Ah, și ei la rândul lor voiau să vă protejeze pe dumneavoastră și așa s-a născut lipsa de comunicare între dumneavoastră și părinții dumneavoastră, fiecare protejând pe celălalt. Și lăsând să se distrugă viețile mai multora. Viața dumneavoastră, viața copilului dumneavoastră, viața dumnealui, chiar și viața bunicilor, că presupun că nu e ușor să știi că ai nepot și să nu-l poți vedea. Toate astea au lăsat să distrugă viețile a trei generații, întrucât dumneavoastră și părinții vă protejați reciproc și nu vorbiți despre problemele reale.
Judecătoarea o atenționează pe avocata victimei că vrea să-i “zădărnicească competența”
Ioana: Mă temeam pentru viața mea și pentru a copilului...
Judecătoare: Am înțeles, dar efectul - vedeți?
(...)
Irina: Cu o seară înainte, mama lui m-a amenințat că, dacă plec, își va trimite neamul peste familia mea. Să-i omoare în casă, efectiv.
Judecătoare: Bun, și în condițiile acestea v-ați spus că nu mai puteți continua relația.
Irina: (...) El știa că eu nu mai pot să mai stau.
Judecătoare: Deocamdată, faptele de agresiune le-ați reclamat față de pârât. (...) Deci dumneavoastră aveți această metodă de a încerca să aduceți pe nucleul ăsta de dosar de aici toate problemele din jurul dumneavoastră. Cum să rezolvăm problema cu pseudosoacra, nu știu cum să-i spun? (...) Vă este clar că ați ales această viață?
Avocata Irinei: Doamnă președintă, nu am venit în fața dumneavoastră să discutăm lucrurile astea acum...
Judecătoare: Dar de ce vă aflați, doamnă?
Avocata Irinei: ...e vorba de niște agresiuni și abuzuri la nivel psihic și verbal, de temerea pe care i-o insuflă. Dacă nu este într-o baltă de sânge aici, nu se poate dispune emiterea unui ordin de protecție?
Judecătoare: (...) Dumneavoastră contestați felul în care eu mă adresez părții?
Avocata Irinei: Nu, în nici un caz.
Judecătoare: Atunci de ce interveniți, doamnă, și zădărniciți competența?
Avocata Irinei: Încercam să explic că e vorba de temerea pe care o insuflă la nivel verbal și...
Judecătoare: Am înțeles că e vorba de violență psihologică. Dar violența psihologică are și ea câmpul ei de acțiune.
Cum a fost audiată mama fetei abuzate
Apoi, judecătoarea se adresează mamei Irinei, pe care refuză să o mai audieze ca martor:
Judecătoare: Vă aflați în relații de dușmănie cu fostul partener al fiicei dumneavoastră?
Mama Irinei: Sunt supărată, dar dușmănie, nu.
Judecătoare: Nu v-am întrebat dacă sunteți supărată (țipă). Doamnă! Sunteți în măsură să răspundeți la ceea ce vă întreb? Nu mai am timp să vă explic cât de important e ca un martor să răspundă la ceea ce e întrebat, nu la ce ar vrea să fie întrebat. Deci, dacă v-am întrebat dacă vă aflați în stare de dușmănie, nu mă aștept să răspundeți nici dacă sunteți supărată pe el, nici dacă îl iubiți necondiționat, nici dacă afară s-a schimbat vremea.
Avocata Irinei: Doamnă președinte, a spus că nu e în relație de dușmănie, nu cunoaște procedura.
Judecătoare: E problema ei ce răspunde. Nu cunoaște procedura... (țipă) Doamnă avocat, nu mai fac nici un fel de filosofie. Mai aveți alt martor care să fie audiat? E problema dumneavoastră!
Avocata Irinei: Dar nu este în stare de dușmănie.
Judecătoare: Doamnă avocat, dacă eu vă arăt un pix și spuneți că este un creion, e problema dumneavoastră. Avem opinii diferite.
