Lidrul PNL Ludovic Orban, desemnat de partid să ocupe funcţia de premier, a avut, luni, o întâlnire cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, la sediul BNR.
Preşedintele PNL a confirmat, la Parlament, unde s-a reunit conducerea partidului, că a avut o discuţie, pe probleme economice, cu Isărescu.
"Mi se pare perfect normală o discuţie cu guvernatorul Băncii Naţionale şi de altfel noi am fost într-o comunicare şi într-o colaborare constantă cu guvernatorul Băncii Naţionale şi în general cu echipa de experţi de la nivelul BNR. E normal să discut cu guvernatorul BNR privitor la situaţia economică şi la evaluările care există la nivelul BNR privitor la toate aspectele economice şi numai", a spus Ludovic Orban.
El a precizat că a colaborat cu guvernatorul din 1999 când guvernator Isărescu a fost premierul Guvernului în ultimul mandat al lui Emil Constantinescu.
"Am abordat problemele economice importante", a mai spus el.