Întâmplări bizare din azilele lui Viorel Paşca: bătrâna dispărută şi găsită moartă, bărbatul îngropat cu CNP-ul altuia

Dispariția unei bătrâne, anunțată la poliție după o zi, „având în vedere problemele de sănătate”

Pentru perioada 18 martie 2013 – 2 noiembrie 2025, Viorel Paşca a conspectat activitatea din azilele patronate de el în cele cinci volume ale cărții „Dumnezeu poartă de grijă”, publicate de Societatea Penticostală de Misiune Creştină din România. Sunt retrospectivele săptămânale pe care el le postase deja și pe facebook.

Cele mai multe dintre poveşti descriu suferința oamenilor abandonați de semeni, care primeau de la Viorel Paşca mâncare, adăpost şi o vorbă caldă. Sunt lecții de viață emoționante. Dar printre ele, ca nişte „red flags”, s-au strecurat şi poveştile unor întâmplări cel puțin bizare, care s-au petrecut în acele azile. Contactat telefonic de Libertatea, Viorel Paşca a confirmat că toate cele relatate în cărțile sale sunt lucruri adevărate.

Berki Mariana avea 72 de ani şi era din Focşani. Era într-o dimineață de vineri, pe 26 iulie 2024, când ea a dispărut de la azilul lui Paşca din Inceşti. „În jurul orei 09:00”, şi-au amintit angajatele care au reclamat dispariția a doua zi, la Secția nr.2 de Poliție Rurală din Beiuș.

Întâmplări bizare din azilele lui Viorel Paşca, povestite chiar de el: bătrâna dispărută şi găsită moartă, bărbatul îngropat cu CNP-ul altuia şi sinuciderea din baie — Berki Mariana, bătrâna dispărută din azilul de la Inceşti

Trecuseră mai mult de 24 de ore de la dispariție, atunci când au început căutările. Azilul din care s-a spus că ea plecase voluntar e la marginea satului Inceşti, într-o zonă izolată, înconjurată de câmpuri, dealuri şi păduri.

Viorel Paşca a scris pe pagina lui de facebook despre acest eveniment pe 28 iulie, după două zile de la dispariție. „După cum unii ați aflat deja, vineri, una dintre bolnavele de la Incești, trimisă la noi tocmai din Vrancea, în vârstă de șaptezeci și doi de ani, a ieșit pe poartă și a plecat într-o direcție necunoscută. Deși bolnavii pe care-i îngrijim sunt liberi să plece oricând doresc, având în vedere problemele de sănătate ale acesteia, am hotărât să anunțăm dispariția ei. Așa se face că ieri și azi, zeci de polițiști, jandarmi și alte persoane, am cautat-o ore întregi prin lanurile de porumb, pădure, și hățișurile din zonă.”

„Căutările însă n-au dat rezultat”, scria Paşca, „așa că au fost întrerupte, în speranța că într-un fel sau altul, aceasta va ajunge în Oradea, de unde vom fi căutați, ca de obicei, pentru a o primi înapoi. În rest, săptămâna a decurs liniștită fără evenimente deosebite, bucurându-ne în continuare de ajutorul și binecuvântarea lui Dumnezeu.”

Paşca: „A trebuit să renunț la dulcele și plăcutul somn al dimineții, pentru a identifica cadavrul”

Bătrâna a fost găsită fără viață după zece zile, în data de 5 august 2024, pe un câmp de la marginea satului Forosig, învecinat cu Inceştiul. Poliția a comunicat atunci că „nu există suspiciuni că femeia ar fi fost victima vreunei infracțiuni”, dar cazul a fost „cercetat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor”, potrivit presei locale.

În retrospectiva acelor zile, publicată pe 11 august 2024, Viorel Paşca nota că „săptămâna a început în forță, trezindu-mă devreme, cu un apel telefonic la care am răspuns cu ochii închiși, în speranța că îmi voi putea apoi continua dulcele și plăcutul somn al dimineții. Doar că a trebuit să renunț la această plăcere nevinovată și să plec degrabă, pentru a identifica cadavrul femeii din Focșani, dispărută în urmă cu mai multe zile.”

El scrie că bătrâna „a fost găsită întâmplător de un bărbat, la cinci kilometri distanță de locul din care plecase, într-o zonă greu accesibilă, fără case, și cu multă vegetație. A urmat apoi cursul firesc al lucrurilor în asemenea cazuri, poliție, ambulanță, criminalistică, transport la Medicina Legală, iar a doua zi, adusă din nou la Dumbrava și înmormântată cum se cuvine.”

Avocatul Poporului: „Căminele de bătrâni au devenit spații de cazare de tip Airbnb”

Aflând din presa locală despre cazul femeii care a dispărut din azil şi a fost găsită moartă pe un câmp, cei de la instituția „Avocatul Poporului” s-au sesizat din oficiu, iar pe 23 octombrie 2024, au efectuat o anchetă la Asociația „Dumbrava DPG”, condusă de Viorel Paşca.

Câteva zile mai târziu, pe 27 octombrie, el nota în cartea sa: „Am venit acasă, unde mă aşteptau două doamne de la Instituția «Avocatul Poporului», care se autosesizaseră în legătură cu decedatul (sic!) de pe câmp, despre care am povestit lunile trecute. A urmat o discuție lungă, de vreo două-trei ore, despre care vă voi povesti săptămâna viitoare”. N-a mai scris însă nimic despre acest subiect, nici la data promisă, nici altădată.

Cei de la „Avocatul Poporului” au precizat, la solicitarea Libertatea, că în urma acelei anchete, în 2025 au sesizat Ministerul Muncii, prin ANPDPD (Recomandarea 90/2025) şi Ministerul Sănătății (Recomandarea 205/2025), iar situația azilelor din Bihor a fost menționată şi în Raportul Special pe anul 2025, privind situația persoanelor vârstnice expuse unui risc mai mare de sărăcie şi excluziune socială.

În acel raport se preciza că „încă din anul 2024, Avocatul Poporului a sesizat faptul că există numeroase situații în care (..) căminele de bătrâni au devenit «peste noapte» spații de cazare de tip Airbnb”, iar în cazul azilelor lui Viorel Paşca, situația este deosebit de gravă, căci „peste 300 de oameni într-o locuință sau în mai multe locuințe înseamnă, de fapt, un serviciu social ilegal”.

Alți doi dispăruți: Agneta, căutată de 15 ani, şi Gusti, bolnavul psihic care „se bucură de «libertatea» pierdută”

Zilele trecute, ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, publica pe facebook un raport despre situația și sănătatea persoanelor vulnerabile relocate de la Dumbrava, în care preciza, printre altele, că „un beneficiar (45 ani) din Centrul Rezidențial de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități «Horia» din Bihor a fugit din centru, iar Poliția a fost înștiințată și este în căutarea sa”.

„Dacă omul a fugit din centru, de ce îl caută poliția?”, a comentat Viorel Paşca pe facebook, la postarea ministrului. „E infractor? Sau vor să-l țină acolo cu forța? Unde e dreptul omului de a decide unde vrea să locuiască?”, întreba el.

Berki Mariana, bătrâna găsită moartă pe câmp după zece zile, nu e singura persoană vulnerabilă care a dispărut din casele lui Viorel Paşca. Pe site-ul Poliției Române, figurează o altă femeie, care a dispărut din azilul de la Dumbrava în anul 2011. Agneta Toth era din Hunedoara și avea 43 de ani când „a plecat voluntar de la reședința din Dumbrava, nr. 83, jud. Bihor”, potrivit informațiilor furnizate de poliție.

O altă dispariție, care nici măcar n-a mai fost reclamată la poliție, e cea a lui Gusti, din Baia Mare. Paşca povesteşte despre ea în cartea lui, pe 30 aprilie 2023. Gusti, scria el, era „un bolnav necăjit din Maramureş, adus la Dumbrava cu ambulanța în urmă cu şase ani. Pe lângă afecțiunile psihice de care suferea, cum ar fi retard mental şi schizofrenie, mai era şi paraplegic, neputându-şi folosi picioarele.”

Viorel Paşca mai spune că Gusti „nu putea nici să stea în scaunul cu rotile, aşa că se târa pe jos, deplasându-se astfel cu mare greutate dintr-un loc în altul. Conform anchetei sociale, îşi ducea traiul pe străzile din Baia Mare, dormind adesea pe la azilul de noapte de unde a şi fost trimis la Dumbrava. Despre familia lui nu se ştie nimic şi nimeni nu l-a căutat vreodată în ultimii şase ani petrecuți la Dumbrava.”

Cât a fost internat la el, „beneficiind atât de tratament medical, cât şi de îngrijire adecvată, starea lui Gusti a început să se îmbunătățească semnificativ şi de ce nu, spectaculos. Întâi a învățat să stea în scaunul cu rotile, apoi să facă primii paşi, sprijinit de un cadru, iar apoi a început să meargă singur, fără ajutor”, susţine Viorel Paşca. „El era prima persoană care se trezea dimineața, încă înainte de a se face ziuă, ieşea afară şi începea adesea să se certe cu persoane imaginare, pentru motive numai de el ştiute. Uneori vorbea singur, punea întrebări la care tot el răspundea, trăind în lumea lui, o lume lipsită de griji sau de stresul specific vieții de zi cu zi.”

Cu doar o zi înainte să dispară, Gusti fusese mutat din Dumbrava la Inceşti, „pentru a face loc persoanelor mai bolnave sau imobilizate la pat”, explică Paşca. În plus, adaugă el, la Inceşti era „mult mai mult spațiu şi un loc mai potrivit pentru el, având și posibilitatea de a se plimba și de a interacționa cu mai mulți oameni. Azi dimineață însă, am primit o poză cu Gusti de la cineva care îmi scria că acesta a plecat din locația respectivă.”

Aşa cum am mai spus, azilul din Inceşti (foto) se află într-o zonă izolată. Și e puțin probabil că Gusti, cu afecțiunile psihice pe care le avea, s-ar fi putut descurca singur în lume. Dar cu toate acestea, poliția n-a fost sesizată că el a dispărut.

Viorel Paşca era optimist şi spunea că „probabil, într-un fel sau altul, (Gusti – n.r.) va ajunge iar în Baia Mare de unde, la fel de probabil, va fi trimis înapoi la Dumbrava. Ca și Gusti au fost și mai sunt mulți bolnavi la Dumbrava, bolnavi care în urma îngrijirii se fac relativ bine, după care aleg să plece iar pe stradă, unde se bucură de «libertatea» pierdută odată ajunşi în grija noastră. O parte din cei plecați ajung, mai devreme sau mai târziu, înapoi la Dumbrava, desigur într-o stare mult mai proastă de cum au plecat, alții găsindu-şi sfârşitul pe străzile unde-au crezut că-şi vor găsi fericirea.”

„Comisarul de poliție m-a întrebat retoric: «Domnule Pașca, oare pe cine om fi îngropat noi?»”

O altă întâmplare ciudată povestită de Paşca în cărțile sale e despre cum a îngropat un beneficiar cu datele de identitate ale unui alt bărbat care, din cauza asta, a rămas fără pensie, o vreme.

Povestea e scrisă în data de 6 februarie 2022. Paşca îşi amintea că „era o zi călduroasă de vară când, de la un spital din Oradea, ambulanța ne-a adus un bolnav în stare foarte gravă, fără acte de identitate, doar cu un bilet de externare pe care era scris numele, Szabo Zoltan D. G., fără CNP sau alte date de identificare. Fusese găsit într-un subsol al unei clădiri, nemâncat de mai multe săptămâni, deshidratat, în stare foarte critică, fiind dus la unitatea de primire urgențe.”

După numai trei zile, într-o vineri după-masă, spune Paşca, „omul a decedat, iar noi ne-am aflat în situația de a nu putea face nimic în ce privește înmormântarea, întrucât omul nu avea acte de identitate. Neștiind procedura, luni dimineață m-am dus în Oradea, la diferite instituții, încercând să găsesc identitatea persoanei respective, pentru a putea face demersurile în vederea înmormântării acesteia.”

El spune că după ore întregi de alergătură între instituțiile statului, a primit „o adeverință de la poliție, cu care puteam să obțin actele de care aveam atâta nevoie. După câteva săptămâni însă, am primit un telefon de la poliție, care mă întreba dacă știu și cunosc un domn cu numele Szabo Zoltan D.G.. I-am spus că a fost la noi și l-am înmormântat în urmă cu ceva timp. Mare mi-a fost mirarea să aud că de fapt Szabo Zoltan D.G. tocmai fusese să-și ridice pensia, aflând în acele momente că, de fapt, el era mort și înmormântat în cimitirul de la Dumbrava.”

Paşca povesteşte că s-a şi întâlnit, în biroul unui comisar de poliție, cu adevăratul Szabo Zoltan D.G., iar acesta i-ar fi zis, „pe jumătate în glumă, jumătate serios, că a făcut de toate în viață, a sărit și cu parașuta, a fost în diferite situații, numai mort nu a fost până acum.”

Poliția şi-ar fi cerut scuze de la bărbat pentru eroarea comisă, iar el „a înțeles situația. Singura lui grijă era când își va putea ridica pensia”. După ce bărbatul a plecat din birou și au rămas doar el cu comisarul, acesta, scrie Paşca, „m-a privit îngrijorat și m-a întrebat retoric: «Domnule Pașca, oare pe cine om fi îngropat noi?». Așa se face că am învățat să spunem «NU!» atunci când primim solicitări pentru a primi bolnavi fără acte de identitate și anchetă socială”, conchide el.

N-a mai revenit asupra acestui subiect, pentru a preciza dacă, între timp, i-a fost stabilită identitatea reală a celui îngropat. Dar despre cel ce fusese omorât în acte, Paşca şi-a amintit că „a trebuit să treacă aproximativ un an până când omul a fost «readus la viață», fiind necesare mai multe înfățișări la tribunal cu martori care să ateste că el este persoana respectivă”.

După o sinucidere, Paşca recunoştea că „nevoile unui om nu se rezumă doar la adăpost, hrană și medicamente”

Pe 23 februarie 2014, Viorel Paşca povesteşte un alt episod tulburător: sinuciderea unui bărbat îngrijit în azilul său din Tinca.

„După ce şi-a dat seama că nu mai are pentru ce trăi”, scrie el, „şi-a luat cureaua de la pantaloni, s-a dus la baie și, după câteva minute, era deja «dincolo», lăsând în urmă zilele și anii de care trebuia să mai aibă parte. Fusese alcoolic, îşi pierduse soția, copiii, casa şi sănătatea. Nemaiavând cine să-l îngrijească, a fost trimis din spital cu atrofie cerebrală, lacunarism cerebral, depresie și alte câteva diagnostice. În cele două luni în care a fost în grija noastră, a avut parte de tratament, hrană și îngrijire foarte bună. Se pare, însă, că nu a fost destul, deoarece nevoile unui om nu se rezumă doar la adăpost, hrană și medicamente. Faptul că s-a simțit inutil, fără sens în viață, singur, abandonat, lipsit de dragostea, aprecierea şi încurajarea celor din jur îl poate face pe om să renunțe la viață şi la speranța că vreodată ar putea fi mai bine, că soarele va răsări din nou sau că viața îi va da o şansă de a lua de la început.

Da, sunt supărat, nemulțumit şi frustrat, mă încearcă sentimente de profundă îngrijorare şi pesimism în ceea ce priveşte dragostea, compasiunea și implicarea mea, a noastră și a altora în situațiile de criză majoră prin care trec aceşti oameni. (…) Deşi acest om fusese în grija noastră de vreo două luni, nu am vorbit cu el niciodată și nici nu l-am remarcat, decât în momentul când era deja prea târziu. Da, sunt vinovat și nu am scuze pentru acest lucru. (…) Da, sunt frustrat și nemulțumit. Nemulțumit de mine și de superficialitatea cu care tratăm noi, cei mulți, problemele celor din jur. Mi-e ciudă şi sunt marcat de faptul că, după două luni petrecute la noi, un om a decis că nu mai are motiv să trăiască. Îngrijirea, hrana şi adăpostul oferite nu erau suficiente pentru a-i acoperi nevoile şi suferința interioară de care avea parte.”

Paşca încheia acest proces de conştiință, făcut sieşi, dar şi întregii lumii, într-o notă optimistă: „Şi totuşi, dacă mă gândesc bine, constat că e singurul caz de acest fel în aceşti opt ani, în condițiile în care au trecut pe la noi sute de oameni, mulți dintre ei cu tulburări de comportament din cauza alcoolului, depresivi, schizofrenici, oligofreni, epileptici, cu atrofiere cerebrală, cancer în ultima fază sau alte boli fizice sau psihice grave, unii având, înainte de a veni la noi, multiple tentative de suicid. Sperăm că acesta va rămâne un caz izolat, că bolnavii vor putea găsi aici mai multă bucurie, speranță şi linişte.”

Nimic din tot ce-i scris mai sus sau din cele ce încă nu s-au spus nu s-ar fi întâmplat fără complicitatea autorităţilor statului.

Pe 23 iulie 2023, Viorel Paşca scria, premonitoriu, că „dacă statului român nu-i place ceea ce facem, să nu-și mai trimită bolnavii la noi și să vină să-i ducă și pe cei aproape 400 care sunt în acest moment la Dumbrava. Vom avea atunci conştiinţa împăcată și curată, gândindu-ne că în ultimi optsprezece ani am îngrijit aproape 2.900 de bolnavi trimişi aici de către instituţiile statului, deoarece nu aveau soluţii pentru ei. În momentul în care vor decide să-i transfere de la Dumbrava, vom realiza că, în sfârşit, statul român a găsit soluţia și resursele necesare pentru a îngriji de aceşti oameni, ceea ce, fără îndoială, este un lucru bun și de apreciat. Ciudat va fi ca și după aceea, instituţiile să apeleze iar la serviciile noastre.”