INTERVIU. Cine este Nicu Ion, unul dintre cei trei români aleși consilieri locali în Marea Britanie. „Te cam saturi să fii judecat după culoarea pielii”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Activist pentru drepturile omului și profesor de matematică, bărbatul de 41 de ani, care a emigrat din România în 2012, a candidat acum pe listele Partidului Laburist în orașul Newcastle. Nicu Ion este unul dintre cei trei români care au devenit consilieri locali în urma alegerilor locale care au avut loc în Marea Britanie în 6 mai.
Cuprins:
Nicu Ion spune pentru Libertatea că unul dintre principalele motive pentru care a plecat din țară a fost discriminarea cu care se confruntă romii și pe care a trăit-o și pe propria piele. Profesorul povestește și cum a fost ajutat în campania pentru alegeri de comunitatea asiatică, majoritar musulmană, care este semnificativă în zonă: „Candidații trebuie votați în funcție de valori și de competențe, nu de ce religie au, pentru că nu este o competiție religioasă”.
„Știam că nimeni nu o să ne aștepte cu covor roșu”
Libertatea: Mai țineți minte prima zi în Marea Britanie? Cum a fost pentru dumneavoastră?
Nicu Ion: Când am plecat din România, am vândut tot. Am ajuns aici cu trei valize, cu soția și cu fetița, care avea 3 ani atunci. Nu știam la ce să ne așteptăm. Era prima experiență ca migranți. Eram și bucuroși, dar și îngrijorați. Eram determinați să pornim de jos, știam că nimeni aici nu o să ne aștepte cu brațele deschise și cu covor roșu. Am fost conștienți că o să trebuiască să muncim foarte mult, să facem efortul să ne integrăm în societatea britanică, dar a fost mult mai greu decât ne așteptam.
- Care au fost părțile cele mai grele?
- În primul rând, în 2012, ca român, singura muncă pe care o puteai face era ca self-employed, un fel de persoană fizică autorizată. Asta însemna că erai pe cont propriu, trebuia să îți găsești clienți în munca pe care o făceai. Noi ne-am și mutat în zona de nord-est, neștiind că zona respectivă e o zonă defavorizată din punct de vedere economic, cu job-uri mai puține. Ne-am mutat aici pentru că aici aveam niște prieteni care locuiau și ei de două luni. Nici ei nu aveau experiență, nici măcar nu știau limba. Eu știam engleza din România. Probabil că, dacă știam ce ne așteaptă, nu am fi venit. Acum ne bucurăm că am venit aici, dar a fost mult mai greu decât dacă ne-am fi dus în zona de sud a Angliei.
„Te cam saturi să fii judecat după culoarea pielii”
- Din ce motive ați plecat din România?
- În primul rând, discriminarea. Și la nivel personal, dar și la nivelul comunităților cu care eu am lucrat. În România am lucrat ca activist pentru drepturile omului. Am încercat ca activist să ajutăm comunitățile, să schimbăm ceva, dar la un moment dat mi-am dat seama că ne luptăm cu un sistem care e foarte greu de schimbat, aproape imposibil. Am lucrat în proiecte împotriva segregării școlare. Mi-am dat seama că multe dintre politicile publice sunt doar la nivel declarativ, fără să existe finanțare din partea Guvernului și intenții serioase de a rezolva problemele din comunitățile de la romi.
Toate guvernele care s-au perindat, clasa politică în general, preferă să țină populația romă într-o stare de sărăcie, pentru că acolo unde e sărăcie se pot câștiga voturi și se pot manipula alegeri. Și astea erau realități cu care eu m-am confruntat.
Și la nivel personal am trăit discriminare. La un moment dat am vrut să deschid un cont la o altă bancă, pe firmă, și pur și simplu am fost refuzat, fără niciun motiv. Din gesturile non-verbale ale persoanei de la ghișeu, mi-am dat seama că are legătură cu culoarea pielii. Chiar și acum, dacă vin în România, două vânzătoare se țin după mine, plus cel de la securitate, mă urmăresc prin tot magazinul. Eu am zis prima dată că e din amabilitate, dar vă dați seama, atâta amabilitate. Te cam saturi să fii judecat după culoarea pielii.
„În UK, nu am întâmpinat discriminarea asta vădită”
- Ați avut experiența asta și în Marea Britanie?
- Nu, nu am avut experiența asta. Când am venit în Marea Britanie, o perioadă am lucrat ca șofer, livram pizza. M-am dus la o activitate la școala fetiței și am intrat într-o conversație cu guvernatorul școlii. A văzut cum vorbesc limba engleză și i-a plăcut ce idei aveam legate de educație, eu având experiența asta din România. Mi-a propus să devin unul dintre guvernatorii școlii, o funcție care nu era plătită. Și m-am implicat. Ulterior, școala respectivă mi-a oferit un job ca profesor asistent. Am rămas acolo mai mulți ani. Sistemul de educație din Marea Britanie e foarte diferit de cel din România, a trebuit să învăț totul de la zero. Mi-am continuat studiile și m-am calificat ca profesor de matematică.
Ce vreau să spun e că mi s-au deschis uși pe baza competențelor mele și nu am întâmpinat discriminarea asta vădită, pe față. Nu spun că societatea britanică e una perfectă sau că nu există discriminare sau rasism. Mai degrabă ești discriminat pe motivul că ești român sau că vorbești engleză cu un accent, dar nu este așa pe față. Dacă te duci într-un magazin, nu stă nimeni după tine cu gândul să nu furi. Pur și simplu, ai parte de respect.
Am și nepoți care sunt mai închiși la culoare și mergeau la locul de joacă în România și de multe ori erau respinși de părinții copiilor, vedeai reacțiile lor. Aici nu am întâlnit niciodată asemenea reacție din partea oamenilor, nu contează ce naționalitate sau ce rasă ești. Mai sunt manifestări extremiste, dar oamenii ăștia sunt în minoritate și societatea îi sancționează.
O dovadă a faptului că oamenii nu te judecă după originea etnică sau națională e faptul că am fost ales de comunitatea care nu este în totalitate românească.
Aici, în zona asta, populația română e undeva pe la 10%, dar cei care pot vota sunt mai puțini. Oamenii nu știu că au dreptul să voteze în alegerile locale sau nu știu să se înregistreze la vot, pentru că trebuie să intre pe un site să se înregistreze. Foarte mulți dintre cei care locuiesc în zona asta nu știu limba sau nu se pricep la calculator. Deci, doar un procent foarte mic dintre romi sau români a putut vota. Populația română din zonă e semnificativă, dar nu poate să decidă soarta unui scrutin.
A luat 66% din voturi în circumscripția în care a candidat
- Cât de mare e comunitatea în care ați candidat?
- Newcastle e cel mai mare oraș din zona de nord-est, însă aici alegerile locale sunt puțin diferite. Consiliul local e pe întregul oraș. Dar când ești candidat, candidezi doar pentru o anumită regiune a orașului. Eu am candidat în zona Elswick a orașului Newcastle. Cred că sunt undeva pe la 4.000 și ceva de oameni cu drept de vot, în realitate votează în jur de 2.400. Eu am avut 1.600 de voturi, 66% din total. Dar v-am zis, voturile astea nu vin doar din partea românilor.
Am fost votat de englezi, de comunitatea asiatică, care este semnificativă în zonă. Oamenii mă cunosc și pentru că am fost aici profesor la o școală locală. Plus că oamenii votează și partidul.
- Cum v-ați decis să intrați în politică? În rândul românilor există încă o reticență față de politică.
- Eu cred că politica este necesară. Vorbind limba engleză, eu am înțeles destul de repede sistemul, drepturile pe care le avem ca cetățeni europeni în Marea Britanie și foarte multe familii care au venit să se stabilească în Newcastle au apelat la mine să le ajut. Am făcut treaba asta voluntar, iar comunitatea este martoră. Eram și unul dintre liderii unei biserici neoprotestante. Și din perspectiva asta, îi ajutam pe oameni să se integreze. Cu înscrieri la școală, cu tot felul de acte.
Mi-am dat seama la un moment dat că sunt o singură persoană, care nu are capacitatea să ajute o comunitate de sute, mii de oameni, decât dacă beneficiez de sprijinul autorităților. Și atunci am început să iau legătura cu politicienii locali. Ulterior, m-am înscris în partid. Un an nu am făcut mai nimic. La un moment dat am primit un e-mail că vor să selecteze candidați pentru alegerile locale. Mi-am trimis și eu aplicația, m-au chemat la interviu. A fost un interviu foarte bun, numai că nu aveam vechimea suficientă în partid ca să mă selecteze. Atunci au trebuit să apeleze la filiala regională, care a trebuit să îmi dea o derogare să pot participa în alegerile locale.
- Cum ați făcut campanie electorală?
- A fost destul de greu. Din cauza pandemiei, nu s-a putut merge ca în alte campanii electorale. Am folosit foarte mult social media. Dar pe la mijlocul campaniei am putut să mergem și din ușă în ușă, să stăm de vorbă cu oamenii.
Am fost sprijiniți și de liderii diferitelor comunități, de exemplu, comunitatea din Bangladesh. Liderii lor au promovat candidatura mea, deși contracandidata mea de la Partidul Conservator era de religie musulmană. A avut o campanie murdară. „Votați musulmanul, nu creștinul”, ceva de genul ăsta. Bineînțeles că o campanie nu trebuie făcută pe motive religioase. Candidații trebuie votați în funcție de valori și de competențe, nu de ce religie au, pentru că nu este o competiție religioasă.
Comunitatea asiatică, majoritar musulmană, m-a sprijinit. Este o lecție de la care putem să învățăm, ca români, să nu votăm emoțional, ci să votăm rațional și ceea ce este în interesul comunității.
„Aici măsurile sociale funcționează”
- Legat de comunitatea de români din Newcastle, spuneați că majoritatea sunt romi. Sunt stabiliți acolo sau e o migrație sezonieră? Care e modelul de migrație în zona respectivă?
- Oamenii sunt stabiliți aici. Copiii sunt deja de câțiva ani, vorbesc limba engleză perfect. În România, locuiau în locuințe improvizate, din acelea din carton, în condițiile acelea cele mai urâte, iar copiii nu au fost în viața lor la școală. Și au venit la școala unde predam, nu știau să scrie și să citească. În șase luni, scriau, citeau și vorbeau perfect limba engleză. Sunt integrați, locuiesc în case cu electricitate, cu apă caldă, au joburi stabile. Perspectiva lor despre viață s-a schimbat, nivelul lor de trai s-a îmbunătățit, oamenii au deja alte aspirații.
Pentru mine reprezintă dovada faptului că comunitatea romă poate fi integrată, în măsura în care autoritățile iau lucrurile astea în serios. Aici măsurile sociale sunt pentru toată populația care se confruntă cu o anumită problemă. Și rezultatul se vede în câteva luni.
Dacă o familie care în România locuia sub pragul de sărăcie, și aici în șase luni se integrează, cu muncă, locuiește într-o casă, mie asta îmi spune că problema nu este neapărat a comunității, ci este problema noastră ca societate, ca sistem economic, social.
- Presa din România promovează imaginea romilor care merg în afară și cerșesc sau fură. De ce credeți că poveștile oamenilor pe care i-ați descris dumneavoastră nu ajung în presă?
- Nu știu dacă ar interesa pe cineva să scrie despre oameni liniștiți, care respectă legea, își duc copiii la școală. Nu cred că ar face vizualizări. Dar dacă spunem „trei țigani cerșeau în fața coloanei oficiale a prim-ministrului”, o să avem click-uri.
Problema e alta. La un moment dat erau pe London Bridge 40-50 de conaționali cu alba-neagra. Eu, dacă aș fi șeful poliției sau primarul, nu i-aș lăsa acolo. Dar acolo e un interes foarte clar ca ăia să fie lăsați și să stârnească animozitatea asta. Dacă ai un discurs antimigranți, iei voturi. Și atunci opinia publică din România spune: „uite, romii ne fac de râs”, fără să înțeleagă că ăsta e un joc al autorităților din Vest, prin care ei câștigă voturi.
Gândiți-vă cum ar fi ca în fața Parlamentului României să fie lăsate 20 de familii din Vietnam sau Pakistan. Păi, ce ar spune românii de rând? „Au venit ăștia pe noi, hai să oprim imigrația, să nu mai vină bonele din Filipine să ne ia locurile de muncă”.
- Se poate trăi acolo doar din salariul de consilier local?
- Nu ai salariu, dar există un fel de onorariu pe care îl primești. Dar nu e o sumă mare. Eu nu pot să trăiesc din asta, o să lucrez în continuare și ca profesor. Nu renunț la munca asta, dar o să lucrez part time.
- Cum a reacționat fiica dumneavoastră la vestea că ați fost ales?
- Nu a fost foarte impresionată. Uite, „ai apărut pe Facebook, ți-au dat oamenii like-uri” și cam atât. Nu e ceva extraordinar pentru ea. Copiii de azi sunt greu de impresionat. Îmi aduc aminte că noi ne impresionam ușor.
Foto: Agerpres
