„Locuitorii din Detroit (…) merită o foaie de parcurs care să le permită să iasă din spirală care îi antrenează spre servicii publice tot mai puțin performanțe”, a argumentat Rick Snyder, guvernatorul statului Michigan, într-o scrisoare care însoțește actul depus la un tribunal. „Declararea falimentului este unică soluție care va permite orașului Detroit să redevină stabil și viabil”, continuă el.

Orașul Detroit a trecut de la aproximativ 1,8 milioane de locuitori în 1950, la aproximativ 695.000 în prezent. Această scădere este însoțită de un exod masiv de întreprinderi și o prăbușire a veniturilor fiscale, notează Mediafax.

În mod progresiv, numeroase servicii publice a fost necesar să fie reduse, spre exemplu, iluminatul fiind asigurat pe timpul nopții în anumite cartiere doar în unele cartiere. Sufocat, orașul a anunțat luna trecută un default pentru o parte a datoriei sale totale în valoare de 18,5 miliarde de dolari.

Detroitul a fost leagănul celor Trei mari – Ford, Chrysler, General Motors iar destinul său a fost atât de legat de maşini încât grupuri rock precum MC5 („Motor City 5”) sau o casă de discuri – Motown (de la „Motor Town”) s-au inspirat din aceasta industrie, în timp, pentru a-şi alege numele.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.