În doar trei ore, cantitatea de apă acumulată în urma furtunii de vineri a fost egală cu aproximativ 75% din totalul mediu anual, potrivit experților de la Observatorul Pământului de la NASA.

Deși furtuna nu a doborât recordul din toate timpurile din Valea Morții pentru precipitații zilnice, a doborât recordurile pentru luna august.

Inundațiile au distrus infrastructura, iar mai multe mașini au fost luate de ape. De asemenea, în urma ploilor, drumurile care deservesc parcul naţional au fost închise de oficiali.

În prezent, apele s-au retras, dar în urmă au rămas straturi groase de noroi și pietriș, astfel că pe drumuri încă nu se poate circula.

În weekend, sute de vizitatori și angajați erau blocați în zonă, au mai anunțat oficialii, fără să precizeze un număr exact. Ei au reușit să iasă din parc la începutul acestei săptămâni, ajutați de lucrători ai parcului.

Nu au fost raportate persoane rănite, dar autoritățile continuă să facă căutări aeriene cu aeronavele navale și de patrulare a autostrăzilor din California, a declarat Serviciul Parcurilor Naționale într-un comunicat, pentru a confirma că vehiculele nu sunt încă blocate în zone îndepărtate ale parcului.

Într-o declarație, superintendentul parcului, Mike Reynolds, a spus că „va dura timp pentru reconstrucție” și a remarcat că oficialii încă lucrează pentru a evalua pagubele produse de furtună.

Descris ca „un tărâm al extremelor”, Parcul Naţional Valea Morții este cel mai uscat loc din America de Nord și este cunoscut pentru temperaturile care au fost mai ridicate decât în orice alt loc de pe Pământ.

Experții pun aceste fenomene rare pe fondul încălzirii globale și avertizează că perioadele de secetă vor fi întrerupte de furtuni puternice și distructive, pe măsură ce lumea continuă să se încălzească.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.