De Cătălin Apostol,

Alexa este un asistent virtual dezvoltat de Amazon, care poate oferi utilizatorului diverse informații și sevicii (de exemplu: să fixeze alarme, să întocmească liste, să pună muzică, să înregistreze sunete).

Device-ul Alexa Amazon

Jurnaliștii de la The Sun au descoperit că angajații Amazon de la București au pătruns în intimitatea unor cupluri britanice cu ajutorul Alexa. „The Sun a descoperit că o echipă Amazon vorbitoare de limba engleză de la București a monitorizat mii de înregistrări Alexa, auzind discuții private precum certuri, discuții despre bani, despre sănătate, ba chiar și cupluri făcând dragoste”, se arată pe site-ul thesun.co.uk.

„O fostă analistă care a făcut parte din echipă spune: ”S-a spus că echipa a auzit cupluri făcând sex și chiar sunete ce păreau provocate de o agresiune sexuală””, au mai scris jurnaliștii de la The Sun.

Aceste device-uri sunt folosite pentru a pătrunde în intimitatea oamenilor – Andrew Rosindell, politician britanic conservator

Amazon a recunoscut că ascultă unele înregistrări făcute de Alexa, dar numai pentru a îmbunătăți sistemul. „Ni s-a cerut să ne concentrăm pe comenzile Alexa, dar era imposibil să nu auzi și altceva”, le-a mai spus fosta analistă a echipei de la București jurnaliștilor The Sun.

Angajații Amazon susțin că sunetele emise de oameni în timpul actualui sexual se numără printre cele care declanșează sistemul de înregistrare Alexa. „Numărul declanșărilor accidentale este foarte mare. Aceste înregistrări sunt însoțite de alte date ale utilizatorului, precum adresa și locația”, a dezvăluit o persoană din interiorul companiei.

6,5 milioane de locuințe din Marea Britanie folosesc device-ul Alexa, potrivit jurnaliștilor de la The Sun

Citeşte şi:

În 2005 mergea la "Din Dragoste", după ce își înșelase soțul cu 2 bărbați. Uluitor ce s-a aflat acum, după 14 ani VIDEO
GSP.RO

În 2005 mergea la "Din Dragoste", după ce își înșelase soțul cu 2 bărbați. Uluitor ce s-a aflat acum, după 14 ani VIDEO