După ce şeful statului a anunţat că renunţă la serviciile Poliţiei Rutiere atunci când se deplasează cu coloana oficială, oamenii legii au început să dezvăluie că rudelor demnitarilor abuzează de maşinile cu girofar. “Oricum, de multe ori se fac abuzuri de coloane oficiale. Îmi aduc aminte că Ioana Tăriceanu, pe vremea când soţul ei era premier, mergea însoţită de poliţişti de la Rutieră la cumpărături sau la coafor. Deplasările ei prin Bucureşti se lăsau mai tot timpul cu ambuteiaje. Am auzit că şi unele dintre nepoatele premierului Boc beneficiază de acelaşi tratament prin Capitală”, a declarat Toader Paraschiv, vicepreşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC).
Premierul Emil Boc renunţă şi el la escortă
Premierul Emil Boc a decis şi el să renunţe la escorta poliţiei, în momentul când a revenit în ţară, sâmbătă noaptea, de la New York. “Comunicarea a fost verbală, nu s-a trimis înştiinţare oficială scrisă. Vom anunţa dacă se va lua decizia de a se trimite o astfel de înştiinţare”, a declarat Ioana Muntean, purtător de cuvânt al Guvernului, pentru HotNews.ro.
«Au încălcat legea»
“Poliţiştii care au participat la mitingul neautorizat de vinerea trecută au încălcat legea, iar jandarmii nu au aplicat legea, ci au negociat-o cu sindicaliştii care au realizat un marş neautorizat”, a declarat, ieri, Traian Băsescu (foto). Şeful statului a precizat că acesta este motivul pentru care a dat dispoziţie SPP să nu mai apeleze la Poliţie şi la Jandarmerie, nici măcar atunci când circulă cu coloana oficială. Preşedintele nu va fi însă nevoit să aştepte la semafor culoarea verde, el putând folosi, conform legii, girofarul pentru a se deplasa.
Demonstranţii care şi-au aruncat caschetele riscă puşcăria
Ministrul de interne, Vasile Blaga (foto), a declarat, la sfârşitul săptămânii trecute, că liderii de sindicat care “au incitat oamenii şi i-au condus efectiv la Palatul Cotroceni” vor fi sancţionaţi, iar cinci poliţişti care au fost la mitingul de vineri având asupra lor arme vor răspunde penal. Mai mult, cei care şi-au aruncat caschetele, vineri, în cadrul protestului, riscă închisoarea, deoarece, potrivit Codului Penal, gestul constituie infracţiune.
Salariile bugetarilor ar putea creşte cu 14% în 2011
În cadrul discuţiilor sindicatelor cu reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor, aceştia din urmă au afirmat că FMI ar fi recomandat o creştere cu 14% a salariilor bugetarilor în 2011. Conform aceloraşi surse, salariul minim pe economie urmează să fie stabilit la 640 de lei, în sectorul privat, în timp ce salariul minim în sectorul public va fi de 600 de lei.
Citeşte şi: Jandarmii au făcut zid în faţa poliţiştilor
Traian Băsescu: ”Înţeleg că oamenii sunt nemulţumiţi, dar tocmai
angajaţii MAI au încălcat legea”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f1410c1d6a6b824dee352b8518912edc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a7243cca37802d6cd4c3e23ad944da76.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4af4222442fe10e188cb8af4bfe72d25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d58fe1297aa93e77d8e2102a121fc909.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3d56edd2b3001dd003aeb8363fc62534.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c491f402d1f3db96545a36adc3c1434.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_af8bc36e6ec455f95861a8c8747aa862.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_f6d8299d74dbfb283527d27b30ef0565.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_027bc5e0884cd5f20401d1f653addb72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_5cb06e43a186f695d1c40c1e289e4b5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_d5e3f8ab9426a389875bbd2e60fdaafd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b766093f9bc411b49cee1fc8f5e911af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_b346ce03f60e8279c7d460153c1a5d96.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_bddf343460099a541b2bbadcbd896d09.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2b0b0d6a5c157124cf837250547e03ca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_745d5002766da97c45b2f3399408edbb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_0ad8965ca4c8a6bcad7cefb877c92b78.webp)
Politic
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_44d867c5699b60885e9acc72bfea85aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_c21a58d42187314f9378ef6f7fdc2b4a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_082288d6afe7b45890f976d0f3ac9623.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2010/09/4543-294257-04politie56253_mediafax.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_c34be7f2948651005e925f46198f0cc2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cnas.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cirese.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/marian-godina-in-exil.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/gheorghe-turda-si-saveta-bogdan.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6248df911a5c642265b899d04e8fdb8d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cd6ce7149070819a8a9e80b076909123.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/motreanu-bolojan-pnl-e1776464834437.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/ilie-bolojan-a-avertizat-psd-si-a-amenintat-cu-ruperea-coalitiei-daca-sorin-grindeanu-depune-amendamente-la-buget-e1773586453373.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ep3---andreea-nechita.png)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/turn-apa-vanzare-germania.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/femeie-spala-vase-chiuveta-bucatarie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cea-mai-sanatoasa-cereala-din-lume-pe-care-aproape-nimeni-nu-o-mananca-desi-este-buna-pentru-inima-si-oase-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/horoscop-18-aprilie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/avion-boom-sonic.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ceai-de-dafin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2015/04/pastele-blajinilor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/diana-buzoianu-a-anuntat-reguli-noi-pentru-iazurile-piscicole-avem-cratere-cu-apa-si-oamenii-au-murit-inotand-acolo-2-e1776508077450.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/gravida.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/prognoza-meteo-vreme-19-aprilie-2026-e1776501640160.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/gratar-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/07/vaccin-copil.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-george-simion-hepta8248545-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cel-mai-bun-prieten-shutterstock684415648-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-ilie-bolojan-shutterstock2672892819-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.