Preşedintele României, prezent la Bruxelles, a comentat, joi, scăderea încrederii românilor privind apartenenţa la Uniunea Europeană, potrivit celui mai recent Eurobarometru. Şeful statului spune că această percepţie este temporară, şi este generată, cel mai probabil, de probleme interne dar şi de "confuzia generală creată de coaliţia PSD-ALDE".
"Asta nu este o veste bună. Cum ştim, aprecierea unei naţiuni asupra problemelor europene ţine, de regulă, de problemele interne, mai mult decât de problemele europene. Şi, confuzia generală creată de coaliţia PSD-ALDE, modul lipsit de transparenţă în care se legiferează, dezbaterile interminabile pe Justiţie, unde, de asemenea, PSD-ALDE abordează o conduită total contrară aşteptărilor populaţiei şi ale partenerilor europeni, toate acestea au dus şi la reacţii ale partenerilor europeni şi întreaga situaţie, care este nemulţumitoare, probabil a dus la această scădere", a explicat Iohannis, la sosirea la reuniunea Consiliului European.
Preşedintele a arătat şi care este soluţia pentru a corecta această percepţie.
"În măsura în care reuşim să ne revenim acasă, să începem să legiferăm transparent, să discutăm unii cu alţii, să abordăm o atitudine de bună guvernare - adică guvernarea să se facă pentru cei guvernaţi, nu împotriva celor guvernaţi, atunci cred că şi atitudinea faţă de Europa va reveni la, zic eu, cote normale de peste 50%", a afirmat Iohannis.
66% dintre europeni (65% dintre români) ar vota, în cazul unui referendum, pentru ca România să rămână membră a Uniunii Europene. 17% dintre europeni (15% dintre români) ar vota pentru ieşirea din UE, în timp ce 17% dintre europeni (20% dintre români) afirmă că nu ştiu cum ar vota.
49% dintre români privesc ca pe un lucru pozitiv aparteneța la UE, rezultă dintr-un studiu realizat de Kantar Public în perioada 8-26.09.2018. Studiul a fost efectuat prin metoda interviu față în față, pe un eșantion de 27.474 de persoane la nivel european, 1007 în țara noastră.

„62% dintre europeni, nivel record în ultimii 25 de ani, respectiv 49% dintre români văd ca pe un lucru bun apartenenţa la UE a ţării lor”, arată studiul respectiv, potrivit digi24.ro.
Procentul este mai crescut raportat la perioada similiară a anului trecut, însă este cu 10 procente mai scăut decât în luna aprilie a acestui an.